interviuri rock

Magazinu’ 51: Întotdeauna am preferat scena mare în locul pivnițelor

Magazinu’ 51: Întotdeauna am preferat scena mare în locul pivnițelor
TRUPE : Magazinu' 51

 Imediat după descoperirea grupului autohon de punk rock, Magazinu’ 51, întâmplată prin intermediul YouTube-ului, m-am gândit că ar fi foarte potrivit să caut să văd care-i treaba cu oamenii cu pricina. După ce Coro ne-a descris albumul lor de debut, „Titu nu e la munte”, chiar am menţionat că facem cumva să aflăm mai multe despre aceşti băieţi tineri, cu inspiraţie cinstită şi însuşiri ale realismului. Rapid, am reuşit să punem la cale un interviu, la care ne-a răspuns, în cea mai mare parte, chitaristul şi vocalistul Alex Drăghici, dar şi ceilalţi doi membri au intervenit pentru a ne expune pe scurt experienţa lor cu muzica. Găsim în cele ce urmează nişte frânturi din poveştile aflate în spatele pieselor cu titluri intrigante, cum ar fi piesa de titlu, sau „Marilena (fata din regie)”, aflăm despre istoria grupului, despre atracţiile din oraşul de baştină, Piteşti, despre ceea ce le place în materie de muzică şi despre ce au de gând cu această trupă. Pentru cine nu ştie, îi puteţi vedea pe băieţi live, în curând, pe 2 iunie la Quantic, în deschiderea concertului aniversar „20 de ani de Scandal”
 
 
Metalfan: Salut şi… Welcome... La Metalfan pe zonă, să zicem. Spuneţi repede cine e Titu! Sau ce desemnează el? Îl găsesc printre davişti la gară sau îl văd scris pe o hartă? Şi cu ce mă poate ajuta?
Alex Drăghici: Titu e un oraș frumos din județul Dâmbovița, ce combină o frumoasă atmosferă provincială cu una de petreceri în aer liber…
 
Metalfan: Ştiţi care e cea mai previzibilă întrebare, ce reprezintă numele grupului? Sau, ca să ţinem un discurs mitic şi absurd în picioare, ce găsesc în magazinul 51, sirop pentru extrareştri, arme împotriva vrăjitoarelor, rachete nucleare de jucărie? Şi, mai întâi de toate, cum pot să-l localizez?
Alex Drăghici: Găsiți bere, două „kile” jumate la cinci lei și zece bani. Noi, pentru că suntem bătrâni vorbim pe banii vechi. Ideea este că numele provine de la un magazin din frumosul oraș Pitești, unde ne întâlneam când eram pe clasa a XII-a, să cumpărăm Holsten la bidon la prețul de mai sus. Dacă vreți să-l găsiți, ne sunați și vă conducem noi, deși intuiesc că prețul s-a schimbat de acum patru ani.
 
Metalfan: Mie îmi plac trupele care-şi formează povestea prin intermediul unor inside jokes, mai ales când mă gândesc că alţi artişti, în principiu muzicieni, că de asta ne doare pe noi aici, îşi varsă sufletul în text şi concepte, dezvăluie necazuri intime, iar ascultătorul asociază mesajul tot cum îl taie pe el capul. Ceea ce e perfect natural. Apreciez însă muzicienii care pornesc de la principiul că nu au de oferit prea multe explicaţii, iar atunci când vorbesc în cântecele lor despre personaje şi situaţii necunoscute de un anumit public, cred că pot crea nişte legende, nişte secvenţe emblematice pe care ascultătorii le iau ca atare şi le popularizează în găştile lor de prieteni şi, aşa mai departe, în cazurile pozitive. Voi ce credeţi? Vă vin în minte nişte trupe anume când vorbesc despre treaba asta? Şi dacă da, spuneţi-ne, vă rog, care sunt acestea şi ce fel de fantezii au rămas printre oameni datorită lor. 
Alex Drăghici: Nu, poate Nirvana. Dar la noi, inside jokes sunt destul de puține, dacă nu cumva nici una, în afară de versul „hai să aruncăm în ea cu măsline”, care era o gluma de-a noastră legată de criza Greciei, parcă, dar și asta e ușor de recuperate, scuzând că ar fi vorba despre măsline de capră.
 
Metalfan: Spune-ţi-mi şi despre Marilena… Credeţi că are şansa să devină reîncarnarea protagonistei din scurtmetrajul „Marilena de la P7”? 
 Alex Drăghici: Pfaai! Ce tare! Nici nu m-am gândit. Marilena e mai degrabă experiența mea la cămin și un mic apropo al unei glume consacrate de TNR, aceea că buzoienii sunt moldoveni.
 
Metalfan: Magazinu’ 51 reprezintă prima voastră experienţă cu muzica? Îmi pare rău că n-am la îndemână suficiente informaţii despre voi cât să sar peste etapa asta, dar până la urmă, nicio poveste rezumată de vreun om care scrie nu e mai interesantă decât aia spusă chiar de muzician. Aşa că aş vrea să-mi povestiţi, cu cât mai multe detalii, cât vă ţine răbdarea şi memoria, despre cum v-aţi apucat să cântaţi, de la context şi motivaţie, până la crearea circumstanţelor necesare în materie de resurse, pentru a face ceea ce vă place. 
Alex Drăghici: Primele mele experiențe muzicale au fost în clasele I-IV la serbări și examene, iar prima apariție pe scenă din proprie inițiativă a fost la sfârșitul clasei a IV-a, cred. Am cântat acomapaniindu-mă cu o tobă melodia „Di, di, di, Murgule, di”, ca să o conving pe fata de care îmi plăcea să nu mai plece în Italia. Peste vreo doi ani, in vara lui 2008, am întemeiat prima trupă care e aceeași cu cea de acum. Nu a existat nicio întrerupere, dar s-au schimbat mulți membri. Am avut tot felul de nume. Primul a fost Everfire și trupa era compusă din: chitarist/vocalist, tamburinist și toboșar care nu cânta la un set de tobe, ci la aceeași tobă la care cântasem eu într-a IV-a. Au urmat numele Ballbreakrs, Pufuleții 8imişti, Serata. Punkul l-am ales târziu, când eram în biroul secretarei Casei Studentului din Pitești, cu chitaristul solo de atunci. Ne-a întrebat ce gen cântăm și eu i-am zis „păi, rock-n-roll și… punk”, răspuns care a provocat mare satisfacție colegului meu de trupă. Dar și ceilalți membri au povești interesante.
 
Bogdan Ilinescu: Pentru mine, trupa asta a fost prima mea experiență muzicală. Prin iarna lui 2010 mi-am cumpărat prima mea chitară acustică, iar la două săptămâni, Alex, care era colegul meu de bancă din liceu și avea deja o trupă, m-a chemat la o repetiție, cu scopul de a vedea dacă am ceva potențial muzical. În momentul acela ei aveau nevoie de un toboșar și îmi amintesc că audiția asta am avut-o pe un cazan și un stativ de fus, dacă nu mă înșel. De atunci am continuat să cânt cu Alex și să învăţ pe parcurs. Prin 2012 am trecut la bas și, de-a lungul timpului am ratat doar două concerte cu trupa asta, unul din era Serata și altul anul trecut, pentru că lucram la licență.
 
Gabi Arsene: În 2011 m-am înscris la cursurile de percuție de la Școala de Arte din Pitești, iar prima trupă am avut-o oarecum în cadrul Școlii de Arte, în 2012, împreună cu un bun prieten din copilărie. La foarte scurt timp după, am fost sunat de Bogdan și Alex, care mi-au zis că au nevoie de un toboșar. A doua zi ne-am întâlnit în subsolul Casei de Cultură din Pitești, sala lor de repetiție de pe vremea aia și am cântat câteva piese. Primul concert a fost cam la o saptămână după si a fost prima oară când am cântat pe o scenă. Am avut o pauză prin 2015 pentru că ceilalți erau în București la facultate, iar eu în Pitești, însă în 2016 ne-am regrupat, ne-am schimbat numele din Serata în Magazinu’ 51 și, zic eu, ne-am pus pe treabă.
 
Metalfan: Am văzut că aţi cântat la festivaluri pentru motociclişti şi cele aferente, cum ar fi „Iubim Două Roţi”. V-a plăcut, mai mergeţi? Ce amintiri aveţi de la genul ăsta de evenimente?
Alex Drăghici: Da, dar festivalul era dedicat și bicicliștilor. Amintirea cea mai interesantă e că am cântat pentru sunetiști, trei amici, celelalte trupe și Cristi Hrubaru la patru după-masa. Bine, am cântat și prin Banat la un alt festival de motocicliști și a fost lume. Dar oricum, atmosfera de bikeri mereu ne-a făcut să ne simțim comod. 
 
Metalfan: De asemenea, aţi avut concerte şi în „Meca” în miniatură a punkului din Bucureşti, adică Underworld, dar şi pe la altfel de evenimente în aer liber, cu tematică incertă, despre care nici nu ştiam că există. Unde v-a plăcut cel mai mult să cântaţi şi unde aţi descoperit un public, nu contează cât de mic sau mare, care să vă facă să vă simţiţi în elementul vostru?
 Alex Drăghici: În parcul Tineretului, la mămici, în parcare la Carrefour Market, la Arene la „Rock în Parc” și, vorbesc serios, întotdeauna am preferat scena mare în locul pivnițelor. Totuși, nu pot nega faptul că am avut de câteva ori un public extraordinar și în astfel de locuri. 
 
© Magazinu’ 51
 
Metalfan: Aşa cum îi spuneam şi lui Vlad de la Scandal în înterviul pe care l-am făcut în trecutul recent, cred că astăzi punk rock-ul e mai puţin prezent pe filiera mediei online. De exemplu, eu consider o pierdere faptul că publicaţiile specializate pe metal cam ignoră aripa asta a muzicii, deşi alte genuri conexe din underground, de la ambient la psychedelic, noise şi multe alte manifestări care ies vizibil din metal primesc totuşi atenţie. Ceea ce nu e rău, e doar insuficient. Drept urmare, aş vrea să vă întreb şi pe voi, ce muzică din punkul underground aţi descoperit recent? 
 Alex Drăghici: Sunt o grămadă de trupe mișto în underground, daca știi unde să cauţi. De exemplu, Bumpin Uglies, Thinner, Turnstile si Broseph Skalin și-au făcut loc de curând în playlist-ul meu. Cât despre trupele românești, nu pot spune că scena de punk e foarte populată. În ultima perioadă totuși am descoperit Monokrom, BPC, Mere și Zero fox given. Cei din urmă vor avea primul lor concert în câteva zile chiar. 
 
Metalfan: Prietenul Coro a făcut nişte legături foarte fireşti atunci când v-a descris albumul de debut şi v-a asociat cu nume româneşti care au lăsat nişte amprente foarte mişto pe-aici, cum ar fi Timpuri Noi şi Sarmalele Reci. E o diferenţă colosală între sound-ul vostru şi cel al trupelor menţionate. Ele au construit mai degrabă un hibrid stilistic foarte captivant şi ilustrativ pentru spaţiul de provenienţă, în timp ce voi mergeţi pe un film mai bine ancorat în muzica universală din punct de vedere estetic, în punk rockul clasic practic, căruia încercaţi să-i daţi cât mai multă expresivitate. Dar legătura dintre voi şi aceste trupe a fost făcută în mod foarte pertinent datorită registrului liric. Ce vechituri din muzica românească vă plac vouă şi ce părere aveţi despre cele menţionate?
Alex Drăghici: Timpuri noi și Sarmalele sunt tari, dar nu m-am gândit o clipă la ele. Oricum, bună observația. Culmea e că eu unul sunt format de Phoenix, Iris, Semnal M, Vali Sterian, Alexandru Andrieș
 
Metalfan: Lucraţi la ceva muzică nouă în prezent? Ce se întâmplă de obicei în sala voastră de repetiţii? Spuneţi-mi ceva despre atmosfera de-acolo. 
Alex Drăghici: Momentan încercăm să promovăm cât mai bine noul album. Din noiembrie am tot lucrat la înregistrat și promovat „Titu nu e la munte”. Cât de curand vom avea și CD-uri, tricouri și încercăm să punem la punct și un turneu de promovare. Cât despre repetiții, încercăm să le facem cât mai productive și să nu pierdem timpul, dar totul cu o atmosferă degajată. De glumițe și de berică stăm după ce plecăm de la sală. 
 
Metalfan: La concertul cu Scandal din Quantic veţi cânta chestii în premieră pe lângă piesele de pe albumul de debut? Puteţi să fiţi misterioşi şi să nu răspundeţi la treaba asta şi, să-mi spuneţi în schimb, care a fost primul vostru gând când aţi aflat că veţi avea show-ul ăsta.  
Alex Drăghici: O idee foarte bună. Alegem să fim misterioși, dar dacă nu mi-ați fi sugerat aș fi improvizat un răspuns. Primul meu gând a fost că sper să se îmbete lumea ascultând muzica noastră cum am făcut-o noi ascultându-i pe ei. 
 
Metalfan: Unde v-ar plăcea cel mai mult să cântaţi pe planeta asta şi de ce? 
Alex Drăghici: Să se mai strângă ceva experiențe. Poate vă voi putea da un răspuns după mini-turneul din vară, deși poate nici atunci. Concertele sunt diferite. Depinde de public, dar mai mult depinde de noi, de cât chef avem, de cât de mult ne rupem de realitate pe scenă și intrăm în vârtejul rock-n-roll și, toate lucrurile astea diferă de la o cântare la alta. Mie îmi place când ne iese, când avem glumele la noi, când suntem bine repetați.
 
Metalfan: Eu, dacă aş avea o trupă de punk şi m-aş antura cumva cu nişte mafioţi care mi-ar oferi zece mii de parai europeni în formă de donaţie pentru trupă, nu aş face nimic. Voi ce-aţi face? V-aţi gândi să înregistraţi într-un studio anume sau să vă cumpăraţi anumite scule?  
Alex Drăghici: Cred că nu ar exista dezbateri între noi legat de ce să facem cu banii. Ne-am cumpăra scule în primul rând. Ne-am face un upgrade serios în ceea ce privește instrumentele, apoi am cumpăra un spațiu doar al nostru de repetiție și banii rămași, i-am pune de-o parte pentru următorul album. Cunoașteți pe cineva care să poată face asta să se întâmple? 
Metalfan: Eu am terminat facultatea acum vreo şapte, opt ani şi mă întreb oare dacă s-a schimbat ceva în vibe-ul general universitar. Aţi putea voi să-mi spuneţi care e cel mai sinistru prototip de student în vremurile astea?  
 Alex Drăghici: Studenții ca studenţii, dar să vedeți profesorii. Să nu ne întristăm acum, totuși.
 
Metalfan: Colegul meu de-aici, de la Metalfan, Ovidiu are un obicei mişto şi când face interviuri cu oameni, îi pune să aleagă un anumit număr de piese de la artişti si grupuri diferite, cât să arate ca un mix-tape virtual. Eu n-am să vă cer un anumit număr de piese, dar mi-ar plăcea să ştiu cum ar arăta pentru voi o compilaţie cu titlul „Cântece de batjocură”. 
 
Alex Drăghici: Iris – „Da, da, da”
Backstage Hero – „Punkistul”
Ultimu’ Nivel – „Duminică la mall”
Just another lie – „Azi”
Recycle bin – „Imnul copiilor”
 
Metalfan: Vă las în pace şi de-abia aştept să vă văd alături de Scandal, la începutul lunii iunie. Dacă mai aveţi chef de vorbă, scrieţi în continuare tot ce vă trece prin cap. 
 Alex Drăghici: Vreau să vă mulțumesc pentru curiozitate, că ne-ați oferit ocazia de a face acest interviu și lui Mihai Coro Caravețeanu pentru că ne-a oferit locul în concertul de pe 2 iunie. Ne vedem acolo, dar și la concertele ce vor urma și, să auzim numai de bine! 
Autor: Gina S.
   May 22, 2018  | 0 Comentarii  | 14036 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Magazinu’ 51: Întotdeauna am preferat scena mare în locul pivnițelor

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri