interviuri rock

ANATHEMA: 100% sau nimic

ANATHEMA: 100% sau nimic
TRUPE : Anathema

Metalfan: Salut! Ce mai faci?
Vincent Cavanagh: Bine, multumesc! Ce oras... ce oras...

Metalfan: Iti place?
Vincent: E frumos! Foarte dragut, da. Si orasele vechi, ca asta... e foarte frumos si foarte diferit.

Metalfan [Dragos]: Ai fost si in Timisoara...
Vincent: Timisoara si Bucuresti, da.

Metalfan: Dar Sibiul iti place mai mult.
Vincent: Da! Si chiar si pe drumul incoace, cand am trecut printre munti... am zis “la naiba, cat de frumos poate sa fie!”. E cu adevarat ceva, stii?

Metalfan: Da, am trecut pe acolo azi dimineata, cand am venit aici.
Vincent: Si e incredibil, nu? Ai vazut ceata?

Metalfan: Da, pentru ca am plecat foarte devreme... Deci, esti in Romania pentru a treia oara deja. Ce-ti mai amintesti de la concertele precedente?
Vincent: Concertele propriu-zise?

 

 

Metalfan: Sau orice altceva iti poti aminti...
Vincent: Ei bine, as putea sa vorbesc probabil vreo doua ore despre prima vizita pe care am facut-o aici...

Metalfan: Oricat de mult mi-ar placea, ceilalti reporteri cred c-or sa ma stranga de gat...
Vincent: Aaaaa, da. A fost o saptamana incredibila in care ne-am distrat si-am petrecut teribil si eram destul de rebeli pe atunci, asa ca... Unele concerte le-am transformat in adevarate revolte. A fost ceva iesit din comun, nu mai experimentasem niciodata ceva asemanator pana in acel moment. Iar ultimul, cel acustic, a fost in mod normal diferit, a fost foarte calm, dar aia era si ideea. Iar dupa aceea am mers la afterparty si ne-am simtit foarte bine si-am cunoscut atatia oameni draguti.

Metalfan [Dragos]: Da, am fost si eu acolo... am cam baut ceva. [rasete]
Vincent: Bautura, da! Bineinteles, bineinteles! Ne-am distrat atat de bine. Cred ca motivul pentru care ne place Romania atat de mult este tocmai pentru oamenii pe care-i intalnim aici. Chiar si pentru concertul de diseara... nimeni nu pare tepos, nu exista bariere, sunt foarte deschisi, prietenosi si bucurosi... bucurosi ca ne vad. E foarte misto. In plus, toata lumea este si foarte frumoasa. Toate persoanele pe care le vad arata foarte bine. [rasete]

Metalfan: Prima data cand ati venit aici cantati death / doom metal. Cum ai descrie Anathema azi?
Vincent: Anathema e o trupa cu o atitudine in totalitate deschisa catre muzica, ai putea spune ca suntem o trupa rock, suntem ganditori de perspectiva, nu avem nici o limita in ceea ce vrem sa facem, suntem imaginativi si cantam din inima, scriem din inima, asa ca totul este real.

Metalfan: Unde crezi ca aceasta calatorie muzicala va va purta mai departe? Vezi vreun final sau posibilitatile sunt nelimitate?
Vincent: Posibilitatile sunt nelimitate, abia am inceput sa atingem ceva din potentialul pe care intotdeauna am crezut ca-l avem, iar noile piese bat in directia asta. Dar cred ca mai urmeaza destule. In toate directiile in acelasi timp, orice fel de muzica la care te-ai putea gandi. Piesele noi sunt mai progresive, au si un sunet mai clasic, avem si ceva foarte heavy, folosim diferite instrumente, pian... ritmuri si tehnici vocale diferite si armonii diferite intre mine, Lee si Danny. Posibilitatile sunt intr-adevar nelimitate.

 

 

Metalfan: Noul album este gata?
Vincent: Este aproape gata. Dar mai avem multe festivaluri incepand cu asta si pana la sfarsitul lui iulie. Asa ca, daca totul merge bine in negocierile cu casele de discuri, vom putea inregistra in august – septembrie, pentru ca imediat dupa aceea plecam iar in turneu in octombrie, deci trebuie sa-l terminam atunci, este singura perioada in care-l putem face.

Metalfan: Si cum merg discutiile cu casele de discuri?
Vincent: Oh, nu discutam noi, am lasat asta pe seama managerului nostru. Dar el stie ce vrem, ce avem nevoie.

Metalfan: Ce vreti si de ce aveti nevoie?
Vincent: Asta e secret [rade] Cat mai multa autonomie posibila, hai sa-i spunem asa.

Metalfan: Ati captat atentia presei inca de la inceput, iar acum sunteti o trupa fara contract. Vezi asta ca pe un punct critic?
Vincent: E mai degraba o perioada lejera pentru noi, am simtit ca in sfarsit ne putem dezvolta muzica asa cum doream, fara sa trebuiasca sa ne gandim la nici un fel  constrangeri care ar putea veni din partea casei de discuri. La ultima casa de discuri [Music for Nations] oamenii nu prea mai erau implicati, iar trupa devenise mult prea mare din punct de vedere al muzicii pentru ei. Faceam prea multa muzica si ei nu mai puteau tine pasul. Asa ca am zis ca acum e timpul sa ne concentram pe muzica si sa gasim acea casa de discuri care sa ne ajute intr-adevar si sa ne creasca publicul. Asta e tot ce vrem. Tot ce vrem este ca muzica noastra sa ajunga la intreaga audienta potentiala in loc sa fie clasificata ca adresandu-se unui grup restrans de persoane. Oricine poate asculta Anathema.

Metalfan: Crezi ca Anathema este o trupa cu care fanii tin cu greutate pasul, gandindu-ne la schimbarile muzicale ce au avut loc?
Vincent: Iti zic, singurul mod in care s-ar intampla asa ceva este daca faci sa zicem trei sau patru albume in acelasi stil, pe care apoi vrei sa-l schimbi. Oamenii or sa aiba o problema cu asta, pentru ca le place sound-ul tau, stiu la ce sa se astepte si vor mai mult in aceeasi directie. Dar noi ne-am schimbat intotdeauna, de la piesa la piesa si de la album la album si oamenii asta asteapta de la noi si au ramas alaturi de noi. Nu stii cate tricouri cu Crestfallen sau cu Serenades am vazut acolo [facand un gest catre piata], fanii sunt inca langa noi! Asa ca e ok.

 

 

Metalfan: Din 2001 de cand Jamie a revenit in Anathema, sunteti din nou trei frati in trupa. Crezi ca asta ajuta comunicarea dintre voi, lucrati mai bine? Exista vreun fel de competitie intre frati?
Vincent: E o rivalitate prieteneasca in familie, insa nu intervine si in muzica. Uneori intervine in vietile noastre personale, nu poti evita asta. Este modul in care te certi in familie, dar am trecut demult de fazele astea, am trecut peste certuri si ne intelegem foarte bine. Apoi normal, John si Lee sunt si ei frate si sora, asa ca suntem doua familii in trupa. Iar Les este ca si fratele nostru mai mare, sau ca un unchi ciudat... ce-ti convine mai degraba sa crezi.

Metalfan: Duminica veti canta pentru prima data cu Duncan de cand a parasit Anathema...
Vincent: Duminica, da... De fapt Danny a mai cantat cu Duncan, si eu am mai cantat cu Duncan inainte, dar toti trei impreuna niciodata. Este o sarbatoare, o sarbatoare atat pentru noi cat si pentru oricine altcineva.

Metalfan: Si cum te astepti sa iasa? Stii ca veti canta intr-o fortareata medievala...
Vincent: Da, am vazut cateva poze pe Internet, deci stiu cam ce fel de loc este si stiu ca va iesi o atmosfera absolut superba. Si sa facem asta intr-un loc ca Romania... este pur si simplu perfect.

Metalfan: Nu crezi c-ar fi o idee buna sa inregistrati concertul?
Vincent: Da, de ce nu? Adica sa vedem cum iese, cum suna... Sunt sigur ca se va gasi o modalitate de inregistrare la fata locului.

Metalfan [Dragos]: Ati pregatit ceva special pentru concertul din seara asta? Sunteti headlinerii...
Vincent: Este o posibilitate sa facem ceva special spre final, da. Adica sunt unele piese pe care nu le-am canta in alte parti, pe care le-am scos din setlist, stii? Piese vechi. Si abia asteptam concertul. O sa-ti spun cum sta treaba, da? Pentru mine, personal, acolo este locul unde imi las emotiile sa iasa la suprafata, atunci cand cant. Nu fac asta prea des cand nu sunt pe scena. Cand cant, acolo ma eliberez si apoi ma simt mult mai bine. As putea sa am o zi de tot c*****l, dar apoi ma urc pe scena si dau totul afara si ma simt bine, e ca si cum mi s-ar ridica o greutate de pe piept si doar lucrul asta in sine ma face nerabdator sa cant. Si intotdeauna dau totul. Totul! Altfel nu se poate. 100% sau nimic. Nici nu ma urc pe scena daca nu ma simt in stare sa ofer 100% fanilor.

Metalfan: O ultima intrebare, pentru ca mai sunt si altii la coada sa te intervieveze... Se stie ca muzica voastra exprima sentimente posomorate, de regret si depresie. Sunteti chiar atat de tristi in viata de zi cu zi?
Vincent: Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu [rade]

 

 

Metalfan: Atunci de ce?
Vincent: Cred ca in mod cert am avut perioadele noastre intunecate, cu totii am trecut prin experiente foarte neplacute. Cred ca este felul nostru de a trece peste ele. Dar nu e numai asta. Gandim profund si astfel adaugam multe laturi filosofice muzicii noastre. Si emotiile negative sunt ceva mai mult evidentiate. Dar nu cred ca vom mai face asta, atatea lucruri negativiste, pentru ca asta se intoarce impotriva ta. In viata primesti ceea ce oferi, asta e adevarat. Si daca nu oferi decat chestii negative, exact asta ti se va intampla. Asa este! Si nu mai vrem sa mai fim inconjurati de asta. Unele piese nici nu le mai cantam, pentru ca ne diseaca sufletul prea mult, sunt prea mult...

Metalfan: Si banuiesc ca nu vreti sa va faceti publicul sa planga la concerte [rade]
Vincent: N-as vrea sa ma fac nici pe mine sa plang! [rade] Dar este si pasiune, stii? One last goodbye este un cantec trist intr-un fel, dar este si inaltator pentru ca reprezinta o celebrare, comemorarea unei vieti. Nu este doar tristetea ca acea persoana nu se mai afla printre noi. Este singurul moment in care poti comemora un om printr-un cantec si asta e un lucru frumos.

Foto: Dragos P.

Autor: Klawz, Nebelhexa
Vezi galeriile trupelor: Anathema

   June 15, 2007  | 11 Comentarii  | 15166 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: ANATHEMA: 100% sau nimic

  • Am fost la concertul din '94 de la Timisoara.Nebunie totala! Ce vremuri!

    1. Posted by Sebastian | 03 Iulie 2007 23:35
  • mare om, mare fornatzie, mare contzert, sa tot fie ntanplari dastea asha ca la Aritmia n cetatea Sibiului...

    eara Lee...ce fatuca, ce voce...ce voce!

    2. Posted by Sip'n'roll | 04 Iulie 2007 01:11
  • simpatic vincent si am vazut ca a cantat din suflet pt toti cei care am fost acolo la Sibiu

    3. Posted by mihaela | 04 Iulie 2007 13:23
» vezi toate comentariile
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri