interviuri rock

Ionut Cojocaru (CRIZE): surprizele sunt surprize

Ionut Cojocaru (CRIZE): surprizele sunt surprize
TRUPE : Breathelast, Crize

Karlos, pe numele sau real Ionut Cojocaru, chitarist si membru fondator al grupului Crize, a avut amabilitatea si a raspuns unui set de intrebari pentru Metalfan Romania cu ocazia concertului pe care trupa il va sustine in data de 23 noiembrie 2012 in clubul Fabrica din Bucuresti. Mai multe detalii, in randurile de mai jos:

Metalfan: Salut Ionut si bine ai revenit in paginile Metalfan!
Ionut Cojocaru: Hai noroc!

Metalfan: Umbla vorba ca formatia Crize se pregateste sa revina pe scena. Este adevarat? Daca da, cand se va intampla acest lucru si unde va avea loc evenimentul?
Ionut Cojocaru: Evenimentul mult asteptat de noi va fi pe 23 noiembrie 2012, in Club Fabrica. Speram sa ne iasa bine, sa reusim sa va pregatim tot ce ne am propus.



Metalfan: Daca nu ma insel, din actuala formula a grupului, tu esti cel mai vechi membru. Iti mai aduci aminte cum a inceput totul si ce va doreati sa realizati atunci cand ati pornit la drum?
Ionut Cojocaru: Foarte ciudat suna intrebarea asta, mai degraba sunt cel mai vechi membru din ultima formula a trupei. Gandesc ca toti care au participat in trupa asta sunt o particica din Crize, nu exista vechi si nou si actual si trecut... Pentru mine totul a inceput cand m-am intalnit cu Shole si Andi si am inceput sa lucram la piese, mai departe am facut fiecare ce am putut mai bine si a iesit ce a iesit...

Metalfan: Ce simti ca ati realizat de cand exista Crize ca si formatie? Este mult? E putin? Comparativ cu ce?
Ionut Cojocaru: Realizarile? Cred ca cel mai important e ca am reusit sa facem mereu ce ne place, trecand peste multe vorbe aiurea din partea "haterilor", ne-au reusit multe lucruri asa cum foarte bine nu am reusit sa terminam unele lucruri pe care ni le-am propus. Stiu ca mereu era o disputa legata de stilul nostru de muzica, nu ne-a pasat, am cantat ce ne-a placut, ne-am vazut de drum, ceea ce facem si acum. Pentru cine nu ne stie prea bine, am inceput sa cantam un fel de rock-alternativ cu versuri in limba romana pe EP-ul demo (n.e. Refulari), apoi trecand la numetal pe The New Beginning (2005), apoi metalcore pe ...for the Damned (2006) si terminand cu deathcore pe ultimul material nelansat. Frumos, nu?

Metalfan: In cadrul evenimentului din data de 23 noimebrie pregatiti ceva surprize? Care va fi componenta formatiei pentru acest eveniment? Cine este Crize si cine este ex-Crize dar va fi invitat?
Ionut Cojocaru: Nu exista membrii ex-Crize. Toti suntem CRIZE! Pentru acest eveniment am incercat sa adunam cam toti membrii Crize, sunt si unii care nu pot sa ajunga, sunt si altii pe care nu am putut sa ii includ in ecuatie, dar ei vor fi oricum invitati pe 23 noiembrie la concert.

Metalfan: Luati in calcul sa filmati acet eveniment pentru un DVD sau pentru un material live de colectie?
Ionut Cojocaru: Am tot amenintat noi de mai multe ori de-a lungul timpului ca o sa lansam un DVD. Dar nu cred ca e mai e cazul, sper totusi sa avem filmari bune pe care sa le punem pe YouTube.

Metalfan: Si ca tot suntem la capitolul surprize, aveti in plan sa le faceti o surpriza fanilor si sa finalizati si discul la care lucrati in urma cu multi ani? Sau macar o parte din acele piese...
Ionut Cojocaru: Avem in plan ceva surpize, dar surprizele sunt suprize, nu? Urmariti pagina noastra de Facebook si le veti afla mai repede.


 
Metalfan: Vezi acest eveniment ca pe un eveniment aniversar? Ca pe un eveniment ce va deveni un eveniment cu frecventa regulata sau ca pe un ultim concert Crize?
Ionut Cojocaru: Vad acest concert ca pe un ultim eveniment aniversar cu frecventa regulata. Glumesc, dar la cum se indreapta lucrurile acum, este foarte posibil sa fie ultimul concert Crize. In concluzie, veniti oameni buni la concert ca nu cred ca o sa mai apucati sa mai vedeti altul!

Metalfan: Aveti in gand sa ajungeti si in alte orase din tara cu acest concept? Cluj Napoca, Timisoara, Brasov, Constanta etc?

Ionut Cojocaru: Avem de gand sa facem un concert frumos pe 23 noiembrie, dupa care mai vorbim. Nu stiu, nu cred ca o sa mai ajungem in alte orase. Cine poate sa ajunga pe 23 noiembrie in Fabrica sa vina!

Metalfan: Pentru ce piesa din cele vechi ti-ar placea sa filmati un videoclip? De ce da sau de ce nu?
Ionut Cojocaru: Nu as mai vrea sa filmez nici un videoclip pentru nici o piesa veche, as filma in schimb videoclip pentru una din piesele de pe albumul nelansat inca.

Metalfan: Nu pot sa ma abtin si asa ca te voi intreba si ce se mai intampla cu Breathelast? Stiu ca lucrati la un nou material...

Ionut Cojocaru: Breathelast lucreaza la un supermaterial impreuna cu Marius Costache, un nou EP, speram sa fie lansat tot in 2012 ca sa avem doua EP-uri scoase anul acesta sa putem sa incepem in 2013 lucrul la un album intreg. Cine vrea si cine doreste sa afle mai multe despre noi sa urmareasca pagina noastra de Facebook. Nu pot sa ma abtin si as mai spune ca in Breathelast suntem eu si Mihai Andrei (voce), doi fosti si actuali membrii Crize. Mi se pare important de mentionat.

Metalfan: Unde va fi lansat? Tot la Metalfan Records Division sau luati in calcul sa lucrati un o casa de discuri din afara, mai potenta din punct de vedere financiar si ca perspectiva de promovare?

Ionut Cojocaru: EP-ul nou Breathelast va fi lansat la fel ca si primul EP de Metalfan Record Division. Nu am luat in calcul o alta casa de discuri din alta tara pentru ca  momentan vrem sa mai "crestem" in Romania, stilul se contureaza, lumea mai afla de noi, este loc de si mai bine la noi in tara. Si sa fim seriosi, ce casa de discuri potenta ar promova o trupa din Romania, necunoscuta. Ca sa ce?


 
Metalfan: Pe cand un turneu in Europa, fie ea si de Est?
Ionut Cojocaru: Recent ne-am intors din Bulgaria (Sofia) unde am avut un concert foarte frumos, este vorba sa mai mergem pe acolo sa cantam. Ma gandesc ca foarte usor putem merge si in Serbia si in Ungaria si in Moldova, dar nu cred ca ca e avantajos sa le legam intr-un turneu. Mai departe momentan nu as merge, ma gandesc ca intram intr-o tara noua unde trebuie sa o luam de la capat cu promovarea trupei acolo. Ca sa mergem asa doar ca sa mergem si sa cantam la 5 oameni putem sa mergem sa facem turneu mondial de 10 ani.

Metalfan: Si o ultima intrebare: Ce simti ca a insemnat si inseamna Crize pentru scena rock, pentru scena metal din Romania?
Ionut Cojocaru: Nu stiu.

Metalfan: Iti multumesc pentru timpul si raspunsurile oferite! In final mai doresti sa adaugi ceva sau sa transmiti cateva cuvinte cititorilor Metalfan?
Ionut Cojocaru: Ma gandesc ca cel mai bine ar fi sa mergeti la cat mai multe concerte, sa sprijiniti trupele romanesti platind bilet si cumparand merchandise ul trupelor. Nu va dati seama cum ne simtim cand vedem oameni noi la concerte, cand lumea vine sa ne cumpere albumul si tricourile.
Autor: H.
Vezi galeriile trupelor: Breathelast, Crize

   October 01, 2012  | 0 Comentarii  | 3408 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Ionut Cojocaru (CRIZE): surprizele sunt surprize

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri