interviuri rock

Muzica se asculta, nu se citeste - Interviu cu Traian Popescu 'Piele' (RTMC)

Muzica se asculta, nu se citeste - Interviu cu Traian Popescu 'Piele' (RTMC)
Romanian Thrash Metal Club este in fapt o initiativa eficienta a unor fani inimosi ai metal-ului traditional. Cu un numar deloc neglijabil de show-uri recomandate, promovate sau organizate RTMC Club este dezbatut in interviul de mai jos de catre Traian Popescu, un mai vechi colaborator al Metalfan si membru fondator al clubului. Vom vorbi despre inceputurile RTMC, planuri de viitor, asteptari, conceptul tRock si scena autohtona de metal.

Metalfan: Salut Traian si bine ai revenit in paginile Metalfan!

Salut Bogdan, salut Metalfan! Bine v-am regasit, ca sa zic asa, desi nu stiu cand am plecat!

Metalfan: Cum a inceput povestea cu RTMC?

Bine zis poveste... Asa cum se intampla cu fiecare lucru care implica inima, emotii, bucurii sau dimpotriva, frustrari si dezamagiri, nu e usor de istorisit, mai ales ca nu stiu de unde sa incep si sunt sigur ca ma voi pierde pe parcurs.
In fine, long story short, cum se zice pe la noi pe la tara, trecand peste povestile de genul "prima piesa rock a fost Stairway to Heaven si am ascultat-o in leagan ca le placea alor mei", toata treaba a inceput de la Absu. Da, de la Absu, si nu la modul abstract sau abscons, stors de prin formularile hermetice ale trupei,  ci la modul cel mai concret posibil, din doua vorbe rostite raspicat fix de catre Russ ( Proscriptor ) cu ocazia unui concert al trupei in Budapesta. Pe scurt, dupa prestatie, aflandu-ne la o bere si sporovaind una alta (ce frumos suna, zici ca ne stiam de mici... ) si afland ca sunt din Romania, a ridicat o spranceana si m-a intrebat rapid cati suntem si cam cat am cheltuit de caciula ca sa ajungem acolo tocmai de la capatul pamantului sa vedem Absu. N-o sa dau cifre exacte, dar a reiesit ca cei 6 insi care veniseram din Romania cheltuiseram destul incat sa acopere onorariul pachetului (apropos, pe langa Absu mai erau Razor of Occam, Pantheon I si Zoroaster) si cel putin chiria unei locatii decente, suma pentru care nu a primit nicio oferta din Romania desi a contactat cativa promoteri consateni cu noi. Inutil sa mai spun ca, sofer desemnat fiind al uneia dintre cele doua masini cu care calatoream si cu ghinionul de a nu avea inca un posesor de carnet in carlinga, m-au luat nervii instantaneu!

 


Cum ar zice poetul, peste timp, acum, in al patrulea an pe cale a se scurge de atunci, 5 din cei 6 suntem membri RTMC, dar povestea in sine nu a inceput imediat. E ciudat sa te uiti in urma si sa-ti dai seama cat timp ai irosit in nesiguranta, nestiind ce si cum sa faci dar mai ales cu cine, si facand in schimb castele in Spania, cai verzi pe pereti sau concerte cu Slayer. Nu ca acum as fi depasit momentul,  dar oricum, mare parte din  timpul scurs intre 2009 si 2011 cand am pus treaba pe hartie efectiv mi l-am petrecut consultandu-ma cu unu-altul, ocazie cu care s-a incropit si nucleul de baza al RTMC. Primul si cel mai valoros camarad a fost, evident, Coro de la Axa Valaha, care avea atat cunostintele cat si talentul necesar evaluarii situatiei. De fapt, el a fost si cel care a venit cu numele si a conceput formula bazata pe contributie fixa din partea membrilor ( cotizatia ) in favoarea modelului haotic de "cat trebuie, cand trebuie" propus de mine, un lucru care desi are dezavantajul limitarii financiare la numarul de membri cotizanti are totusi marele avantaj de a te obisnui cu frustrarile. Hahaha!
Ma voi opri aici cu raspunsul la intrebarea asta, chiar daca brusc, pentru ca sunt multe de povestit si sunt convins ca oricat m-as stradui nu as putea sa acopar toate punctele, chiar si cele esentiale. Eventual, daca se va dovedi ca exista interes, putem relua aceasta miscare cu interviul, poate cu un set de intrebari mai la obiect, nascute din lucrurile nespuse sau doar atinse in treacat aici.

Metalfan: In ce stadiu se afla clubul acum si ce pregatiti pentru viitor?
Din nou, e greu de raspuns in limita spatiului vostru e gazduire a datelor, dar o sa incerc sa punctez cateva chestii care mie mi se par esentiale si o sa incep prin a defini activitatea clubului.
De la bun inceput ne-am confruntat cu o chestie care mie nu mi-a trecut prin cap ca poate aparea, dat fiind contextul nostru national. Trec peste faptul ca multa vreme am fost priviti ca organizatie de tip comunitate virtuala, desi inca din prima luna de infiintare am iesit in plan fizic cu un targ de produse si estetica asociata miscarilor rock si metal - tRock, avand ca si concept de baza tape-trade-ul specific erei magnetice si fara internet a muzicii, si ma opresc la particula nationala sau cum mai este denumita oficial orice mentionare a nationalitatii in numele unei entitati, bunaoara "romanian".  Daca poti sa-ti inchipui, majoritatea lumii a crezut ca suntem o organizatie de sprijinire a thrash-ului romanesc, ceea ce in viziunea mea e ceva similar infiintarii unei organizatii de protejare a balenelor din Sahara. Nu mustaci, pentru ca nu am ales intamplator exemplul! Sunt convins ca daca sapi destul, gasesti un schelet-doua de balena si p-acolo! Asadar, pentru ca simt ca desi a trecut un an de batut apa in piua pe tema asta o sa profit de audienta voastra ca sa clarific un lucru pe care eu il credeam simplu: Romanian Thrash Metal Club este un club din Romania constituit din fani ai thrash-ului. Scuza-mi, te rog, exprimarea pe dupa cap, dar am ajuns sa ma feresc ca de dracu’ de expresii ca " club de fani ai thrashului din Romania"...
Mergand in continuare pe linia interpretarilor gresite, trebuie sa recunosc ca faimosul proverb "vrabia malai viseaza" este unul de mare adevar si simtire - daca nu chiar traire, dar asta am aflat-o vorba bancului, post-factum, motiv pentru care ma vad nevoit sa ridic statuie unui alt proverb: " Da-mi Doamne minte omului de pe urma!". In doua vorbe, toata lumea ne-a vazut prin prisma propriului interes, de la trupe care au un acord de thrash inecat in diverse chestii anti metal, pana la oameni care au vazut in noi o unealta numai buna pentru a-si consolida sau chiar afirma un statut pe care singuri doar il viseaza.
Legat de asta si implicit de activitatea de care intrebai, ma simt nevoit sa afirm hic et nunc si pozitia clubului vis-a-vis de undergroundul romanesc. Din capul locului vreau sa spun ca nimic nu mi-ar provoca o placere mai mare decat sa am ce sprijini! Din pacate ne lovim constant de cel putin un lucru: in afara de cateva nume pe care as putea sa le insir chiar acum si nici n-ar ocupa un rand de text, nu avem pe cine! Aici, ca sa lamuresc inca un lucru, as vrea sa se inteleaga ca selectia colaborarilor se face strict conform statutului clubului, sectiunea descriptiva a genurilor agreate: http://www.rtmc.ro/about-us/ si nu are nicio legatura cu valoarea sau realizarile pe care le recunoastem altor trupe care nu se potrivesc criteriului nostru primar de selectare. Tot in continuarea acestui subiect, trebuie mentionat ca noi nu suntem adeptii turneului bucurestean al unei trupe sau al falsului concept ca daca prestezi des esti valoros in sensul ca desi iti organizezi singur cantari sau ti le cumperi, poti lasa impresia ca esti solicitat. Asta e apa de ploaie si ma bucur sa vad ca din ce in ce mai multa lume o vede ca atare.
Ceea ce noi consideram ca lipseste cu desavarsire din zona noastra geografica este constiinta lucrului la care te inhami! De mult prea multe ori s-au nascut talente si au murit sperante p-aici. De mult prea multe ori aud textul ca publicul romanesc nu vine, nu cumpara, nu ne vrea! Mare vorba a zis Coro in interviul facut de curand de voi: dar voi, trupele, sunteti convinse ca ati facut tot ce trebuie pentru a castiga asta? Teoretic, diferenta intre o trupa straina si una romaneasca ar trebui sa fie doar accesibilitatea, in sensul ca e normal ca publicul sa se duca mai degraba la o trupa pe care nu se stie cand si daca o mai prinde, dar, pe de alta parte, o trupa locala are alte canale de accesare a publicului si din cate am obesrvat majoritatea si le intretin cu grija pana la un anumit nivel. Totusi, as opri comparatia aici. Cu putine exceptii pe la noi e raspandita pana la nivelul de calamitate conceptia cum ca daca ai o poza cu baietii postata pe o pagina de like si doua linkuri pe youtube in care se vede cat de frumos invarti pleata, dar nu se aude nimic, se cheama ca ai trupa! E trist sa mergi la un concert si sa constati ca pe standul de merchandise, in cazul fericit in care gasesti un CD al trupei romanesti care canta in seara respectiva, acela e un CD-blank intr-un plic de carton, si la care ca sa ajungi trebuie sa dai la o parte CD-uri, LP-uri, insigne, casete, patch-uri si tricouri, toate ale unei trupe straine , nu neaparat occidentale, si cu cronologie similara daca nu inferioara. Ni se reproseaza foarte des ca activitatea noastra nu sustine underground-ul romanesc si in replica spun asta: din punctul meu de vedere pentru a ma face sa cred in tine, prima conditie e sa crezi tu in tine! Nu stii cum, iti dau exemple. Nu din carti, nu din linkuri de youtube ci live! Consider ca a face parte dintr-un line-up mixt constituie un avantaj foarte mare, chiar si in cazul in care trupa de afara nu e un nume de talie mondiala.  Din pacate, in Romania toata lumea e obisnuita sa viseze la Pantera si Metallica si uite ca ma intorc la vorbele lui Coro: pana acolo sunt multe etape foarte grele si nu merge cu smecherii. Trebuiesc parcurse! Pana cand trupele nu inteleg ca exista ajutor specializat pentru problemele lor, si anume graficieni, agentii de booking, promoteri si case de discuri, dar care ce-i drept costa, nu se va intampla nimic bun pe aceasta directie. Se va sta in continuare pe chat, se va posta al zecelea rand de poze cu noul look si se va asculta inca o data piesa aia de acum 10 ani.
Se sufera foarte tare in ultimul timp, si constat cu stupoare ca sunt regretate vremurile in care granitele erau semi inchise si accesul din exterior catre noi, chiar daca era mai facil decat in sens invers, era totusi destul de complicat incat sa descurajeze multe demersuri in a face ceva. Iti dai seama ce pleasca? Tu singur pe plantatie si o intreaga populatie de roacheri avizi de concerte! Nu e de mirare ca s-au nascut false impresii de valoare!
Dar hai ca m-am intins. Ti-am zis pe cat de bland am putut cam cu ce se ocupa si ce si-a propus clubul si au ramas planurile de viitor. Mare parte din ele sunt deja publice si ma simt ciudat sa le insir din nou asa ca ma voi opri doar la cele care au nevoie de prezentare.
In primul rand ar trebui sa se stie ca forma noastra juridica, de ONG, care i-a nedumerit pe multi si pe buna dreptate, din moment ce pana acum n-am profitat de loc de ea, are pregatite o seama de proiecte mai mult sau mai putin fantasmagorice din moment ce nu vrem sa acceptam niciun compromis in materie de orientare si care vor fi dezvaluite odata ce vor avea un schelet substantial, demn de a fi prezentat. In al doilea rand este evenimentul nostru major, pe care il dorim anual si anume Romanian Thrash Metal Fest si care se vrea a fi superior precedentului, ata ca line-up cat si ca conditii, dar care si acesta urmeaza a fi prezentat cu pompa in curand, motiv pentru care n-as vrea sa subminez impactul colosal pe care il va avea odata dezvaluit, hahaha...

 


Metalfan: Va fi RTMC pe afisele marilor festivaluri de metal ale verii?
Este o intrebare ciudata, dar la care e simplu de raspuns:  nu! E adevarat, ne dorim ca numele nostru sa fie asociat cu nume reprezentative pentru genurile noastre agreate dar sa nu uitam ca, totusi, suntem o organizatie de suport.  Ar fi cool sa vad pe afis:  Slayer! Recomandat de RTMC!, dar din punctul meu de vedere ar fi stupid. Preferam sa alocam resursele limitate de care dispunem oamenilor si trupelor care au nevoie si merita. E adevarat, si Slayer merita, dar sa fim realisti si sa pastram proportiile si ratiunea: daca am bani sa sustin Slayer il si fac! Mi-ar placea totusi (ca un vis umed) sa ma ingrijesc de o scena secundara la un mare fest, doar ca la nivelul asta se lucreaza cu un concept cu care noi nu suntem de acord absolut deloc si anume buy in-ul, care poate fi un parametru important in masurarea implicarii trupei in propria activitate dar are si marele neajuns de a acorda mai multe sanse trupelor cu bani decat celor talentate. Alta discutie. Poate reluam la un moment dat.
Totusi, acum ca zici, e posibil sa aparem pe ici pe colo ca participanti cu standul de merchandise, care se misca binisor si care e motiv constant de uimire pentru trupele romanesti cu care vorbim pe tema asta. N-o sa dezvolt subiectul asta pentru ca ar contine foarte multe intestine dar, pe scurt, daca vrei poti si pana acum nu am auzit nicio explicatie veridica pe tema asta, doar scuze.

Metalfan: Tu esti unul dintre oameni care ai fost de la inceput alaturi de miscarea metal din Romania. Cum vezi evolutia scenei romanesti in conditiile in care Europa este un etalon in materie de muzica si festivaluri?
Pai, tocmai ce m-a luat valul mai devreme si m-am scapat la gura pe tema asta. Dar e subiectul meu preferat si o sa mai fac doua trei spume fara nicio problema. Vorbeam saptamana trecuta cu Lenti Chiriac in emisiunea lui de vineri noaptea si incercam sa gasim o cauza pentru care lucrurile stau cum stau pe la noi. Pai, in primul rand suntem o specie de rockeri fara cultura in domeniu. Nu avem un trecut rock destul de consistent incat sa se fi format o patura culturala aferenta acestui fenomen si care sa creasca de la generatie la generatie astfel incat sa se porneasca inca din cei 7 ani de acasa cu o bruma de informatie. Facem o comparatie simpla. Am descoperit la un moment dat prin debara doua chestii si anume primul numar din Puls (practic prima revista de la noi dedicata rockului) scos in 1990 si ce a mai ramas in urma decuparii dintr-un Metal Hammer din aceeasi perioada. In primul avem interviu cu Florian Pitis si Celelalte Cuvinte, vreo doua eseuri ( ca altfel nu pot sa le zic data fiind lipsa de informatie) despre The Who si The Rolling Stones si cateva tentative palide de jocuri de cuvinte si expresii dintre care cea mai reusita e de departe Disco Never Rock Forever si secondata de penibilitati aruncate damp*lea pe revista, de genul HYDROCK ( repet, pur si simplu scrie asta p-acolo pe undeva, nu are nicio legatura cu vreo parte din content ) si o poza cu un sobolan cu pelerina pe coperta spate prezentat drept RATMAN, din nou, fara nicio legatura cu ceva anume. Sa mai spun ca Metal Hammerul (daca nu ma insel, chiar unguresc ) prezenta Painkiller, Tales of Creation si Cause of Death ca sa zic doar asa, cateva chestii de larg interes? Ma rog, ideea e ca in felul sta s-a mers pana pe la noi pana pe la jumatea anilor 90’. Europa din jurul nostru facea muzica, inventa genuri chiar (a se vedea Polonia ), scotea reviste si fanzine, atragea trupe, noi scoteam revista Rocker ( una care mi-a placut si inca imi mai place in ciuda lipsei acute de informatii utile dintre coperti ) in care anuntam infiintarea trupei fantoma Grumaz, cu versuri, logo si nick-uri haioase si ne bucuram la un concert de stadion pe an. Una peste alta, ei faceau industrie, noi faceam caterinca. Numeri pe degetele de la o mana trupele romanesti pe care puteai sa le si vezi in perioada aia.
Dupa care a urmat un episod interesant. Intr-o mare de confuzie, in care nu se stia clar care e diferenta dintre thrash si death si in care rockerii si punkerii care impart un joint si un fund de bere in tot restul lumii pe la noi isi spargeau capetele cu ura, a aparut Heavy Metal Magazine. Doldora de informatie, executat profi si in stransa legatura cu o seama de publicatii partenere din Europa, dar si cu case de discuri, a fost prima revista rock/metal de la noi in adevaratul sens al cuvantului. Te-ai astepta ca asta sa fi fost un lucru bun, nu? Ei bine, din punctul meu de vedere a fost ceva similar cu ce s-a intamplat in America de Nord cu indienii, pustile si whiskey-ul. HMM cu alura lui profesionala a fost prima chestie coerenta de pe la noi in informatiile pe care le oferea si ca atare, avand cele mai mari sanse de a lasa ceva imprimat pe cortexul cititorului. Cu toate astea, avea totusi marele dezavantaj ca in stransa legatura fiind cu publicatiile occidentale, la zi cu un fenomen mondial cursiv, intins pe deja mai bine de 20 de ani, a prezentat ceea ce in tot restul lumii erau trenduri in metal, ca pe metal in sine. Repet, fara intentie. Pana la urma ce era sa-i faci? Sa-i atasezi un abecedar? Vrei sa stii ce se intampla in restu lumii? Poftim! Pai de unde sa stie bietul cititor ca Moonspell pe vremea aia daca vedeau 200 de insi in sala nu mai ieseau din backstage de emotie, daca era trecut in scripte acolo Moonspell - Wolfheart nota 10, Iron Maiden - The X Factor nota 8! Cine era obisnuit pe vremea aia sa analizeze in context? Avea cineva tupeu sa contrazica un cronicar Rock Hard? A fost ca in bancul ala. Bade, ia zi-mi, ai SIDA? La care badea statea si se gandea. SIDA?Ce-o fi aia? Oricum, daca ii zic ca n-am zice ca sunt sarac, daca ii zic ca am, imi cere! Pai mai draga domnule, am, da putin, pe fund! ...
Au fost anii in care s-a generat o confuzie fantastica, din care inca nu am iesit. Cu capul infierbantat de atatea poze cu tipi cu pelerine si par negru lins si tipe cu corsete si dinti de vampir, pe la noi publicul de black metal e cam acelasi cu publicul de la Nightwish si Anathema. Daca ii zici vreunuia de axa punk-thrash-black (chiar si norvegian) zice ca te-ai scrantit, ca sa nu mai zic ca in niciun caz INCA nu e bine sa sustii ca Venom are vreo treaba cu fenomenul in afara de numele acestuia! Esti discreditat total! In ceea ce priveste trupele romanesti aferente acestei perioade, se pare ca au vazut in sintagma doom death un fel de Dumnezeu. Adica doom,  din aceeasi familie cu Candlemass, St. Vitus si Solitude Aeturnus, dar fara sa ai nevoie de vocal care sa cante, asa cum se intampla in Paradise Lost, Anathema si My Dying Bride?! Where do I sign!? Despre multiplele avantaje toboseresti nu mai vorbesc... Uitand totusi ca muzica nu e pe reteta in intregime si ca partea aia in care vorbesti in termeni de genu trei pe patru, ton si semiton e partea pentru care poti sa faci scoala populara de arte sau 2-3 ore seara cu un vecin montaniard, in functie de pretentii, la alegere, si care nu te desparte, ci din contra, te baga in aceeasi oala cu formatiile de restaurant de la malul marii. Foarte rar mi-a fost dat sa aud vreun pic de, cum zice americanu, smart composition, ceva memorabil, ceva care sa tina loc de semnatura, iar in rarele cazuri cand s-a intamplat a fost vorba despre asemanari izbitoare cu trupe de afara. Ah! Astia sunt aia care suna a Death. Astia sunt aia care suna a Annihilator. Asta e coperta de la Coma of Souls, etc. Ca sa nu mai zic de estetica metal, pierduta fara urma intr-o mare de pantaloni cu buzunare, camasi cu buzunare, sepci cu buzunare si buzunare cu buzunare, de cand vezi cate unu d-asta iti vine sa-l intrebi unde si-a lasat mopul sau trusa de scule! Din punctul asta de vedere, dar si din cel exclusiv stilistic si metal thinking prefer oricand Trooper oricarei alte trupe cu vechime similara.
Ma rog, intre timp treaba s-a mai dezmortit, si au inceput si pe la noi sa apara trupe interesate de un album scos profi, un tricou frumos, un turneu care eventual sa includa si teritorii din afara granitelor tarii, imi place. Din punctul asta de vedere treaba se misca. Ca nu se misca ea pe felia care imi trebuie mie, asta e partea a doua, dar eu sunt un optimist si ma duc cu placere pe la show-urile unor Cap De Craniu sau Mediocracy, care desi nu cadreaza cine stie ce cu scopul clubului care e subiectul acestui interviu, macar ai ocazia sa vezi niste oameni preocupati si de altceva decat de a copia sau a se lamenta.

Metalfan: Daca ai putea sa repari ceva cu ce ai incepe?
Nu pot sa-ti raspund la asta. Ceea ce am zis mai sus e parerea mea personala despre scena romaneasca si e usor de transmis sub forma de descriere cu doua trei adaosuri din logica personala, dar la chestii de strategie m-ai pierdut. Una e sa stai pe un deal si sa numeri tancurile inamicului stiind care de ce tip e si alta e sa dezvolti o strategie de aparare. Totusi, ca sa nu para ca ai irosit o intrebare pe mine, o sa raspund ca sunt convins ca presa de specialitate ar fi putut sa faca ceva (in cazul celei din trecut daca ar fi existat intro forma ceva mai consistenta decat a lui Casper) si ar mai putea inca (in cazul celei actuale) dar trebuie sa inteleaga ca analiza, critica si expertiza efectuate de catre ageamii atrag public si eticheta pe masura! S-a umplut spatiul virtual de site-uri care mai de care mai preocupate de fenomen, dar din pacate, lipsite aproape in totalitate de cronicari specialisti  si care ar putea fi intretinute de un admin de internet cafe care sa puna link-uri la evenimente sau articole scrise de ALTII si luate de pe net.

 


Metalfan: Avand in vedere ca RTMC are ca initiativa promovarea muzicii extreme care sunt reperele pe care voi ca organizatori le aveti atunci cand planuiti concerte sau festivaluri? Care sunt criteriile de selectie in alegerea trupelor?
O sa incep cu o corectura. RTMC si-a propus sa promoveze metalul traditional, nu metalul extrem. Acesta era binisor reprezentat pe la noi si as aminti aici de Hatework si Axa Valaha ca fiind cei mai importanti promoteri, asezati fiecare foarte bine in nisa lui, deci nu era nevoie de un heirup ca RTMC care sa puna umarul. Ca sa revin un pic la o intrebare anterioara, doua dintre cele mai importante scopuri ale clubului sunt de a face ceea ce un promoter in mod normal nu ar face pentru ca ar pierde bani si acela de a oferi publicului nostru si implicit noua concertul si trupa dorite, nu surogate ale acestora. In mod cert aici s-a nascut confuzia ta si probabil si a altora, pentru ca momentan nu ne permitem decat trupe cvasiextreme. Mi-ar placea foarte tare sa aduc Manilla Road sau St. Vitus, dar din pacate chiar si pentru un club inimos ca al nostru sunt lucruri care nu se fac. Imi trece chestia asta prin cap, imi imaginez una din trupele astea doua pe scena si 50-60 de insi in public si imi da o lacrimuta! Alta e sa-mi placa mie alde Blasphemophagher sau Sodomizer, sa-i zbor incoa’ cu avionu sa bem o bere si sa cantam la prieteni si alta e o trupa istorica pe care mi-as dori-o primind respectul pe care il merita! Revenind la reperul stilistic, intr-adevar, pentru noi e unul foarte important. O sa sar peste partea in care iti numar cat de des a trebuit sa explicam ca termenul de traditional nu are nicio legatura cu Bucovina sau Negura Bunget , el fiind in mod evident unul general, nicidecum contextual si o sa trec la genurile agreate. Ele stau scrise frumos , acolo, in linkul pe care l-am pus si mai sus si de fiecare data ma uit si nu inteleg ce e atat de neclar incat sa trebuiasca explicat cu wikipedia la indemana.
Simt ca m-am grabit cumva si raspunsul la intrebarea asta se gaseste risipit prin precedentele, asa ca voi fi mai succint. Un alt criteriu ar fi sa ne placa noua, membrilor clubului, motiv pentru care se propune, se bugeteaza si se voteaza. De obicei e vorba despre vise umede ale fiecaruia si in strans acord cu partea in care am fi cheltuit oricum enorm ca sa ne ducem sa-i vedem prin alte parti dar mai tinem seama si de alte cateva lucruri pe care le-am atins mai devreme, cum ar fi aspectul general al trupei si materialele discografice. Am facut si rabaturi, ce e drept, dar cumva am considerat ca sunt la limita compromisului si in mod foarte simplu ne-am propus sa nu le mai facem. Deasemenea, sa nu crezi ca daca nu le-am amintit decat in treacat nu exista discutii si despre publicul tinta. El e un element foarte important al demersului nostru doar ca nu ne-am propus niciodata sa aducem trupe in functie de public ci sa formam un public mulat pe profilul nostru si implicit al trupelor cu care lucram. Simt ca am enuntat un truism dat fiind subiectul interviului dar am zis ca sa o spun, nu de alta dar am mai avut eu impresii d-astea despre lucruri considerate evidente...

 


Metalfan: Cum s-a nascut conceptul de tRock?
Asta e un subiect foarte drag mie si e un demers facut in parte datorita faptului ca intr-un documentar despre metal am intalnit expresia de metal mall. Cred ca era A Headbanger Journey, iar tipul era in Brazilia. Ma rog, nu era chiar ceea ce numim noi mall, dar un IDM asa, tot era. Iti e greu sa-ti imaginezi chestia asta intamplandu-se in Bucuresti, nu-i asa? Tot asa mi-a fost si mie, pentru ca desi eu am fost si sunt inca un colectionar de obiecte rock si metal, am constatat lipsa constanta a cozii pe la tarabele de profil de la concerte. Un rol foarte important in a ma convinge sa pornesc demersul l-a avut conceptul de tape-trade, pe care mi l-am imaginat ca usor de reprodus in era digitala mai ales daca e mijlocit de o incinta comuna si de comunicare prealabila. Mi-am pus mari sperante in componenta asta a targului dar trebuie sa spun ca sunt destul de dezamagit de faptul ca e aproape inexistenta. Avem, la fiecare editie, un participant, doi, eventual trei prin Bucuresti, dar in general lumea nu prea se inghesuie. Mie imi pare rau de treaba asta si cumva am si renuntat la a mai bate apa in piua pentru ca simt ca de ce ii tragi mai tare de maneca d-aia devin mai suspiciosi. Nu stiu exact care e treaba. E plin netul de anunturi cu vand colectie particulara si cand se iveste ocazia de a-ti prezenta marfa efectiv, taci malc. Refuz sa mai fac speculatii. Pana la urma e fiecare cu pista mesei.
Tot legat de tRock, trebuie sa spun ca mi-au fost de mare ajutor Alex de la Beauty of Pain si Titus de la Bestial. Alex Beauty si Titus Beast, cum le zic eu. Ei m-au incurajat si m-au sustinut efectiv cu fiecare editie, atat prin prezenta cat si prin sfaturi. Pentru ca sunt un tip mai mult decat dezordonat,  iar tRock-ul e un eveniment cu logistica destul de stufoasa mi-am gasit un adevarat sprijin in Elly de la Hatework,  dar reprezentand pentru acest proiect Asociatia Culturala Manifest printre ai carei membri fondatori se numara. In acest moment e greu sa spun ca tRock este un eveniment exclusiv RTMC si de aceea, pe frontonul afiselor alea bestiale pe care le face Costin Chioreanu pentru targ se gasesc mai multe nume.
Daca ma intrebi care e scopul targului o sa dau din umeri si o sa-ti zic ca e acela de a obisnui lumea cu lucrurile metal, dar adevarul e ca in spate exista o intreaga gama de emotii si ambitii, de la a face lumea sa regaseasca bucuria lucrului palpabil pana la a schimba o mentalitate si o legislatie de plantatie de sclavi pentru care le putem multumi atat marilor companii cat si servitorilor acestora, conducatorii nostri. Aici e o discutie mai lunga pe care poate o reluam, si de ce nu, poate cu ajutor specializat, pentru ca stiu sigur ca avem de unde.

Metalfan: Povesteste-ne un pic despre asteparile tale din anul 2013. Albume, concerte, festivaluri. Speram ca o mica parte din numele pomenite sa treaca si pe la noi.
Aici va trebui sa recunosc ca sunt atat de absorbit de activitatea clubului incat nu am mai fost atent decat la lucrurile conexe. E adevarat, multe dintre ele se regasesc in subiectul intrebarii tale, dar mi-ar fi imposibil torn aici o lista consistenta de nume. Ca albume in primul rand astept Absu si Darkthrone, iar la festivaluri Darkness Rising Festival Belgrad, Party San si Romanian Thrash Metal Fest 2013, hahaha. Cat despre concerte, le voi numi pe cele imediat urmatoare si anume Absu si Deicide. Sunt foarte atent la zvonuri, dar doar legate de underground. In timp mi-am dat seama de o chestie. E adevarat, imi plac festurile mari, cu atmosfera si scene imense, cu lumini si puzderia de lume, dar in acelasi timp stai si te gandesti cati din oamenii aia sunt acolo pentru ca au facut o alegere sincera si din noianul de trupe din lume le-au ales tocmai p-alea mari ca preferatele si cati sunt acolo pentru ca li s-a spus ca alea le sunt preferatele! N-o sa ma prefac niciodata ca ma mir de faptul ca publicul majoritar e victima muzicii intruzive, aia care te napadeste pe toate canalele media si care pentru un om ocupat in primul rand de familie, copii si servici e cu adevarat singura optiune,  dar sunt sincer trist de cata lume a renuntat la muzica by choice, aia in care stai si iei la deget niste viniluri, urmaresti niste cotoare de CD, scrolezi niste mp3uri si alegi ceva doar pentru ca esti curios sau pentru ca iti zice tie ceva chestia aia, in favoarea recomandarilor unor oameni care in mod absolut sigur nu au aceleasi interese ca si tine! Si as mai adauga ceva legat de chestia asta si cumva tot evident dar cu aceeasi rezerva, decat sa vad Slayer a opta oara, de data asta sunt hotarat ca de banii aia sa ma duc sa vad 3-4 concerte mici stiind sigur ca banii aia reprezinta o galeata de mortar in fundatie, nu inca un micron de poleiala pe statuie. Pana la urma cele mai misto statui sunt alea pe care poti identifica patina timpului...

Metalfan: Un mesaj pentru cititorii Metalfan.

Muzica se asculta, nu se citeste, asa ca daca va indruga cineva vrute si nevrute, ca mai sus, n-o luati de buna! Pana nu asculti nu stii!

Metalfan:  Iti multumim pentru interviu si mult succes in toate!
Multumesc atat in numele meu cat si al clubului! Pentru noi inseamna mult prezenta in paginile uneia din putinele publicatii bine scrise de la noi din tara!
Autor: Bogdan Drumea
   February 26, 2013  | 2 Comentarii  | 4761 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Muzica se asculta, nu se citeste - Interviu cu Traian Popescu 'Piele' (RTMC)

  • pieiuri

    1. Posted by rak.raketa | 01 Martie 2013 17:51
  • racheta

    2. Posted by hell9level | 01 Martie 2013 18:32
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri