Marius Costache (producator Studio148): The Sound of Perseverance

 

Metalfan: Salut şi bine te-am găsit. Au trecut aproape opt ani de la ultima ta apariţie în paginile Metalfan.ro. Între timp s-au întâmplat atâtea lucruri pozitive cu tine în rolul principal, cred că prea multe pentru a putea fi înşirate într-un singur interviu. Sper totuşi ca pe parcursul acestuia să trecem prin cele mai importante etape în care ai fost implicat. Pentru început vreau să discutăm despre activitatea ta în cadrul Studio148. Cum a luat el fiinţă şi ce faceţi voi acolo?
Marius Costache: Salut. Am început treaba cu Studio148 de vreun an și ceva și, deși, momentan e mai mult axat pe înregistrări de trupe și producție de muzică, ideea ar fi să facem din ce in ce mai mult sound design, compoziție pentru filme, jocuri și tot felul de muzică nebună. Mai mult despre fiecare dintre noi și ce știe să facă, găsiți pe siteul nostru: www.studio148.ro

Metalfan: Sunt o sumedenie de trupe cu care ai lucrat, plus multe altele care şi-ar dori să facă asta - atât din România, cât şi din afara ţării. Cum ai reuşit să găseşti reţeta succesului în acest domeniu? Atunci când te-ai apucat de treabă, credeai că vei ajunge la un nivel atât de ridicat (poate chiar, cel mai ridicat de pe aceste meleaguri)? Îmi aduc aminte, până să faci parte dintr-un studio profesional, trăgeai albumele în sălile de repetiţii ale respectivelor trupe, reuşind chiar şi aşa să scoţi un sunet cu mult peste ceea ce se auzise până atunci la albumele româneşti.
Marius Costache: Cred că e mult spus succes, sau că am găsit vreo rețetă. Iar în legătură cu nivelul, e mult de învățat sau de dezvățat în anumite cazuri, la toată lumea. Sunt mulți oameni talentați pe aici.
La mine s-a întâmplat treaba asta datorită unei pasiuni față de domeniul ăsta cu sunetul, electronică, muzică. Aș fi vrut să mă apuc de foarte mult timp, dar înainte erau un pic alte condiții tehnice și financiare, nu știam pe nimeni care face așa ceva nici din familie sau prieteni – Sălăjanul este cunoscut pentru multe chestii, dar nu pentru școlile de sunet. Mult timp nu mi-am permis absolut nimic și deci departe de a îmi închipui că o să ajung să fac treaba asta, fie și doar pentru mine acasă.
Țin minte că mă uitam ca la nave spațiale la tot felul de mixere din cataloagele Yamaha sau AKG, habar nu aveam nici ce înseamnă „Pan”; din cauza asta am și luat-o un pic razna când am dat de primele unelte de făcut sunet, am intrat într-un soi de frenzy double axe. Primul PC l-am avut prin 2002 pe care am instalat instant tot ce am găsit ca softuri trial de făcut muzică de pe CD-urile PC Gaming, sau cum se numeau revistele alea pe atunci. Am început cu Reaktor și Fruity, plus citit foarte mult despre subiect. Resursele erau mult mai puține decât acum.
Când m-am angajat prima oară ca muncitor de calculator la o firmă mică de construcții, am început să îmi iau tot felul de prostii să încerc să fac și eu pentru mine. Din primele salarii mi-am luat un mixer mic Behringer si o placa M-Audio Audiophile 2496. Voiam mult să fac orice fel de sunete ca trupele ce mă fascinau; cred că piesele care m-au făcut să zic „wow cum au făcut asta, poate îmi iese și mie?” au fost Morpheus Laughing și Testure (Skinny Puppy), piese care, deși cool, păreau abordabile in materie de compoziție pentru un neofit ca mine. Apoi habar nu am, am început să cunosc mulți oameni și s-au întâmplat diferite muzici, albume, situații.
Nu m-a deranjat să înregistrez albume în săli de repetiții, pentru că nu aveam unde în altă parte și alea erau condițiile. Nu conta, aveam în cap doar că trebuie să sune bine și să transmită ceva, mentalitatea asta am păstrat-o cumva. Toată treaba asta în paralel cu un job 9-18, iar la sfârșitul fiecărei luni mai un stativ, un cablu, un microfon de pe EBay și tot așa până la interviul ăsta.
Dacă ar fi să fac un rezumat: pasiune, naivitate, abnegație și ignorarea status quo-ului de pe aici, dar fără să fie neapărat o chestiune foarte conștientă.

 

Metalfan: Ce condiţii trebuie să îndeplinească o trupă/artist pentru a beneficia de aportul tău în cadrul studioului? Există vreun anume gen muzical pentru care ai spune din start NU?
Marius Costache: Nu aș spune condiții. Mă bag în orice proiect care mi se pare interesant. În orice gen muzical se întâmplă un procent mic de lucruri deosebite și de muzici extraordinare, precum și un rest de balast, de oameni care vor doar sa copieze x și y. Raportul rămâne aproape același la fiecare nișă.

Metalfan: În urmă cu doi ani, spuneai într-un comunicat de presă cum că nu eşti metalist. Cu toate acestea, metal-ul a avut cel mai mult de câştigat de pe urma ta. Cum e posibil?
Marius Costache: Așa s-a întâmplat să fie. Îmi place metal-ul bun la fel ca orice altă muzică făcută cum trebuie. Ascult mult ambient, rap, muzică electronică, jazz și orice zonă muzicală gri imaginabilă.
Cu metal-ul s-a întâmplat să îl cunosc pe Costin Chioreanu prin proiectul său Subway Night Orchestra și să lucrăm la niște proiecte împreună, ce au dus la noi oameni care m-au rugat să îi ajut cu una cu alta și, de aici ca un bulgăre de zăpadă. Când m-am apucat eu, nu prea se băgau foarte mulți să mixeze muzică agresivă, pentru că e foarte mult de muncă, e o muzică ce poate fi dificil de interepretat și dificil de făcut să sune cum auzeau toți "dincolo". De cealaltă parte, nici trupele nu aveau bugete de studiouri din afara țării sau nici chiar de pe-aici și am încercat să fac albume cât mai interesante cu ce era la îndemână în momentul ăla. Spre deosebire de mulți fițoși, nu mi-a fost frică de metal, cred că e un exercițiu bun pentru orice sunetist să încerce să mixeze și o muzică aglomerată și rapidă.

Metalfan: De multe ori când aud că cineva anume s-a ocupat de producţia unui album, automat în gând îmi vine cum că respectivul e responsabil de modul în care acel material sună. Sunt mulţi printre noi care nu au idee cu ce se ocupă un producător audio, printre care şi subsemnatul. Ce presupune această muncă, mai exact?
Marius Costache: Pentru mine un producător muzical este persoana care reușește să duca un album de la demo-uri, sau de la nimic, la un produs finit care să aibă o integritate sonoră dar și artistică, să fie în concordanță cu viziunea trupei, sau unde e cazul să aibă grijă în mod obiectiv ca muzicienii să nu se piardă în mii de variante sau opțiuni și, ce se aude pe disc să „stea în picioare”. În funcție de genul muzical, rolul lui poate include și partea de compoziție, cum se întâmplă des la pop sau hip-hop, sau doar de ales tonuri/mixat/masterizat, care duce inevitabil la o direcție sonoră.
Cred ca cea mai buna analogie este cu cea a unui project manager, care, în funcție de caz și buget, se poate ocupa și de partea executivă, sau doar de cea conceptuală - cum se întâmplă la producțiile foarte mari, unde anumiți oameni se ocupă doar de înregistrare, alții de mixing, iar alții de mastering; toate sub supravegherea și îndrumarea producătorului. Se întîmplă frecvent în ultimii ani, însă din cauza bugetelor din ce în ce mai mici, ca omul de la mixer să fie câteodată și producător și inginer de mixaj, chiar și mastering.
Când vine vorba de mine, folosesc termenul producător doar ca să nu fiu nevoit să inșir o grămadă de lucruri pe care le fac sau nu le fac pe aici pe la studio; unele materiale doar le-am înregistrat, la altele m-am ocupat de tot de la demo-uri pana la mastering, la altele doar mixaj și așa mai departe, în funcție de ce a fost nevoie la momentul respectiv. Mi se pare însă jignitor să le spui artiștilor ce să facă și ce nu și, încerc să intervin doar dacă e nevoie cu adevărat, sau dacă muzicienii nu au o idee clară de ce vor să facă și au nevoie de un om din afară cu mai multă obiectivitate. Am întâlnit mulți oameni care aveau o idee destul de clară despre cum vor să fie muzica lor și aveau nevoie de un om care să înțeleagă fără prea multe explicații direcția muzicală, dar și vice versa - oameni care aveau niște piese scrise la sală cu prietenii și voiau să îi ajut să iasă un album din ce aveau.

Metalfan: Dacă tot te-am prins la înghesuială, aş vrea să îmi explici atât mie, cât şi celor care ne citesc, câteva lucruri care presupun munca de studio, pe care nu avem cum să le aflăm decât de la cineva care este implicat în domeniul ăsta. Prin urmare, explică-ne, te rog, care este diferenţa dintre mixaj şi masterizare. Ziceai mai sus că pot exista oameni diferiţi care se ocupă doar de mixing sau doar de mastering. Spre exemplu, chestia asta am întâlnit-o şi la cei de la White Walls în momentul în care şi-au lansat albumul Escape Artist: Alan Douches fiind creditat cu mastrizarea, iar tu cu mixajul. Care a fost rolul fiecăruia dintre voi? În final, pe cine dăm vina pentru sunetul atât de bun al acelui disc (sau rău, depinde de percepţia fiecăruia)?
Marius Costache: Mixajul reprezintă potrivirea tuturor elementelor, instrumente, voce etc, cât să aibă coerență; mesajul, fie muzical sau orice natură, să fie cât mai bine transmis. Aici se folosesc tot felul de unelte ca egalizare, compresie, saturație, delay sau reverb, bineînțeles ținând cont de zona muzicală sau din contră, încercând chestii noi. Nu există neapărat reguli, atâta timp cât la celălalt capăt e cineva care „dă din cap”. Practic, mixajul este procesul care face din instrumente separate o piesă; se poate face o analogie cu gătitul, mixajul ar fi rețeta/compoziția.
La mastering se vine cu o părere obiectivă din afara procesului de înregistrare sau mixaj și se mai fac, unde e cazul, mici ajustări pentru a păstra integritatea intre piese, sa sune bine pe sisteme diferite: căști, radio, telefon etc.
Sunetului unui album poate fi dat de mulți factori: în primul rând ce și cum cântă trupa, apoi ce face inginerul de sunet în cazul în care nu se cântă extraordinar – fie editează și reface tot până o ia razna și iese Attack Attack, fie lasă cântarea așa și iese… Habar nu am, stoner rock.
În cazul White Walls am încercat să duc albumul într-o zonă modernă și punchy, dar indeajuns de clasică prin nefolosirea de gimmick-uri, care ar face albumul să sune depășit destul de rapid. Cu Alan a fost destul de simplu, i-am trimis întâi niște bucăți mici pentru test, pentru a îmi da seama cum ar suna, și să pot face și ajustări în funcție de metoda lui de lucru. S-a ocupat de mastering-ul unora dintre albumele mele preferate, așa că nu a fost stres. I-a plăcut ce era acolo și a lăsat destul de transparent ce am lucrat eu. Așa că, dacă îți place, e vina mea iar, dacă nu, bineînțeles, e vina lui Alan.

Metalfan: La ce te referi când spui că pe un disc ai făcut părţile de programmings şi/sau soundscapes?
Marius Costache: Cel mai mult îmi place să fac ambient și tot felul de sunete obscure și extraterestre, dar și groove-uri pe drum machine-uri și așa mai departe. Câteodată simt nevoia să le pun pe piesele pe care le lucrez pentru alții fie atunci când văd că lipsește „ceva”, sau de multe ori în glumă, în vreo pauză pe la studio și ajunge să îi placă trupei.

Metalfan: Pe lângă albumele de studio la care ai lucrat, mai există şi câteva produse live cărora le-ai asigurat producţia (ale unor formaţii precum Lake of Tears, Amenra, A Place To Bury Strangers şi nu numai). Ce diferenţe sunt în a produce un album în concert faţă de unul de studio?
Marius Costache: De obicei, un concert este mai simplu de mixat decât un album de studio, pentru că, dacă ai o trupă care cântă foarte bine live sau care are un vibe fantastic pe scenă, jobul devine un pic mai ușor.
Pe partea de studio și procesare, cel mai mult de muncă este la editarea zgomotelor nedorite, a oamenilor care vorbesc toate prostiile non stop în timpul concertelor, sau lovit microfoane și așa mai departe. Un concert bun ar trebui sa sune decent și pe înregistrare doar cu fader-ele ridicate, inclusiv cele din sală, bineînțeles. Pe de altă parte, apar mereu probleme, chestii neprevăzute. În general, trebuie să fii sigur că nu va pica nimic în timpul concertului, că nu există probleme cu echipamentele, în unele cazuri înregistrat și chestii de back-up sau care vor fi refăcute în studio, DI-uri pentru chitări, MIDI-uri pentru clape și așa mai departe. Din proiectele menționate de tine, ca producție mai serioasă m-am ocupat de Lake Of Tears care a apărut și pe un DVD la AFM Records; Ministry Of Wolves – un show nebun cu trupa lui Alexander Hacke (Einstürzende Neubauten) și Mick Harvey (Nick Cave & The Bad Seeds) - unii dintre muzicienii mei preferați, cu foarte multe instrumente și o sală numai cu probleme electrice; The Underground Youth - care ar trebui să apară în curând; North din Arizona, care au și lansat materialul printr-o serie limitată la Prosthetic Records; sau Hugo Race.
Restul, dar și multe altele, au fost în general făcute din plăcere și ca o încercare de a face un lucru cât mai cool cu ce era la dispoziție, sau de a rămâne ceva de calitate în urma concertelor.

Metalfan: Eşti cunoscut ca un sunetist de studio, nu şi ca unul de concerte. Personal nu te-am văzut în spatele mixerului la nici un concert la care am asistat. Ai putea face sunetul live la fel de bine precum îl faci şi în studio?
Marius Costache: Cu excepția a câtorva seturi mai electro, nu prea m-am băgat pe sunet de live, în mare parte pentru că mi se pare mult mai stresant decât lucrul în studio, mereu totul este contra timp, ceva nu merge cum trebuie aproape tot timpul și, cumva trebuie să o și lași așa chiar dacă nu sună tocmai în regulă – ceea ce mă înnebunește.
Cred că fiecare ar trebui să se specializeze pe un domeniu și să încerce să îl facă cât mai bine. Desigur, ca sunetist e interesant să încerci și partea de live, ca să înțelegi de ce sună mai bine live anumiți artiști.

Metalfan: Asiluum a pornit ca un label menit să ajute trupele din underground, cu download gratuit şi o sumedenie de formaţii foarte, foarte bune (vreau să-i menţionez în mod special pe Mediocracy, Nightpray, Coins As Portraits şi, evident, pe White Walls). De ai pus pe butuci acest proiect?
Marius Costache: Devenise o abrambureală incoerentă. Am preferat să închid. Cred că oamenii care vor să facă cu adevărat ceva interesant, găsesc resurse și de timp și financiare, nu sunt adeptul ținutului de mână a unor adulți care au un hobby muzical. Nu e cazul trupelor enumerate de tine, îmi plac absolut toate și cred că fiecare dintre ele au avut sau au ceva de spus.
În 2017 oricine poate face muzică destul de ușor; din cauza asta sunt sătul de lucruri precum „Sprijiniți scena locală/underground-ul”; treaba asta generică se traduce pentru mine de foarte multe ori printr-un „ajută-ne să copiem în timpul nostru liber singurele două trei trupe pe care le ascultăm, ca mai apoi să ne plângem pe facebook că nu vin oamenii la concerte, în timp ce noi mergem doar la alea la care cântăm”. Ba mai mult, mulți pretind că fac educație publicului pentru că ei copiază trupele alea care fac muzică bună, nu orice...
Sunt de părere că singurul criteriu pentru a sprijini niște oameni care se întâmplă să cânte la tine în sat, este cel al valorii și nu pentru că aparțin de umbrela numită Underground, sau pentru că se îmbracă în galben, sau sunt colegi de muncă, sau pentru că sunt femei/bărbați/nuci de cocos. Când zic „sprijin” mă refer atât la venit - la bilete/CD-uri/merch, cât și la fonduri de stat pentru sprijinirea culturii, dar și la organizații NG sau fictive, cum era azilul.
Am preferat să împart socotelile și să ajut din când în când trupe care chiar încearcă să facă ceva deosebit și valoros și care nu se suie pe scenă doar să îi vadă lumea, iar separat să mă ocup de 148records.com - un fel de loc doar pentru oamenii din jurul studioului, nișat pe ambient și muzică experimentală, cât mai nebună și liberă, practic componenta experimentală din Asiluum. Cred cu tărie că avem niște muzici cu adevărat interesante pe zona asta pe 148; urechi și boxe mari la care să fie asculte să fie.

Metalfan: După episodul Asiluum a urmat cel numit Next Dog Studio. Totul părea ca într-o filă de poveste, până când la un moment dat a luat şi el sfârşit. Care au fost motivele?
Marius Costache: Next Dog Studio a fost un capitol foarte frumos pentru mine, era un loc ideal pentru trupe, mai ales venite din alte orașe/țări, unde puteau să stea și să lucrăm zi și noapte. Din păcate, era greu de numit afacere pentru mine și Mihai, iar distanța față de București făcea totul destul de complicat logistic și financiar.
A durat ceva timp până să găsesc un loc nou pentru că bucurești/zgomotofobie/chirii imense. Dar datorită lui Stancy de la trupa C.O.D. și a aceluiași Mihai de la Breathelast / The Boy Who Cried Wolf am reușit să organizez un loc care se apropie de ce trebuie, iar Studio148 a devenit acum a doua casă pentru mine.

Metalfan: Activitatea în cadrul Studio148 îţi poate asigura o viaţă decentă?
Marius Costache: Fac doar asta acum. Am renunțat la job prin 2012 și de atunci e ca un joc arcade, unele luni mai OK, în altele se sparge borcanul cu mărunți.
Încerc să investesc constant în echipamente și softuri, nu e chiar un job din care îți faci vacanțe non-stop ci mai degrabă genul ăla de job la care când dai de oameni de doi lei zici „gata mi s-a luat”, dar apoi dai de muzică fantastică la care să lucrezi și ești – aproape – mulțumit de ce ai făcut și se mai echilibrează într-un mod aleatoriu totul, cumva. Cred că muzicile astea fantastice de care zic, m-au ținut în domeniu până acum, ca la jocurile de noroc, mai „câștigi” din când în când și te țin pe linia de plutire. Nu recomand nimănui acum să se apuce să își facă studiouri de capul lor, decât dacă au niște moșteniri sau sunt in vreun partid la putere, altfel e sisifică treaba.

 

Metalfan: Ştiu că inclusiv Florin Salam a apelat la serviciile tale. Ne poţi povesti despre acea experienţă?
Marius Costache: Cred că am mai povestit treaba asta, dar s-a întâmplat să fiu prezent, trimis de la job pe post de cameraman la o filmare cu Goran Bregovic și Florin Salam, când începeau lucrul la un material împreună. Nu era nimeni însă prezent care să știe să folosească Cubase-ul din home-studioul lui Florin, așa că m-am băgat să îi ajut, altfel nu aveau ce să facă în sesiunea respectivă. Le-am început preproducția pentru EP-ul respectiv. A fost destul de haos, dar am rămas cu o impresie plăcută, Florin mi s-a părut mai cool și mai fără prejudecăți decât mulți metaliști pe care i-am întâlnit. Cred că este un muzician excepțional care își dorește să facă și altfel de muzici dar e prins într-un cerc vicios.

Metalfan: Pe lângă faptul că te ocupi de munca de studio alături de multe alte trupe, mai eşti şi membu al altor două proiecte muzicale: Discordless şi Environments. Ultimul album Discordless a fost lansat în 2009, iar de atunci nu s-a mai auzit nimic de proiect. Doi ani mai târziu a început aventura Environments. Ce intenţii ai cu aceste două proiecte. Mai există vreo şansă ca Discordless să revină pe piața discografică?
Marius Costache: Nu cred că mai există nici un motiv să mai fac ceva sub numele Discordless.
Am în schimb în lucru niște muzică, sau un fel de muzică, la care lucrez de capul meu care va fi pe 148records când o fi gata.
Cu Environments avem o piesă nouă făcută împreună cu MGCH pentru proiectul Black Rhino Residency care iese la iveală cât de curând și în paralel am terminat coloana sonoră pentru jocul Black the Fall, un side scrolling puzzle care ar trebui să fie lansat cam în două luni.
Am început să lucrăm și la un album nou dar este încă prematur să spun mai multe despre el. Tangențial lucrez non stop sunete absurde cu Alex Para sub numele de FEBRA, vezi aici dar mare grijă, febra se ia: https://soundcloud.com/febrafebra

Metalfan: În 2006 trupa Deviant se putea lăuda cu, probabil, cea mai mişto componenţă pe care o trupă românească a avut-o vreodată, cu doi super-chitaristi, Fane Panea şi Răzvan Alexandru (liderul Abigail), Florin Simion (bas), Tase (tobe) şi cu tine la sintetizatoare. În acelaşi an era programată lansarea unui album de studio, care din păcate nu s-a mai produs niciodată, asta în condiţiile în care ulterior el a fost înregistrat în totalitate. Care au fost motivele pentru care nu a mai fost lansat?
Marius Costache: Deviant a fost o nebunie totală de oameni, de caractere și poate ar fi reușit să se întâmple niște lucruri, dar era o perioadă foarte ambigua pentru toată lumea.

Metalfan: Exista vreo șansă sa te vedem din nou pe scena, alături de o trupa instrumentala, asemeni episodului Deviant?
Marius Costache: Dacă te referi la metal sau rock, nu cred, poate doar for fun un album de grind de 10 minute ca voce, dar în nici un caz live. Cu Environments în schimb am avut cântări prin destule locuri în Europa și o să mai facem probabil după ce lansăm ceva nou.

Metalfan: Care sunt acele albume produse de tine cu care te lauzi cel mai mult? Dacă ar fi să îţi trimiţi un CV în vestul Europei, sau chiar în Statele Unite, ce le-ai da spre ascultare pentru a-i convinge?
Marius Costache: Cred că aș face un CV pentru Antarctica și aș pune albumul Environments - Ascuns.

Metalfan: Ce planuri de viitor ai? Până unde vrei să ajungi?
Marius Costache: Nici un plan măreț, nu vreau să ajung nicăieri anume, sunt interesat doar să lucrez muzică nouă/interesantă.

Metalfan: Mulţumesc mult pentru interviu şi mult succes în continuare!
Marius Costache: Hai eu mersi, sprijiniți în continuare muzica, nu... știți voi.