Costin Chioreanu (Bloodway): Ne-am revenit, ca trupă

 

 

Costin Chioreanu: Salut, Ovidiu! Bine te-am regăsit!

 

 Costin Chioreanu: Da, a trecut ceva vreme. Evenimentul a fost unul reuşit, clubul a devenit chiar neîncăpător pentru câtă lume a dorit să intre în posesia cărții şi să vadă şi Bloodway. Dar, până la urmă ne-am descurcat onorabil, am cântat cu mult chef şi mai apoi am pus muzică şi am băut cu la fel de mult chef alături de cine a mai vrut să prelungească petrecerea.

 Costin Chioreanu: Filmul ăsta mi-a schimbat viața la anumite capitole. Ştiu că e „doar” un film, dar propune o alternativă neaşteptată şi, în acelaşi timp extrem de tranşantă la ipotezele legate de apariția omului în peisajul terestru precum şi de evoluția sa, de la începuturi şi până în zilele noastre.  Depărtându-mă de generalități, aş spune că filmul ăsta s-a mulat pe nişte goluri pe care în căutările mele nu găsisem cu ce să le umplu. Nu mi-a oferit cheia cunoaşterii, fiind în fond o părere şi nimic altceva, dar mi-a dat încredere în percepția mea asupra lumii şi în dubiile pe care le aveam în legătură cu importanța sau veridicitatea unor componente de bază ale societății şi culturii umane şi, mai ales asupra cancerului ideologic creat de inocularea convenției ca adevăr suprem, din generație în generație, până la absorbție completă în conştiința generală.

 

Oricum, faptul că acest film se bazează pe o carte scrisă la începutul secolului trecut cred că face lucrurile şi mai dramatice decât par în primă fază. Iți poți da seama foarte uşor că existau oameni care puteau lua în calcul percepții nedorite sau chiar interzise de restul societății cu multă vreme înainte ca evoluția tehnologiei să ne bată pe umăr pe cei mai sceptici din fire.
 

 

 Costin Chioreanu: Am descoperit acest film după ce terminasem de înregistrat primul disc Bloodway, aşa că „Sunstone Voyager And The Clandestine Horizon” este liber de orice influență. La momentul la care am văzut filmul aveam gata pentru noul disc doar piesa „Walking Past Near The Lighthouse” şi simțeam că parcă ar fi o insulă în mijlocul unui ocean de semne de întrebare. Doream să continuăm povestea de pe „Sunstone... ”, dar nu-mi dădeam seama, la acel moment, cum aş fi putut lega momentul de final al acelui disc cu această piesă. Într-o seară am văzut filmul ăsta şi totul a căpătat sens. Ultimul moment al poveştii de pe „Sunstone... ”, acea cădere a personajului nostru în vastul Cosmos era atât de uşor de continuat... Şi atât de uşor de legat cu o piesă bazată pe întrebarea: „ce va fi aici, mâine, când eu nu voi mai fi?” Sper să nu mă repet, dar filmul nu a reprezentat o influență directă, „On The Silver Globe” a deschis porțile şi, ideile care fierbeau în cap de multă vreme au putut astfel să îmi inunde libere mintea. Fundalul pe care filmul a survenit ca instrument ajutător, respectiv conceptul general Bloodway, a fost un pământ foarte fertil... Să nu uităm cine suntem şi de unde am plecat, o trupă care a vrut să se separe de la act artistic până la propria existență de aparențe si de convenții, pentru a se descoperi pe sine, nu pentru a părea ceea ce nu este.
 

 Costin Chioreanu: Pentru mine, Alan Watts a pus punct filosofiei, indiferent cât de „retardată” ar suna afirmația asta. De descoperit, l-am descoperit din întâmplare, căutând complet altceva. S-a dovedit în scurt timp că era de fapt exact ceea ce căutam. Era în sfârşit acel om care a putut să pună ordine în toată debandada din capul meu, explicându-mi problema generală a omului şi a lumii create de acesta, simplu, cu propriile cuvinte şi idei, pe care eram prea îmbâcsit spiritual pentru a şti că le posed, ascunse undeva prin colțurile minții. Recunosc, la anumite capitole mă sperie îngrozitor, iar apoi, odată ce reuşesc să trec de sperietură, mă face să râd de cât de prost am fost speriindu-mă. Îmi place atât de mult învățătura lui Alan Watts pentru că loveşte acolo unde nimeni nu s-ar aştepta, loveşte fix la rădăcina problemei generale a percepției umane aspura sa, asupra lumii încojurătoare şi a relației dintre ele. Invățătura sa loveşte exact în sămânța din care s-a născut întreaga iluzie umană ce stă la baza societății, religiei şi, probabil cel mai dramatic, la baza întregii „moşteniri” pe care de un număr pierdut în timp de generații ne străduim să o propagăm şi să o transmitem mai departe, inoculându-ne progeniturile cu aceleaşi tâmpenii cu care şi noi am fost înoculați, sau însărcinați de către părinții noştri să ducem mai departe. Această moştenire este dincolo de orice tradiție, liberă de orice influență geografică sau istorică, este moştenirea umană, care a supraviețuit nealterată, de la conceperea ei şi până astăzi, fie că omul a apărut aici ca un accident rezultat dintr-un zbor eşuat, ca în „On The Silver Globe”, fie că el a evoluat din amibă, maimuță sau cine ştie, chiar făcut din lut de o mână dibace de divină.

 

Uite, ca să nu vorbim în totalitate generalist despre subiecte atât de interesante, hai să luăm un exemplu, ca la şcoală. Din „Cartea despre acel tabu care te împiedică să afli cine eşti” (bine, numele în sine al cărții poate destul de convingător să te facă să vrei să sapi mai mult), despre  „farsa persoanei reale”: „Copilul este determinat să accepte iluzia egoului prin atitudinile, cuvintele şi acțiunile societății din jurul său – părinți, rude, profesori şi, mai presus de orice, copii care au fost păcăliți la rându-le în acelaşi fel. Atitudinile lor față de noi sunt oglinzile în care învățăm să ne vedem pe noi înşine, dar sunt nişte oglinzi deformate. Nu ne dăm seama decât rareori că, de exmplu, gândurile şi sentimentele noastre cele mai intime nu ne aparțin cu adevărat. Căci gândim în termenii unor limbaje şi imagini pe care nu le-am inventat noi, fiindu-ne date de societatea în care trăim.”

 

Iată şi o listă de ficțiuni impuse de societate, enumerate de Watts în aceeaşi carte:

 

„-Afirmația că lumea este făcută sau compusă numai din bucăți sau lucruri separate;

-Că omul, atât la nivel individual, cât şi colectiv trebuie să aspire la poziția de specie dominantă care să controleze natura.”
 

 

 Costin Chioreanu: Pentru mine, budismul este cea mai frumoasă propunere de conviețuire în societate. Spun asta raportându-mă la zilele pe care le trăim. Orice religie are propria filosofie. Unele religii au filosofii mai complexe, altele mai puțin. Aşa că am „împrumutat” din budism ce pot aplica şi cu ce sunt de acord, respectiv tot ce este strain de confuzia dintre convenție şi realitate. De-asta îmi place Watts atât de mult. Da, a trecut mai întâi prin teologie ca să ajungă la ideile de mai târziu. Mai târziu a putut să desacralizeze cu un umor aproape copilăresc componente importante ale religiilor pe care le-a analizat în prealabil. A păstrat alte componente ca fiind bune pentru exemple în argumentările sale legate de percepție.

 

 Costin Chioreanu: Nu cred că un moment pentru a face aşa ceva mai are de ce să existe. Aş face acelaşi lucru cu muzicieni de oriunde, atât timp cât nutresc aceleaşi simțăminte față de Univers şi natura umană ca şi mine. Iar lucrul acesta deja am început să îl fac, de câțiva ani. Dar, după cum am spus, nu ne leagă decât o percepție asemănătoare asupra subiectelor adânci, fără ca vreunul din noi să aibă vreo pretenție de a fi considerat religios sau filosof. Fix neimportanța acestui aspect şi lipsa de categorie pentru ce putem numi cumul de asemănări între percepțiile noastre ne apropie şi face ca rezultatele colaborărilor noastre să fie atât de adânci. Pentru că singurul scop pentru care sunt făcute este fix acela de a căuta alții ca noi.

 

 Costin Chioreanu: În ideologia Bloodway nu există adevăr, există doar puritatea mesajului. Cred că mai bine oamenii ar încerca să renunțe o vreme la cuvinte şi atunci, ar descoperi singuri răspunsul la marea problemă a adevărului. Încearcă să nu mai vorbeşti, să nu mai scrii şi să nu mai citeşti, să nu mai auzi cuvinte sub orice formă timp de un an. Nu ai cum în societatea actuală, ştiu, dar îți poți lua lumea în cap dacă chiar vrei să afli. Vino după un an şi deschide gura şi spune-mi ce crezi despre acest subiect. 
 

 Costin Chioreanu: A fost ultimul show care se raporta la povestea de pe primul disc, iar „crossing the frontier of unknown” se referea la acea trecere a personajului nostru în lumea nimicului, a absenței, trecere suferită imediat dupa ce a trăit bucuria observării întregii lumi, în intreaga ei splendoare. Am folosit „unknown” pentru a evita orice posibil spoiler, având în vedere că nimeni în afară de Marius Costache nu ştia cum va suna începutul următorului disc, sau povestea prezentată pe el.

Costin Chioreanu: La o asemenea întrebare, primul gând a fost să mă sperii de greutatea conceperii unei sinteze şi tu vrei sa detaliez?! Aş exclude din lista de civilizații Grecia antică şi Roma antică, pentru că îmi displac în totalitate. Restul, de la Egipt la Maya, la Perşi, Chinezi, Azteci, Incaşi, şi aşa mai departe, prin imagistica lor îmi transmit o putere de sinteză ieşită din comun şi mă fascinează prin puritatea lor. Civilizațiile astea sunt credibile şi, în funcție de perioadă sunt mai mult sau mai puțin mânjite de noua ordine lumească. Cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai „curate”. În legatură cu poveştile ce stau în spatele multor elemente vizuale specifice acestor civilizații pot spune că ele mă fascinează teribil. Dar, încă multe imagini aparținând acestor culturi nu au în spatele lor, pentru noi, cei de astăzi, decât interpretări sau ipoteze. Îmi place să mă uit la ele şi să mă cufund în fascinația tăcerii. Nu trebuie să auzi povestea ca să o întelegi, e de ajuns să te uiți la acea imagine sau statuetă, sau element decorativ şi să laşi conexiunea să aibă loc natural. Imaginea însăşi este o maşină a timpului, pe care mintea o poate accesa fără cărți scrise de creatori de ipoteze. Imaginea însăşi este atât de puternică, asemenea unui părinte, de cele mai multe ori cu un caracter ce adeseori emană o superioritate incontestabilă pentru mintea privitorului. Deci privitorul se simte ca un copil neştiutor în adâncul său... Deci încă poate face conexiunea... Şi dacă lasă prostiile din jur şi se concentrează, o va face şi va afla. Asta înseamnă simbolismul antic pentru mine, acum. 

 

Costin Chioreanu: Având în vedere calea evolutivă urmată de societatea omenească ai ultimilor 3000 de ani, pot să spun clar: da! Mi se pare că am „schimbat macazul”, atât de mult încât habar nu avem ce e acolo, între hieroglife, statui şi artefacte ciudate. Spunem doar dacă suntem învățați şi învățăm de la unii care au fost învățați la randul lor să învețe ce s-a stabilit de către cei care au decis schimbarea macazului. 
 

 

 Costin Chioreanu: Ne-am bucurat să vedem atât de mult interes pentru un EP de debut. Ca formație, ne-am dorit să ne descoperim pe noi înşine şi să aflăm ce putem face împreună cât mai interesant. În rest, viața m-a învățat să nu mai prețuiesc aşteptările şi să încerc să le elimin pe cât posibil din mintea mea. Ele fac rău şi te fac să faci ceea ce de fapt nu ai face în mod normal. Sună a tragedia completă a unui tip perfect de pierdut vremea. 

 

 Costin Chioreanu: Numele se poate traduce astfel: trăieşte momentul, fiind în perfectă armonie cu subconştientul tău. Este o sinteză completă a tot ceea ce are discul de prezentat sau analizat pe plan ideologic. Rareori pot spune asta despre ce fac, dar capacitatea de sinteză a acestui titlu m-a mulțumit pe deplin.

 

Costin Chioreanu: Nu am cum să ştiu care ar fi CEL mai dificil şi de ce. Cred că o idee bună ar fi să ne apucăm să cântăm într-o limbă a noastră, în care cuvintele să fie onomatopee şi să lăsăm vocea să nu mai fie mijlocită de cuvinte. Asta pentru a păstra şi elementul vocal în peisaj, doar ca pe un simplu instrument. La urma urmei sunt atâtea muzici pe planeta asta care folosesc vocea în mod abstract, doar ca nuanță şi nu ca mesaj explicat prin cuvinte. Asta chiar mi s-ar părea ceva interesant. 

 

Costin Chioreanu: Von Daniken mă distrează cumplit, mai ales când îl şi aud. Dacă îl mai şi vezi în documentare e şi mai haios. Cu toate astea, nu pot spune că bate campii. Legat de elementele vizuale pe care el le analizează, este o vorba de o interpretare care nu văd de ce nu ar putea fi plauzibilă. Pe discul nostru nu există timp, există doar o succesiune de evenimente. Primul eveniment a fost „trezirea” personajului nostru. În momentul în care la finalul primului disc, a „căzut” în vastul Cosmos, spațiul era o metaforă pentru libertate. Discul nou începe cu personajul nostru plutind în spațiu şi încercând să ajungă cât mai departe de tot ce îl inconjoară pentru a avea o imagine completă asupra lumii. Se bucură de ea pentru o clipă după care este absorbit în nimic, iar acolo începe prima piesă. În acel nimic, personajul nostru rămas singur cu costumul său, nu mai are ce să facă decât să-şi amintească lucruri. Amintirile sunt cumva piesele care vin după. La noi, cosmonautul nu poate fi „ancient” pentru că la noi nu există timp, iar diversele elemente SF din versurile noastre sunt de multe ori la granița dintre metaforă şi descriere. Este o lume creată din aceste două componente, care înlocuiesc binele şi răul. Deci, nu putem vorbi la modul direct de „Ancient Astronauts” în povestea Bloodway. Nu avem nici „Ancient Aliens”.  
 

 

 Costin Chioreanu: Ar fi frumos să avem aşa ceva. Eu, unul m-aş simți mai bine cu el în raft, să ştiu că am acolo adunate frumos atâtea amintiri. Nu ştiu, vom vedea. 

 

Costin Chioreanu: Piesa „A Hallow Bridge”, deşi instrumentală este inspirată din cele mai negre momente din viața mea, toate sfârşindu-se cu revelații adânci, dar extrem de dureroase psihic. De când am făcut piesa, m-am gândit la un instrument extrem de acut şi agresiv pe acel „refren”, pentru a exprima groaza, frica, disperarea şi neputința. Cine poate obține ceva mai întunecat decât un muzician japonez, fascinat de avantgardă şi horror? Acum, pe bune... În plus, personal nu cunosc pe altcineva în afară de  Dr. Mikannibal din Japonia care să facă asta, asa că decizia mea a fost simplă. După aceea, m-am bucurat să aflu că-i place piesa şi că o să colaborăm, căci mai întâi m-am speriat crezând că este o persoană care nu este prea deschisă la colaborări. Dar a funcționat şi rezultatul este fantastic.
 

 Costin Chioreanu: Da, foarte mulți, dar până când nu găsesc povestea nu am de unde să ştiu care din ei ar fi potriviți în context. Una e să faci un proiect cu nişte muzicieni, alta e să faci un jam session. La jam session e doar distracție, dar pe proiecte de genul „Outside The Great Circle” nu e nimeni de dragul de a avea un nume în plus. A fost exact cine a trebuit să fie pentru a obține rezultatul maxim în materie de expresivitate, în jurul acelui concept.

 

 Costin Chioreanu: Da, aşa este. Este un nou contract pentru un nou album, un deal mai bun, lucrurile evoluează.

 

 Costin Chioreanu: O mare durere de cap în cazul Bloodway este ilustrarea pieselor pe formatul de imagine în mişcare. În cazul ambelor discuri a fost la fel de greu. De data asta, am reuşit să facem două clipuri în loc de unul şi sunt extrem de mulțumit de rezultat. Am muncit mult, am investit mult (numai pentru a accesa cu toată echipa tehnică şi actori cele trei regiuni din Bulgaria unde am filmat „Mirror Twins” ne-a costat aproape 2000 de euro). Aş vrea să le mulțumesc din tot sufletul prietenilor noştri care ne-au ajutat pe posturi de actori sau la capitole tehnice, toți s-au străduit, au făcut insolație, au trecut prin multe momente dificile şi/sau neplăcute pentru a ne ajuta să obținem ce doream. Din punct de vedere conceptual, povestea din „The Transfinite Castaway” este cea a personajului nostru care pluteşte în nimic, după ce a depăşit granița existenței pentru a putea avea imaginea completă a lumii în care trăia. Începutul piesei prezintă momentul în care acesta are imaginea întregului univers în fața sa şi încearcă să o cuprindă fizic. Partea de final a piesei prezintă, ca şi versurile, deja un moment din trecutul personajului, o amintire. Acea amintire este dintr-un trecut îndepărtat, consumat pe o planetă ciudată, unde întâlnise un alt personaj, căruia încerca din răsputeri să-i spună adevărata poveste a originii lor. Aici există o puternică legatură cu „On The Silver Globe”, atât din punct de vedere conceptual cât şi din punct de vedere vizual, cromatic.  Clipul a fost filmat în trei sesiuni diferite, două în Alexandria, într-un depozit care era suficient de înalt pentru a putea obține anumite cadre şi efecte speciale şi una la Vulcanii Noroioşi. Iarăşi, multe zile, multă bătaie de cap cu machiaje, picturi pe piele, costume, insolație... 
 

 

În cazul „Mirror Twins” tema era una extrem de complicată în contextul unei prezentări vizuale. Piesa este de fapt povestea ochilor şi a legăturii lor cu mintea, ochiul minții şi trupul personajului. Fără peştera Prohodna nu am fi făcut acest clip. Chiar, la un moment dat renunțasem la ideea de a mai face un alt clip la o piesă de pe album, dar s-a întâmplat să dau peste o imagine din această peşteră. Am găsit imaginea ca fiind fascinantă şi m-am pus pe căutat, să văd prin ce colț al planetei este. Când am văzut că este în Bulgaria, i-am sunat pe Alex şi pe Mihai şi le-am zis: făceți-vă bagajele, facem clip până la urmă, mergem în Bulgaria! Au crezut că glumesc inițial. [n. red. râde]

Revenind la subiectul clipului, căci nimic din ceea ce înseamnă Bloodway nu este la întâmplare, avem mintea reprezentată de personajul negru, cavitatea craniană reprezentată de peştera în sine şi celelate două personaje, alb şi roşu, ce reprezintă ochii. Culorile reprezintă cele două mari percepții ale minții aspura lumii, prin intermediul ochilor, respectiv carnalul, reprezentat de roşu si spiritualul, reprezentat de alb. Povestea întregului clip are loc pe parcursul unei vieți de om. Mintea descoperă mai întâi unde se află, mai apoi ochii, mai apoi posibilitatea de a privi şi de a se privi prin ei, începe să se joace cu percepția după regulile lumii înconjurătoare, iar ceva mai târziu (în preajma momentului numit de om „maturitate”), mintea acaparează ochii şi aceştia încep să se murdărească de negru, adică să vadă lumea distorsionat, aşa cum dictează mintea. Din acel moment, mintea devine un personaj abstract, care nu mai are aceeaşi relație cu ochii. Jocul devine mult mai complex şi mai abstract, de aceea şi spațiile în care cele trei personaje apar împreună evoluează în amploare şi dimensiuni. În final. mintea dispare într-un portal, extinzând astfel spațiul de relație al personajelor dincolo de cunoscut. E foarte greu şi în acelaşi timp ciudat să pun în cuvinte toate aspectele ideii pentru că sunt foarte adânci şi, mai ales abstracte. 

 

 

 Costin Chioreanu: A fost bestial! Am constatat că suntem o gaşcă mare de tot de prieteni care se apreciază şi se ajută reciproc. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru această amintire superbă! Şi normal, Ginei pentru documentarul pe care l-a făcut despre asta! Nu vreau să mă repet, aşa că voi spune aici ce nu am spus în documentar. Reacțiile oamenilor au variat foarte mult de la oraş la oraş. La Cluj am avut parte de o organizare de excepție si de un public destul de speriat în cazul tuturor trupelor, dar şi de o ploaie oribilă care a speriat şi mai rău pe cei care nu au reuşit să ajungă. La Râmnicu Vâlcea a fost iarăşi foarte faină organizarea, dar oamenii au fost ceva mai puțini. Chiar dacă au fost mai puțini, au fost de 300 de ori mai activi decât cei de la Cluj, mai ales la Valborg, deci măcar am caştigat la capitolul distracție şi animație. La Bucureşti eram acasă, era totul aranjat frumos şi am avut cel mai numeros public din tot turneul. Ăla chiar a fost showul care mi-a plăcut cel mai mult din viața mea. Asta şi din cauză că am avut parte de o monitorizare impecabilă, înnebuneai de plăcere pe scenă. A urmat Constanța, unde a fost iar cumva în familie, având în vedere că acolo, Dop, fostul nostru coleg din Mediocracy s-a ocupat de tot. Publicul a fost iarăşi numeros, dar de departe cel mai dement din tot turneul, nu credeam că o să trăiesc să văd atâta agitație la un concert Bloodway. A fost senzațional şi extrem de surprinzător! La Craiova, a fost un concert trist. Nu ştiu de ce oamenii plătesc bilet la un concert pe care nu au chef să îl vadă. Țin minte că începea intro-ul şi într-un colț doi băieți se certau tare, iar unul dintre ei avea un telefon în mână din care se auzea muzică. Atât cearta cât şi muzica din telefon se cam băteau la volum cu intro-ul nostru, care se apropia de final, dar clar nu mai aveam dispoziția necesară pentru a cânta. Cu această ocazie, trebuie să spun că am nevoie de o anumită stare de spirit pentru a avea un show  Bloodway. 
 

 

 Costin Chioreanu: Trebuie să ascult Tauusk, nu am avut ocazia până acum. Daş este un tip super-talentat şi o persoană extrem de placută, cu un super-simț al umorului, aşa că are toate atuurile pentru a fi un muzician cu care să îmi facă plăcere să colaborez. Chiar vorbeam de un proiect, de ceva nebun rău la un moment dat. Nu ştiu despre el, dar despre mine pot să îți spun că de când am vorbit şi am glumit pe tema asta şi până în acest moment, când răspund la întrebare, nu am avut timp să mă gândesc serios.
 

 

Costin Chioreanu: Da, aveam mai multe planuri, însă totul a căzut imediat după Colectiv. Eu am căzut şi cu mine au căzut toate. Aşa că am pierdut cam toate trenurile în materie de booking extern pentru anul ăsta. Vedem ce iese pe final de an.

 

 Costin Chioreanu: Cred că la showul ăsta nu am ajuns, sau dacă da, înseamnă că eram beat mort. Pe bune, ne-am văzut acolo? Mă sperii deja.

 

 Costin Chioreanu: Da, am fost EXTREM DE BUCUROS să pot face aşa ceva. Pe bune, a fost o onoare! Iar acel concert Metrock a fost absolut senzațional. Din păcate, da, a fost şi ultimul alături de George Pătrănoiu....Am auzit că era grav bolnav foarte târziu, în preajma Colectivului, chestie care m-a dărâmat şi mai mult. Am vrut să donez, să fac, să dreg, nici nu mai ştiam ce să fac, era prea multă moarte în jur şi frică... Şi într-o zi a venit şi vestea morții sale... S-a desfăşurat totul mult prea rapid pentru o minte pierdută ca a mea din acele momente.

 

 Costin Chioreanu: Indiferent de ce perioadă vorbim, Metrock a fost şi este o trupă bestială. Mereu a avut în componență numai muzicieni valabili şi mereu au cântat de au rupt. Ar trebui ca mai mulți puştani să le asculte albumele din anii ‘80 înainte de a se face că nu văd posterele concertelor lor... Avem şi noi legendele noastre şi cântă mai bine şi mai responsabil decât unele din legendele fabricate peste noapte de-afară... Dar în fine, vorbesc şi eu ca să nu adorm. 

 

 Costin Chioreanu: Nici nu ştiu cu ce să încep. Îmi aduc aminte că a venit Gina în bucătărie, să fumăm o țigară... Şi îmi zice lejer că s-a întâmplat ceva la club Colectiv, unde avea GTG lansarea aia mult dorită... Şi mi-am închipuit o prostie haioasă cum vreun rocker beat o fi dat foc părului altuia, sau la vreo mâneca din geaca vecinului şi s-a creat deja ceartă pe internet din cauza asta. Ştiu că am plecat cu zâmbetul pe buze din bucătărie şi m-am aşezat la PC... Deja mintea se pregătea să se amuze de vreo cine ştie ce întâmplare năstruşnică de doi lei... Şi am intrat pe Facebook să văd ce s-a întâmplat... În câteva minute eram căzut în cea mai mare traumă pe care am trăit-o în viața asta. Se crăpa de ziuă şi tot sunam lume, cu un ochi stăteam pe Facebook, cu altul la televizor... Şi deja era o nouă zi, o nouă zi care a durat câteva luni de zile.

 

Costin Chioreanu: În afară de Claudiu Petre, cu restul am prea multe amintiri ca să le pot enumera. Mă crezi sau nu, nici la ora asta creierul meu nu poate să creada că au murit. La un moment dat am crezut că m-am obişnuit cu idea, dar m-am înşelat, chiar nu pot să înțeleg asta. Pe Alex, Vlad şi Mihai îi ştiu de la sfârşitul anilor ‘90... Adică de aproape 20 de ani... Pe Rugina îl ştiu de 11 ani, sau pe plan muzical de când cânta cu Nexus, cu Nelu căram o grămadă de scule la concerte acum 9-10 ani şi râdeam şi petreceam ca nebunii cu gaşca lui Catană... Pe bune... Nu am ce să zic. Nu am. Nu mai am. Nu-mi vine să cred ce e în jurul meu! Nu-mi vine să cred că văd toate mizeriile astea de după... Pe bune, nu poate fi adevărat. 

 Costin Chioreanu: Eram disperat, vream să ajut, am făcut ce am putut. Într-un final, după ce am epuizat toate resursele am zis să fac o compilație cu toate soundtrack-urile mele pentru expoziții sau filme şi am mai strâns şi de acolo nişte bani pe online, pe care i-am donat imediat altor câțiva dintre răniți. Ulterior, au apărut de nicăieri cei de la Avantgarde Music (Italia), care au vrut să scoată discul fizic sub forma unei ediții de lux limitată la 300 de copii. Am fost de acord, oricum nu judecam, am făcut layout-ul între vis şi realitate, s-a dat în producție ca prin vis, a apărut, s-a tot cumpărat, a avut şi o grămadă de recenzii (în străinătate). Aştept acum rezoluția label-ului cu privire la profit, să vedem cât se va dona victimelor. Momentan aştept.

 

 Costin Chioreanu: Păi normal ar fi să nu am ce să dezvolt, pentru că ce lipseşte din citat este finalul, unde spuneam că, având în vedere problemele celorlalți membri Bloodway cu aceste două entități organizatorice, nu mi-ar face bine psihic să mai continui colaborarea. Adică, pe bune, ce trebuie explicat mai mult decât am scris? Nu îmi plac tensiunile şi nu pot să mă sui pe scenă dacă ştiu că Alex şi Mihai sunt plini de nervi şi că nu se simt în largul lor. Muzica Bloodway nu are legatură cu stările astea de spirit, prin urmare, este imposibil să avem un show reuşit în aceste circumstanțe, aşa că decizia este una rațională şi vine de la sine. Scria clar ce aveam de comunicat şi mai scria clar că față de Bloodway, organizatorii şi-au respectat angajamentele, tocmai ca să evit apariția românilor cu teoria conspirației în dotare. Ca să nu vorbesc numai în numele trupei, povestea mea cu Rockstadt-ul, în ceea ce priveşte clubul s-a terminat încă de anul trecut, de când am încercat să rezerv o dată în Braşov pentru turneul cu Valborg şi Perihelion. Nu mi-a convenit oferta, nu am mai lucrat cu ei.   

 

 Costin Chioreanu: În primul rând, mi-a luat mie două luni până să pot să intru în sală. La un moment dat, am simțit că nimic nu mai are sens, dar cu ajutorul lui Mihai şi lui Alex mi-am revenit şi am început cu greu să repetăm. Nu prea funcționam aşa că ne-am decis să ne liniştim şi să lucrăm la ceva nou şi vechi în acelaşi timp, pe post de terapie de grup. Aşa s-a născut piesa „The Space Between Us is The Shape Of Light”, care nu este altceva decât o variantă instrumentală, a piesei „Garden of Diurnal Fractals”, dar mult mai lungă şi reinterpretată într-un stil semi-acustic experimental. Am vrut să spunem ceva cu piesa asta, de la abordarea foarte luminoasă muzical, până la absența vorbelor şi videoclip. Procesul de dezghețare filmat la microsop mi s-a părut o metaforă perfectă...  In fine, în ianuarie ne-au vizitat din nou cei de la Valborg cu ocazia unui concert în Bucureşti şi am avut la dispoziție 12 ore în Studioul 148, cu Marius Costache la butoane, să facem ceva total ieşit din comun şi anume, Bloodway şi Valborg să fuzioneze într-o singură trupă şi să facă o piesă. Am reuşit să ne încadrăm în timp şi am înregistrat rezultatul. O trupă fără nume, formată din şase oameni, care cântă toți o piesă. Rezultatul îl vom face public cât de curând. Habar nu am sub ce formă!

Pe 1 Martie s-a lansat documentarul „Horrors Of The Unknown”, un material foarte fain despre turneul cu Valborg şi Perihelion şi de atunci am început să mergem mai des la sală şi chiar să lucram la ceva material nou. Cel mai important, ne-am revenit mental, ca trupă. 

 

 Costin Chioreanu: Nu mai vreau să mai am aşteptări. Nu mai întreba asta pe nimeni! Vreau să cânt şi să zic ce am pe suflet şi să mă bucur două zile şi jumătate alături de prietenii mei de la Aura Noir!  Dacă va veni lume bine, dacă nu, aia e, nu ştiu când vom mai apărea pe scenă în țara asta. Aşa că, dacă cineva de prin zonă vrea să ne vadă, ăsta e un moment de luat în considerare.

 

 Costin Chioreanu: Pai ce vrei să fac? Unde să cânt? La Dark Bombastic Evening când m-am trezit eu din întuneric era totul full şi, oricum ar fi trebuit să venim cu ceva nou, exclusiv, treaba de care nu eram în stare peste noapte, pentru că ținem foarte mult la calitatea rezulattelor noastre şi nu ne grăbim de dragul unui concert. La Rockstadt şi MHM oricum nu mai cântăm, în țară unde să mă duc să cânt cu muzica asta? Nu sunt fan de turneu în Bucureşti, mai ales că în afară de Fabrica şi Control nu aş cânta cu trupa asta în cluburile care există acum, indiferent de ce ofertă ar apărea. 

 

 Costin Chioreanu: Sunt perfect de acord cu marele compozitor.

 

Costin Chioreanu: Ovidiu, după atâtea intrebari, nu mai ştiu nici de ce îmi mulțumeşti, sau ce caut aici şi nici cine sunt. [n.red. râde]