Scurte secvențe monocromatice de la concertul cu Environments şi Treha Sektori

Ce vrea să spună un astfel titlu? Dincolo de faptul că un titlu nu vorbeşte vreodată, nu există nicio intenție de a interpreta anumite lucruri într-un fel deosebit, drept urmare e un titlu pur descriptiv al unui scurt text în care se povesteşte despre un concert ce a avut loc sâmbătă, pe 9 aprilie în Control Club. Şi care să fie treaba cu monocromia? Având în vedere că protagoniştii concertului au fost nişte muzicieni preocupați de genuri ca ambient şi derivatele sale experimentale şi că am observat cu toții că imaginile asociate acestor stiluri muzicale sunt în majoritate monocromatice, cred că lucrurile sunt de la sine înțelese. Acest tip de imagine este foarte elocvent în a descrie o atmosferă dramatică de factură contemporană, aşa că e natural să-l vedem atât de frecvent.   
 

Seara cu pricina a fost menită să marcheze lansarea oficială a noului album Environments, „Ascuns”. Invitat special la acest show a fost francezul Dehn Sora, cu al său proiect Treha Sektori, care a prezentat un performance foarte captivant şi plin de detalii frapante, atât pe audio cât şi pe video. Dehn Sora, adică Vincent Petitjean pe numele din buletin este un artist specializat mai degrabă în domeniul vizual, dar pentru că îi place să umble prin mai multe medii, îl găsim şi în secțiunile dedicate muzicii. El face parte din grupul Church Of Ra, o adunătură de artişti de toate felurile, formată în ideea că lucrurile exprimate devin mai puternice în contextul unei coaliții artistice. Ați mai auzit cu siguranță despre acest grup atunci când undeva s-a adus în discuție formația belgiană de doom - sludge, Amenra. Apropo de Amenra, un alt proiect al lui Dehn Sora este Sembler Deah, din care fac parte chitaristul Mathieu J. Vandekerckhove şi vocalistul Colin H. Van Eeckhout din trupa amintită. Dehn Sora a mai venit în spațiul românesc în cadrul unei ediții a festivalului Dark Bombastic Evening din Alba Iulia, pe când făcea parte din formula trupei Glaciation, formată de doi membri din Alcest. În legătură cu partea vizuală, Dehn Sora ilustrează tot felul de lucruri, de la coperți de discuri la postere de film, un exemplu stând în figurările întunecoase şi în reprezentările antropomorfe pe care le găsim în booklet-ul albumului „Memoria Vetusta III: Saturnian Poetry” de la Blut Aus Nord. 
 

Momentul Treha Sektori de la concertul din Control a fost unul foarte intens şi care m-a suprins plăcut, pentru că ştiam altceva din experiențele pe care le-am avut ascultându-i materialele. Ştiam că era vorba de o balanță între linişte şi zgomot, însă live, acea linişte capătă materialitate şi se transformă într-un fundal sonor împovărător şi nu spun asta într-un sens negativ. Dehn Sora a venit cu o chitară, un mixing board, un laptop şi cu un microfon retro, modelul clasic metalic şi argintiu. Vocea alterată de efecte cât mai nebune e elementul cheie în manifestările Treha Sektori, cel puțin din punctul meu de vedere, dar şi atunci când se face uz de chitară, lucrurile sunt vrednice de tot felul de impresii foarte puternice. Ceea ce apreciez foarte mult e că Treha Sektori nu încorporează un limbaj cunoscut, nici la nivel verbal, nici la nivel expresiv. Dehn Sora are o proprie limbă nemijlocită de convenții legate de percepție şi înțelegere şi, per ansamblu, Treha Sektori nu este cel mai obişnuit proiect de ambient, aşa că latura experimentală este extrem de pronunțată. Sora îşi construieşte acest performance folosindu-se de diverse layer-e puse în loop, sau sample-uri care par să fie redate invers ori pur şi simplu manipulate în fel şi chip, iar modul în care muzicianul operează frecvențele pare să fie unul foarte solicitant, pentru că metoda asta poate scăpa foarte uşor de sub control. Orişicum, senzația de dezechilibru e ceea ce primează în mintea ascultătorului, cel puțin asta am priceput eu la acest eveniment. De-a lungul showului apar nenumărate izbucniri de volume şi e ca şi când acestea ar exprima nişte amintiri, nişte tresăriri sinonime cu chinul şi tortura, dar acest tip de calvar vizează doar noțiuni interioare. Aceste stări sunt puse în scenă sub forma unor efecte, unor consecințe, nu pot spune precis ale cărui fenomen sunt aceste urmări, probabil că omul de la Treha Sektori e singurul avizat să vorbească despre lucrurile astea, deşi e posibil ca el să nu aibă o astfel de intenție şi astfel, ascultătorul e liber să-şi asocieze propriile fantasme cu muzica respectivă.
 

 

Imaginile proiectate au susținut muzica şi mi-au transmis la rândul lor ideea unor memorii care apar fără fundament rațional şi fără să fie expuse într-o ordine cronologică. Iar asta s-a întâmplat pentru că în prima partea a showului, imaginile erau frecvent întrerupte de tranziții fade-out lungi. Formele monocromatice care au apărut pe ecran au fost unele cunoscute pentru cei care erau deja interesați de manifestările Treha Sektori, întrucât acestea ilustrează track-uri ca „Ah Estereh Komh Derah” şi „Sahe Fernah”, de exemplu, nişte videoclipuri realizate în maniera scurtmetrajelor experimentale, în care Dehn Sora este supus unor transformări înfiorătoare, însă vorbim de un tip de imagine care a devinit cumva iconic pentru expresiile vizuale ale prezentului, aşa că vedem crengi, substanțe negre, ipostaze ale morții şi metamorfoze ivite din rigorile suprarealismului şi expresionismului. 
 

 

Au urmat cei de la Environments şi s-a făcut o lumină uriaşă pe scenă, un fapt care mi s-a părut firesc deoarece compozițiile de pe albumul „Ascuns” lasă o senzație de luminozitate pe care nu o întâlneam pe materialele precedente, chiar dacă titlul sugerează un fapt opus, dar ăsta e rezultatul unei fascinate melodicități care reiese din execuția pe chitară. Dacă la Treha Sektori singura sursă de lumină a fost proiectorul, la Environments s-au folosit lumini puternice, iar imaginile proiectate direct pe zidul de cărămidă au contribuit la un joc de lumini care nu atrăgea atenția asupra existenței sale. Am avut de luptă cu ceva intermitențe pe parcursul acestui show, pentru că în camera de lângă sala de concert, petrecerea de la Control începuse, aşa că multe pasaje de muzică indie veche şi nouă, bună pentru dans intrau peste momentele de respiro de la Environments. Cineva de la club s-a gândit la un moment dat să nu mai permită oamenilor să iasă pe usa de lângă scenă pentru ca suntele de alături să nu mai perturbeze atmosfera de la concert. Ghinionul meu a fost că eram lângă uşa respectivă şi foarte mulți veneau acolo, iar când li se spunea să meargă spre cealaltă ieşire, mulți reacționau peste măsură şi începea o serie de întrebări şi exclamații: „Dar de ce nu pot să ies? Eu vreau să ies! Unde să mă duc? Trebuie să ies pe uşa asta.” Şi îmi tot spuneam în gând: „Vă implor, lăsați-mă să mă bucur de sfârşitul lumii!”
 

 

Revenind la singurul lucru care contează, un show Environments înseamnă un sfârşit de lume fiindcă are toate ingredientele de aşa natură: tobele, chitara, efectele şi sunetele create prin diverse mijloace de procesare exprimă confuzie, aşteptare, stupefacție şi colapsează din când în când în explozii care pot fi percepute ca un deznodământ absolut. Din nou, ar trebui să specific că astea sunt ideile din capul meu, nu ştiu ce înseamnă muzica Environments pentru alții şi dacă vor să mă contrazică, îi invit cu mare plăcere să o facă. Apoi, tot ce respir când ies afară îmi dă senzația de sfârşit, iar ritmul, efectele şi sample-urile construite de bucureştenii de la Environments definesc această senzație într-un mod particular, mai ales când vine vorba de piesa „Crud”, pe care am auzit-o în prima parte a setlist-ului de la Control. Din pricina cadenței şi a sincopelor, muzica Environments se aseamănă foarte mult cu structurile de jazz, mai ales că ambient-ul se apleacă prin definiție către improvizație, iar pentru că abordarea abstractă dă tonul în acest context, descrierile legate de încadrarea stilistică devin de prisos. E drept că dacă asculți muzica Environments la căşti, gaseşti tot felul de suprize şi descoperi layer-e foarte expresive care în cazul unui live pot trece neobservate, dar în acelaşi timp, volumele amplificatoarelor evidențiază alte detalii fascinante la un concert, aşa că nu e nicio pierdere. Ar trebui să mă opresc aici, ca să nu fie nevoie să povestesc lucruri care nu se pot povesti, fiindcă un show Environments nu prea are de-a face cu verbalizarea. E mai potrivit să asculți şi să taci şi lucrurile să rămână aşa pentru o vreme. Dacă ați ascultat albumul „Ascuns”, mai ascultați-l odată la volum şi mai mare şi dacă tot mi-am permis să o dau în recomandări, fiți atenți la proiectul drone al chitaristului Ştefan Panea pentru că e posibil să descoperiți un soundtrack care provoacă dependență.