concerte

Un nou episod ARCH ENEMY despre un concert in Bucuresti

Un nou episod ARCH ENEMY despre un concert in Bucuresti
TRUPE: Arch Enemy, Goodbye to Gravity, Krepuskul

Turneul de promovare a noului album Arch Enemy, adică War Eternal, a început la Bucureşti, cu un concert la sala Turbohalle. Sala se află într-o zonă periferică a oraşului, întreg spațiul care o înconjoară este o capsulă a timpului, Turbohalle având un aspect uşor industrial, cu o curte care aminteşte de aerul de început al anilor ’90. De undeva se aude un aparat radio care redă muzica lui Whitney Houston, sau alte şlagăre de mare anvergură, iar după ce apune soarele se trece la muzică populară în ritm dinamic. Aceste aspecte au putut fi observate şi contemplate în timpul în care audiența aştepta să se deschidă porțile, fiind vorba de o oarecare abatere de la programul anunțat, întârziere de vreo două ore, probabil, care a avut o explicație pertinentă, aşa că nu ar fi trebuit să supere pe nimeni, nu era cald, nu era frig, toate în regulă.
Aşadar este a doua oară când Arch Enemy fac mare show în Bucureşti, după doi ani de când au cântat la Arenele Romane. Pe-atunci au venit în vechea formulă, cu Cristopher Amott la chitară şi Angela Gossow la voce. Despre Cristopher Amott, nu ştiu ce să mai fi făcut între timp în afară de proiectul solo, însă el a fost înlocuit de Nick Cordle, iar Angela s-a axat pe ceva ce i se potriveşte cu adevărat, ocupându-se acum exclusiv de management-ul trupei. Pe internet s-au făcut resimțite tot felul de păreri care regretau această schimbare de componență, bineînțeles că era vorba despre solistă, pentru că, din păcate, Arch Enemy, după ce au adunat o grămadă de fani au de-a face şi cu grupuri masive care ascultă metal doar de tipul female-fronted, nu contează că în spate se află nişte monştri de muzicieni care nu ştiu ce înseamnă a cânta mediocru, sau previzibil de bine. Apoi, noua solistă Alissa White-Gluz are calitățile ei, de la registrele vocale, la imagine şi prezență de spirit. Dacă în 2012, cortul de la Arenele Romane era plin ochi cu spectatori, de data aceasta au apărut maxim 350 de oameni, dacă estimările nu-mi sunt eronate. Motivele acestei diferențe pot fi diverse şi în fapt, ele contează întotdeauna mai puțin decât muzica, dar dacă ar exista fani care nu mai vor să vadă Arch Enemy pentru că a fost înlocuit simbolul feminin, atunci ei ar primi ceva mai rău decât un diagnostic de puerilism.
Turbohalle oferă şi un sentiment de hală, mai ales atunci când nu se cântă şi toate vocile se revarsă în nişte ecouri inumane. Este un loc frumos tocmai pentru această urâțenie degajată în fel natural, care aminteşte de timpurile ne-europenizate, dar problema colosală este, bineînțeles acustica. Cum ne-am obişnuit, trupele din deschidere au fost masacrate, deoarece în aşa condiții, dacă nici sunetistul nu este tocmai implicat, devin cam nasoale lucrurile. Pentru prima trupă de deschidere, Goodbye to Gravity, situația a fost acceptabilă, poate datorită felului de dinamică variată a muzicii. Ei au venit puşi de treabă, aveau oameni în fața lor „la datorie”, care mi-au părut că apreciază cum se cuvine ceea ce se întâmpla pe scenă. Au fost foarte potriviți ca o prima trupa de deschidere fiindcă au avut o nuanță de spectacol de la prima piesă. Influențele lor luate de la In Flames, sau de la Killswitch Engage fac un mix de ceva un pic metalcore, un pic alternative care în astfel de situații se potriveşte la fix. Goodbye to Gravity au interpretat cu chef piese de pe albumul eponim lansat în 2012 şi au împrăştiat destula buna-dispozitie în jur, zic eu, mai ales dacă vorbim de basist care mereu e o figură impetuoasă.
Într-un curs firesc, în ceea priveşte genul de muzică, au urmat cei de la Krepuskul, din Cluj-Napoca şi al lor slow tempo death metal. Încadrarea de death metal e destul de periculoasă, fiindcă e vorba de o manieră de interpretare destul de deschisă pentru o varietate de influențe. Au fost foarte dornici să instige lumea la petrecere, au țipat, au glumit şi au mai generat ceva mişcare prin sală cu breakdown-urile lor. Krepuskul este genul de formație care are nevoie de un sunet anume, pentru că acel ritm sacadat pe care ei îl folosesc necesită o factură foarte clară pe chitări, dar iată că acesta a fost greu de înfăptuit, din păcate. Însă ei şi-au parcurs playlist-ul onorabil, au cântat şi piesa Psychotherapy într-o variantă mai alertă, iar degajarea lor arată cât sunt de activi în circuitul live.
Când a început show-ul Arch Enemy a fost nevoie de un moment de aşteptare, în care să curgă mai repede prima piesă, astfel încât să se găsească setările potrivite de sunet. Odată momentul depăşit a început o frumoasă expunere de riff-uri, solouri şi ritm de mare clasă. Trupa cu rădăcini suedeze venea după o perioadă în care nu a mai concertat, iar astfel s-a simțit dorul lor de a cânta într-un mare fel. Fiind genul death melodic, cu fragmente luate parcă din coloane sonore ale filmelor romantice bazate pe victoria navigatorilor răzbunători, era de la sine înțeles că fiecare pasaj avea să se înfăptuiască în mod monumental şi că nivelul de intensitate nu avea să scadă deloc pe parcursul concertului. Comparativ cu momentul anterior în care Arch Enemy a vizitat Bucureştiul, concertul a fost cu mult mai bun, ignorând dificultățile sonore şi scena de mici dimensiuni. Chiar dacă şi în 2012, instrumentiştii au fost ca un zid, de data asta nu a mai fost evidențiat caracterul de maşinărie fără trăiri. Au pus cu toții mult mai mult din ei în aceasta prestatie şi bineînțeles că noua solistă merită la rândul ei toate cuvintele de laudă. Mai ales că, spre deosebire de Angela nu are nevoie de dublaje suplimentare de voce şi se desfăşoară cu o energie mult mai puternică. Este în acelaşi timp mult mai prietenoasă cu publicul, pe care ştie cum să-l mişte din loc şi este mult mai credibilă, fiindcă  nu foloseşte machiaj haios. Dar dincolo de nivelul comparativ, vocea Alissei este una completă, demonstrând cu alte ocazii deprinderea pentru voci clean, iar când vine vorba despre activitatea cu Arch Enemy, modul growl din live tinde vag către un scream natural care devine foarte plăcut.
Michael Amott şi-a făcut numărul magistral ca întotdeauna, mai ales când au intervenit interludiile instrumentale, iar el se completează numai bine cu noul chitarist care e axat pe multă tehnică. La rândul lui, toboşarul Erlandsson a avut un solo total, cu nişte sincronuri pe muzică de film care au tăiat respirația, în timp ce flacăra heavy metal din această trupă stă în persoana lui Sharlee D’Angelo pe care-l ştim din Mercyful Fate sau Spiritual Beggars. Arch Enemy au inclus în playlist piesa care dă titlul albumului, alături de As the Pages Burn prezentată în premieră, unde s-a descoperit acelaşi mare stil de a face hituri în metal. Cred că show-ul nu a durat mai puțin de o oră şi jumătate şi, bineînțeles că au cântat de pe Wages of Sin, Ravenous, de exemplu şi de pe majoritatea albumelor, alte piese binecunoscute ca Bloodstained Cross, Blood on Your Hands, We Will Rise, sau My Apocalypse, terminând foarte frumos cu Nemesis, la bis.
Se pare că cei prezenți au dezvoltat un nou cult pentru o solistă din metal. I-au scandat numele Alissei, dar acum era de bun augur, fiind primul show alături de Arch Enemy. Dar cred că ştim cum uneori se merge mai departe de atât. Astfel, evenimentul merită toate cele de laudă şi cu audiență gigantică, ori ba, modul acestor oameni de a face muzică rămâne la fel de captivant. 

Foto: Vlad Buşcă
Autor: Gina S.
Foto: Vlad Busca
Vezi galeriile trupelor: Arch Enemy, Goodbye to Gravity, Krepuskul

Data concert:  May 23, 2014  | 0 Comentarii  | 7204 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Un nou episod ARCH ENEMY despre un concert in Bucuresti

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte