AEON BLANK: despre ape negre

Metalfan: Salut si bun venit in paginile Metalfan.ro! De ce faceti ceea ce faceti?
Emil Luca: Pentru ca simtim nevoia. Exact asta e, o nevoie. Sunt lucruri pe care imi place sa le spun astfel, facand muzica. Arta face viata mai interesanta. A nu se intelege ca ne consideram artisti. Asta pot decide doar cei care ne asculta, dar incercam sa facem arta.
Mircea Becherescu: Eu nu ma vad nefacand muzica. Scurt si la obiect.

Metalfan: In primavara anului 2011 stiu ca ati pus bazele formatiei Aeon Blank. Ati putea, va rog, sa prezentati cele mai importante momente din existenta voastra de pana acum?
Mircea Becherescu: Cel mai important moment a fost acela cand am venit eu in trupa. Hahaha! Am glumit. Tot parcursul trupei s-a desfasurat natural si toate evenimentele, atat cat tin si de relatia noastra profesionala cat si de cea personala, au fost firesti. Probabil un moment mai important a fost atunci cand am semnat cu Universal Music si cand am lansat cel de-al doilea album.
Emil Luca: Ar mai fi cateva. Am avut 8 piese difuzate pe radio, am facut 4 videoclipuri, am cantat la B’estfest, la Artmania, Roadwolves Bikefest, Garana, Rocker’s Inn, Anonimvl, Zilele Prieteniei Bergenbier, am aparut la Apropo TV, am fost si pe MTV, am primit un frumos premiu de la Metalhead…Si am scos doua albume de care suntem foarte mandri.

Metalfan: Cand ati descoperit muzica si ce v-a atras in mod special la rock?
Emil Luca: Sincer nu mai tin minte exact cand am inceput sa ascult muzica. Dar stiu ca am inceput sa fiu captivat in momentul in care, copil fiind, am vazut concertul lui Ozzy Osbourne, Live and Loud (1993)…Si vai, ce mi-a mai placut. M-a socat, ce-I drept, nu intelegeam tot ce se intampla acolo, dar mi-a placut mult de tot. Apoi, a fost momentul in care am descoperit Pink Floyd, prin clasa a saptea cred. Am ramas indragostit definitiv. Ala a fost momentul in care, pe caietele de matematica au inceput sa apara ziduri si ciocane. Diriginta, care era si profesoara de matematica, s-a ofuscat tare ca in loc de ecuatii eu desenam ziduri si a chemat-o pe mama la scoala, ca deh, asa ceva nu e permis. Si cred ca am ramas la rock pentru ca e o forma de arta foarte permisiva. Nu e doar muzica. E muzica + poezie + un pic de teatru + orice altceva vrei, cinematografie, arte vizuale…eu, in contextul asta, le bag pe toate la categoria rock.
Mircea Becherescu: Eu am descoperit rock-ul undeva la varsta de 6 ani, cand nici nu stiam ce e aia muzica, pentru ca sora mea asculta Metallica, Pantera si Slayer la maxim. Au fost niste intamplari de bun augur. Am definitivat acest aspect al vietii cand la 11 ani m-am apucat de chitara.

Metalfan: Cum a fost prima data cand ati luat decizia de a canta? Care a fost lucrul care v-a determinat sa urmati aceasta cale?
Mircea Becherescu: Gagici, faima si bani. Hahaha! La 11 ani, cand toti copiii se duceau la internet cafe sa se joace Counter-Strike, eu eram acasa, exersand, bucuros ca am invatat un cantec nou. La o varsta frageda te gandesti doar sa te bucuri de sunetele alea pe care le scoate instrumentul tau atunci cand canti. Cat despre alaturarea mea trupei, they got me at Of Gravity and Passion.
Emil Luca: Eu am pus mana pe chitara pentru prima data prin clasa a unsprezecea. Nu a fost dragoste la prima vedere, ma dureau degetele, mi se parea prea greu. Dar usor usor a devenit o pasiune frumoasa. Abia in anul intai la facultate am inceput sa-mi doresc sa-mi folosesc si vocea. Prima mea trupa s-a numit Noapte Buna si cantam folk. Nu luam asta in serios si, mai mult ca o gluma, ne-am inscris la Om Bun, concurs de folk. Am aparut in fata juriului imbracati in pijamale (ca deh, ne numeam Noapte Buna) si a ramas Socaciu ca la dentist. Noi nu speram nici sa trecem de preselectii ca eram constienti de cum cantam si cum aratam. Dar, culmea, le-a placut (am senzatia ca Ada Milea a avut un cuvant greu de spus) si mai mult decat atat am si castigat premiul special al juriului. Veneau toti cu versuri de Eminescu si Blaga si…noi cantam despre scandaluri in bloc imbracati in pijamale. Folk ca muzica dar rock ca atitudine. Pe urma usor usor am inceput sa ma intreb ce as putea sa fac daca as lua lucrurile in serios. Si uite asa, la un moment dat am inceput sa “lucrez” la Aeon Blank.
 

Emil Luca
 

Metalfan: Cum ati ajuns sa semnati cu Unviversal Music Romania? Ce va place in mod special la aceasta colaborare?
Mircea Becherescu: Semnarea cu Universal a constituit momentul in care am stiut ca albumul nostru e pe maini bune. Oamenii de acolo chiar au demonstrat profesionalism in tot ceea ce priveste distribuirea albumului si inca o fac.
Emil Luca: L-am rapit pe Vlad Busca si le-am spus celor de la Universal ca daca nu ne lasa sa scoatem albumul la ei nu-l vor mai vedea niciodata. Ce ne place cel mai mult la aceasta colaborare? Faptul ca ea exista.

Metalfan: De curand ati lansat discul Dark Waters. Ne puteti vorbi, va rog, despre conceptul acestui material?
Emil Luca: Dark Waters poate fi interpretat din cel putin doua perspective. Una ar fi aceea ca expresia asta, „dark waters” e defapt o metafora pt oameni in general. Corpul uman e alcatuit in medie din 65-80% apa si la dracu, suntem 7 miliarde. Chestiunea asta este cel mai bine si mai pe fata ilustrata in refrenul piesei Rain City:

we are the waves that flood the world
we are the wonders yet untold
we are the ones we hope to find
we are the first of our kind
the first to leave this little "round rain city"

Cu mentiunea ca ultimul vers nu se refera la sinucidere (leaving this little round „rain city”) ci la faptul ca suntem prima si singura specie de pe pamant care isi doreste sa paraseasca pamantul si sa exploreze alte lumi. Iar „orasul ploii” este , de fapt, pamantul (apa acopera cea mai mare parte a lumii in care traim). Rain City nu este nicidecum o piesa despre orasul Ploiesti, asa cum ne-a intrebat cineva la un moment dat. Da, mi s-a pus intrebarea asta.
Apoi ar mai fi o idee de la care am pornit cand am inceput sa facem piesele. E expresia aia „a te scalda in ape tulburi”. Practic am vrut sa trec ascultatorul nu doar prin mai multe stari, ci sa-l fac cumva sa-si puna intrebari referitoare la lumea in care traieste. „Care e locul meu in Univers”, „Exista viata dupa moarte”, „Care sunt legile care guverneaza realitatea, viata in special”, „E arta in afara legilor fizicii, sau mai bine spus, e arta o dovada ca omul chiar are suflet, sau e doar rezultatul unor procese psihice explicabile din punct de vedere stiintific”.
Ar mai o intrebare, care nu e ilustrata de nicio piesa, de niciun vers, dar care vreau sa „transpire”cumva din feelingul albumului: „Exista un creator?” Si cred ca daca te gandesti serios si cu mintea deschisa la intrebarile astea, la ultima in mod special, inevitabil vei ajunge la un moment dat „in ape intunecate”, indiferent care vor fi raspunsurile pe care le dai. Indiferent daca ajungi la o concluzie sau nu. Nu stiu, mi se par intrebari cu care orice om cu mai mult de cateva clase ar trebui, macar din cand in cand, sa-si bata capul. Exceptand ultima piesa, Beyond the Strings, nu se ofera nici un raspuns, doar se pun intrebari.

Metalfan: Cine s-a ocupat de realizarea graficii si cat de fidel reda conceptul albumului?
Emil Luca: Eu m-am ocupat de artwork. Cu asta ma ocup cand nu fac muzica, sunt grafician. Atat grafica de pe coperta cat si din interiorul booklet-ului sunt inspirate de lucrarile pictorului japonez Katsushika Hokusai. Modificate, simplificate uneori, dar inspirate de acolo. A durat ceva pana m-am oprit la varianta cu Hokusai, au fost multe alte variante de coperta inainte, dar ma bucur ca am facut asta. A durat si mai mult pana sa ma hotarasc ce si cum si unde ar trebui sa apara, am adaugat elemente, am scos elemente. Am incercat sa gandesc totul astfel incat sa sustina mesajele pieselor, sa ajute cumva conceptul cu totul. Sunt simboluri acolo o gramada, sunt si multe “chestii” personale, am pus mult suflet in asta. Si da, cred ca reflecta foarte bine feeling-ul albumului. E dark, e misterioasa… si iti da de gandit. Inca ceva, personajul de pagina 1 este facut dupa Dr. Manhattan din Watchmen. How cool is that?
 

 

Metalfan: Ati putea, va rog, sa ne vorbiti despre fiecare piesa prezenta pe disc. Stiu ca poate
considerati ca acest lucru este solicitant, insa tinand cont de faptul ca este munca voastra, nu ar trebuii sa fie...
Emil Luca: Ok, pai hai sa vedem:
Behind Closed Doors – este un fel de definitie a ceea ce incercam sa facem si sa transmitem. Si mai mult decat atat, raportata la album, e una dintre piesele cele mai incarcate de mesaj. In mare, este vorba despre trairile artistului in general, in spatele usilor inchise, trairi care de cele mai multe ori raman acolo…in spatele usilor.
Dark Waters – Alaturi de Rain City, sustine conceptul albumului si ideea de baza. Toti suntem apa. Dar dincolo de asta, dincolo de rutina de zi cu zi…parca lipseste ceva deep inside. “white bodies in a sea of white / dark waters flooding all the insides”
Jupiter's Moons – Probabil cea mai dreamy piesa de pe album, e un cantec despre felul in care natura este construita si cum evolueaza in timp. Felul in care raurile converg pentru a forma fluvii este foarte asemanator cu nervurile unei frunze, cu felul in care vasele de sange ne strabat corpurile. Acelasi design in mare, macro si micro.  Lunile lui Jupiter sunt doar o scuza. E foarte posibil ca viata sa existe deja pe Europa, de exemplu, una dintre cele mai interesante luni ale lui Jupiter, luna care este acoperita de un ocean imens. Daca se va gasi viata acolo, ar fi, cred o lume destul de asemanatoare cu a noastra. Un Pamant ceva mai primitiv dar bazat pe aceleasi reguli, extrem de simple. Si mai are un mesaj, unul asemanator cu cel al piesei Auguries of Innocence si anume faptul ca viata nu poate exista fara crima:
“her words are written in blood
rolling down her life craving tongue
she tells me that everything's wrong
if it doesn't fit in a song”
Killer on the Loose (feat. The Bridge Committee) – Probabil cel mai “rautacios”cantec pe care l-am facut pana acum. Am o fascinatie probabil destul de nesanatoasa pentru criminalii in serie si am incercat sa ilustrez cumva asta. Noroc cu baietii de la The Bridge Committee care au dat si un alt sens piesei.
Hipster Apocalypse – Ei, acum cred ca titlul vorbeste de la sine. Pentru mine hipsterismul asta nu reprezinta altceva decat eforturile disperate ale unei generatii lipsite de identitate de a fi altfel cu orice pret, chiar cu riscul de a cadea in ridicol. Suntem toti extraordinari, unici, suntem glam, suntem creativi, suntem cool, dar pana la un punct, pentru ca trebuie sa fim politically correct… Eu zic ca suntem exact pe dos, adica ok, suntem toti o apa si un pamant, dar sunt unii care chiar nu stiu ce cauta pe aici. Cu sau fara ochelari cu rama groasa.
Star Babies – O piesa despre oamenii aia pentru care “all that glitters is gold”. Oamenii pentru care e mai important sa te imbraci cool decat sa ai ceva in cap. Trebuie musai sa explic versurile? “I'm gonna cover you in snow, open your mouth”
Rain City – O piesa despre aproape sapte miliarde de valuri.
Alone at the Movies – Nu am putut sa nu fac un cantec despre masinaria de vise de la Holywood. Un cantec in care se pot gasi trimiteri sau replici din A Nightmare On Elm Street (1984), 2001: A Space Oddissey (1968), Dracula (1931) si evident The Silence of the Lambs (1991). Daca o sa facem clip la piesa asta va trebui sa-mi iau o masca a la Hannibal Lecter. Mircea o sa fie Freddy Krueger.
The Man On Mars – Cantec tribut David Bowie. El folosea o tehnica numita cut-out atunci cand facea versuri. Am folosit-o si eu dar pornind de la versurile lui.
Sleep and Decay – Sau cum sa faci o piesa despre constientizarea mortii fara sa fie emo. Una din piesele mele preferate de pana acum.
Lullaby – Cantec de adormit copii…in casuta groazei. Un contrast intre violenta lumii in care traim si indiferenta de care dam dovada de cele mai multe ori. Ultimul vers: “Sleep well with the monsters”
Beyond the Strings (feat. Alex Grajdeanu) - Ideea cu “corzile” a plecat de la String Theory, care incearca sa demonstreze ca intregul univers este alcatuit din mici corzi de energie care vibreaza. Facem cu totii parte dintr-o mare simfonie, zic unii. Eu unul cred ca daca suntem ceva mai mult decat “mici corzi de energie care vibreaza”, lucrul asta e evident in arta. Poate nu suntem doar praf de stele si electricitate. Poate, nu stiu sigur, sunt agnostic. Dar poate chiar suntem “beyond the strings”.
In alta ordine de idei… cred ca tocmai mi-am facut singur recenzie la disc. Voi ati vrut-o, don’t blame me!

Mircea Becherescu: Albumul a fost produs de mine si Emil iar procesul de inregistrare a durat aproximativ un an si jumatate. Am folosit mult echipament si am inregistrat in mai multe locatii, totusi majoritatea timpului s-a inregistrat la Emil acasa.
Emil Luca: Pai procesul de inregistrare s-a facut in stil romanesc, procesul de mixaj si masterizare s-a facut in stil englezesc. In sensul ca de ultima parte a avut grija domnul Adam Whittaker si a avut grija foarte bine zicem noi. Va vine sau nu sa credeti albumul asta este inregistrat la mine in camera, exceptand tobele, bineinteles. Asta dupa cateva tentative esuate de a face treaba asta la un studio cu pretentii din Bucuresti. Doar ca celor de acolo li se parea normal sa dureze luni de zile lucrul la o piesa, ne puneau pe drumuri degeaba, nu aveau timp niciodata, asa ca am renuntat la varianta asta si am facut lucrurile fara sa depindem de nimeni. E mult mai ok sa lucrezi asa. Iar lucrul cu Adam la partea de mixaj si masterizare a fost o placere. Englez, nene!

Metalfan: Ce face o piesa sa fie cu adevarat buna? Ce inseamna o piesa buna in acceptiunea voastra? Cate astfel de piese se regasesc in discografia voastra?
Emil Luca: O piesa buna e o piesa care te face sa visezi. Cum reuseste sa faca asta e mai greu de explicat si mai usor de simtit. Cred ca e o relatie speciala intre muzica si versuri, acolo se intampla ceva aparte. Imi place sa cred ca am reusit sa facem asta pe mai multe piese. Of Gravity and Passion, Bleed, Late Autumn, Auguries of Innocence, Jupiter’s Moons, Lullabye, Behind Closed Doors, Beyond The Strings, Dark Waters, Rain City, Sleep and Decay…nu in ordinea asta neaparat.
Mircea Becherescu: Nu exista o reteta cu care mergi la sigur, in ceea ce priveste o piesa buna. Cand am ascultat prima oara produsul finit [n.red Dark Waters], s-a intamplat ceva nemaintalnit pana in acel moment. Am ascultat o piesa sau mai multe care mi-au intrat pe sub piele si nu am mai zis:“Bai, ce imi doresc sa fi compus acea piesa”. Actul suprem de narcisism. Hahaha!

Metalfan: Primul material poarta numele Handmadegods & Godmadedemons, o titulatura care-ti lasa loc de interpretari si pe care o privesc ca pe un joc de cuvinte. Ati putea, va rog, sa ne vorbiti si despre acest disc?
Emil Luca: Asa cum am mai spus cu alte ocazii, e un album al experimentelor. Faptul ca gasim pe acelasi disc o piesa precum Kong si una precum Colder, de exemplu, face din Handmadegods un album foarte foarte colorat. E o colectie de stari prin care am trecut de-a lungul timpului, ca niste mici povestioare. Insa e mult mai personal decat Dark Waters, care are un discurs ceva mai focusat, poate un pic filozofic chiar.

Metalfan: Cate exemplare ati vandut din acest disc?
Emil Luca: Pai noi am avut 300 de discuri si le-am dat pe toate. Cate au vandut cei de la MHO Records nu stim nici in ziua de azi. Nici nu stiu daca se mai gaseste pe piata pe la Carturesti. Dar acum este disponibil si in format digital, gratie celor de la Universal Music.

Metalfan: Aceeasi intrebare o am si cu privire la discul Dark Waters, care desi a fost lansat la finele lunii noiembrie, observ ca este promovat destul de bine in mediul on-line...
Mircea Becherescu: Acest lucru nu poate decat sa ne bucure. Plina expansiune a aplicatiilor gen Deezer, Zonga etc.
Emil Luca: Inca nu stim cum stam cu Dark Waters, dar aflam in curand. A trecut putin timp de la lansare si lucrurile astea se comunica o data la cateva luni. Asteptam sa ne sune Vlad Busca si sa ne cheme sa ne luam dicul de platina. Any minute now…

Metalfan: Videoclipurile sunt unele dintre lucrurile care va plac, cel putin asta-i impresia pe care o lasati sa se vada din afara. Cum ar arata cel mai ambitios videoclip al vostru? Vedeti realizabil un astfel de proiect?
Emil Luca: Cel mai ambitios videoclip ar fi la Jupiter’s Moons, si sa-l filmam exact acolo, pe lunile lui Jupiter. Iti dai seama cat e de realizabil. Dar ma gandeam la un moment dat ca am putea face un clip la Hipster Apocalypse… sa avem o multime de hipster-zombies in fata scenei si sa inceapa sa muste din noi, blood everywhere…Iti dai seama? Un zombie cu ochelari de hipster si fular in carouri muscandu-l pe Mircea de degete in timp ce face solo. Arta! Poate gasim o sponsorizare si il facem.
Mircea Becherescu: Pana la realizarea urmatorului cel mai ambitios videoclip, noi ne laudam cu cel mai fain videoclip pe care il avem momentan, Behind Closed Doors, realizat de Florin Babei si Alexandru Popescu.

Metalfan: Cat de importante sunt concertele in viata trupei Aeon Blank? Ce simtiti atunci cand sunteti pe scena?
Mircea Becherescu: Ca orice muzicieni, ne dorim sa transmitem publicului aceleasi emotii pe care le-am simtit in momentul in care am cantat prima oara piesele resepctive. Mi-as dori ca, intr-un fel sau altul, toata lumea sa poate simti acel sentiment de satisfactie si de implinire pe care il are un artist atunci cand se produce in fata unui public. Aici vreau sa profit de ocazie penru a le multumi tuturor pentru sprijinul acordat pana in momentul de fata si pe care, speram noi, sa ni-l ofere si in viitor.
Emil Luca: Sunt foarte importante concertele. E cel mai bun mod de a-ti aduna adepti. Dar, eu cred ca nu o sa scap de emotii niciodata. Si acum, dupa atata timp, intru pe scena si imi tremura mainile, am un gol in stomac. Insa imi place sa fac asta.

Metalfan: Este Aeon Blank genul de trupa care ar merita sa concerteze mai mult in afara granitelor? Exista ceva diferit, ceva care aveti doar voi cand vine vorba de concerte?
Emil Luca: O da. Din pacate, Romania este tara trupelor de cover-uri si a cantaretilor profesionisti de karaoke. Nu vreau sa supar pe nimeni dar exact asta produc concursurile de talente de la noi la care toata lumea casca gura. Si a pieselor lipsite de orice fel de substanta si noima. Pentru cea mai mare parte a romanilor, muzica e ceva care se aude pe fundal, in club eventual, ceva care ne ajuta sa dam din buric sau din cap. Cum le dai ceva la care trebuie sa-si foloseasca mai multi neuroni i-ai speriat si fug inapoi in club. Si asta mi se pare greu de explicat. Daca e sa judeci Romania dupa muzica de la radio, ar insemna ca suntem cel mai fericit popor din lume. Masini de lux, plaje insorite, nu doarme nimeni vara, e o distractie la noi ceva de speriat. Realitatea insa e la polul opus.
Mircea Becherescu: Desi ne-ar incanta foarte mult participarea la cat mai multe festivaluri din afara (ceva la care lucram momentan), nu cred ca putem sa discutam de a avea ceva in plus. Treaba asta cu muzica nu e o competitie. Daca cineva vrea sa faca topuri, pai sa le faca. Noi facem ce am invatat si ne bucuram tot timpul atunci cand suntem invitati sa cantam undeva, fie si in cluburi de 200 de persoane. Ne simtim tot timpul ca pe Wembley! Hahaha!

Metalfan: Va multumesc pentru timpul si pentru raspunsurile oferite! In final ati dori sa adaugati ceva sau sa transmiteti cateva cuvinte cititorilor Metalfan.RO?
Mircea Becherescu: SUPPORT LOCAL BANDS! AC/DC was someone’s local band as well! Hahaha!
Emil Luca: Consumati cat mai multa arta. Asta ca sa nu ne consumam degeaba. Si ascultati cu incredere Dark Waters, noi zicem ca n-o sa va para rau..