TRISTANIA: se gindesc doar la asteptarile lor, nu si la ale altora

Tristania a pornit la drum (1996) ca orice trupa de gothic metal (trecind peste etapa obligatorie doom/death) si a ajuns la un moment dat sa marcheze genul prin albume considerate clasice (Beyond the Veil, 1999). A urmat o schimbare de directie care a dus la despartirea de unul dintre principalii compozitori, chitaristul vocalist Morten Veland. (2000) Dupa inca trei albume (2007), Tristania o pierde si pe vocalista Vibeke Stene, si odata cu ea si adeziunea unui important numar de fani. In 2010 Tristania are de infruntat inca o incercare: vin cu un album nou, produs de o trupa in mare parte noua. Ole Vistnes (bas, voce) e dintre cei nou veniti, dar raspunsurile lui sunt pline de incredere si siguranta. Pentru ca muzica e mai importanta decit oricare dintre membri, vechi sau noi.




Metalfan: Oricit de greu ar fi de crezut, e adevarat: asta este primul interviu cu Tristania de pe Metalfan.ro si incercam astazi sa ne indreptam greseala. Totusi, trupa nu are nevoie de prezentare, cititorii nostri o cunosc si, mai mult decit atit, ati cintat deja in Romania, in 2009. Asa ca prima intrebare o sa se refere la vizita pe care ne-ati facut-o anul trecut, cu prilejul festivalului Artmania de la Sibiu. Cu ce impresii ati ramas?
Ole: Salut. Salutari tuturor fanilor nostri din Romania. Artmania a fost o experienta memorabila. Dupa ce am strabatut cu masina muntii Transilvaniei si am admirat niste peisaje de neuitat, am ajuns la Sibiu. Orasul era deosebit de frumos si am fost primiti foarte bine. Festivalul a tinut doua zile si trupele au fost bine alese. Am cintat in aceeasi seara cu My Dying Bride si Opeth, trupe care ne plac si pe care le admiram si oricind e o adevarata placere sa le intilnim. Publicul roman a reactionat foarte bine la concertul nostru si desi am cintat destul de devreme, multi oameni au venit sa ne vada. Concertul a fost deosebit din mai multe puncte de vedere, a fost primul concert Tristania in Romania si unul dintre primele cu Kjetil [Nordhus - voce], care, ulterior a devenit membru permanent. 

Metalfan: Rubicon, noul vostru album, a adus schimbari importante si, de aceea, a generat reactii diferite. Dar asta nu e ceva nou pentru Tristania. Cum primiti criticile?  In ce masura reactiile asculatorilor, fie ele pozitive sau negative, afecteaza felul in care vedeti muzica? Cit de mult din muzica pe care o faceti e pentru voi si cit de mult e pentru ceilalti?
Ole: Da, fara indoiala, Rubicon a provocat ceva reactii emotionale. Recenziile au fost bune in marea lor majoritate, criticile la care te referi vin, in general, de la oameni fara nume si fara chip, anonimi de pe diferite forumuri si comunitati virtuale. Aceste comentarii anonime nu au nici cea mai mica importanta pentru mine sau pentru colegii mei. Am primit, in cea mai mare parte reactii aprobatoare si pozitive. Pe de alta parte, cred ca aceste reactii diferite arata ca suntem o trupa de care oamenilor le pasa. Si asta e un fapt pe care il constatam si il tratam cu respectul cuvenit. Incercam in permanenta pe cit posibil sa fim cit mai buni ca trupa, atit pentru noi insine cit si pentru cei care ne asculta, acordind muzicii timp, devotament si energie. Suntem multumiti si ne simtim incurajati atunci cind ascultatorii ne apreciaza muzica, dar scriem muzica in primul rind pentru noi. Nici un comentariu, nici o critica si nici o declaratie dusmanoasa nu ne poate face sa ne schimbam idealurile sau felul in care vedem muzica. As spune chiar ca ne propunem mai degraba sa oferim oamenilor ceva nou in muzica, sa ii facem sa se bucure de ceva diferit, decit sa incercam sa implinim asteparile cuiva.

Metalfan: In ultima vreme componenta trupei s-a schimbat in mod semnificativ, astfel ca au mai ramas doar doi membri fondatori. E suficient pentru a-i contrazice pe cei care spun ca trupa si-a pierdut identitatea? In ce consta aceasta identitate?
Ole: Anders [H. Hidle - chitara, voce] si Einar [Moen - clape, programming] sunt in trupa de la la inceput, au scris muzica pentru toate albumele Tristania, iar in ultima vreme au compus aproape toata muzica. Pentru mine e o dovada mai mult decit suficienta ca nucleul trupei, idealurile si viziunea initiala au ramas intacte. Nu am sa fac comparatii, dar sunt destule trupe care nu mai au decit unul sau doi membri fondatori si nimeni nu are nimic de comentat. Identitatea trupei Tristania consta in munca staruitoare, prietenia dintre membri, urmarirea constanta a calitatii, a experimentului si a explorarii neobosite de noi teritorii muzicale. Aceste idealuri sunt mai importante decit oricare membru luat in parte si  au ramas mai mult ca sigur neschimbate si acum, dupa 14 ani, chiar daca o parti dintre membri sunt noi.

Metalfan: Cea mai importanta schimbare este inlocuirea vocalistei Vibeke Stene, foarte indragita de fani, cu Mariangela Demurtas, o vocalista cvasi-necunoscuta din Italia. Nu trebuie sa-i fi fost usor nici ei, nici voua in timpul inregistrarilor, avind pe umeri presiunea asteptarilor fanilor lui Vibeke, nu-i asa ?
Ole: Cea mai mare presiune pe Tristania o pune Tristania insasi. Chiar daca Tristania a lansat multe albume foarte bune, dintre care unele sunt considerate clasice, nici o trupa nu e mai buna decit ultimul ei album. Avind in vedere ca aveam o vocalista noua, am fost constienti inca de cind am inceput sa compunem pentru Rubicon ca acesta va fi cel mai important album din cariera noastra. Fiecare nou album este cel mai important pentru noi si Rubicon nu face exceptie. Dar cu toate ca aveam asta in minte, nu am fost atit de stresati pe cit v-ati putea astepta. Ne-am propus sa facem cel mai bun album posibil si faptul ca asteptarile fanilor erau foarte mari nu a schimbat nimic. Mereu incercam sa facem cel mai bun album si asta e tot ce putem face.




Metalfan: Atunci cind Mariangela a venit in trupa, ati re-inregistrat cu ea o piesa de pe Rubicon si imi amintesc ca am fost foarte entuziasmat de expresivitatea si pasiunea interpretarii ei. Ascultind Rubicon, am observat ca prestatia ei e mai retinuta, probabil pentru a se potrivi atmosferei generale a fiecarei piese. Ce parere ai despre cum cinta Mariangela pe Rubicon?
Ole: Cred ca Mariangela a facut o treaba extraordinara pe Rubicon. A trebuit sa gasim niste solutii pentru a face ca vocea ei puternica si pasionala sa se potriveasca noilor compozitii. O parte din partile cintate de ea sunt modificate pentru a se integra mai bine unei anumite atmosfere sau unei piese, in timp ce pe alte parti i se aude vocea netrecuta prin nici un filtru. Asta inseamna a face muzica pentru Tristania, sa gasesti cea mai buna solutie pentru fiecare piesa in parte astfel incit intregul, toata muzica, sa sune mai bine. Tristania nu e scena personala a nimanui, e un colectiv in care fiecare isi pune in valoare abilitatile si priceperea, dar niciodata in vreun fel care ar putea periclita integritatea muzicii.

Metalfan: Rubicon este primul disc cu Tristania nu numai pentru Mariangela ci si pentru Kjetil, Gyri, Tarald si pentru tine. Care este contributia fiecaruia dintre noii membri la sunetul trupei?
Ole: Tarald a scris muzica si versurile unei piese, Magical Fix si a mai scris versuri si pentru altele. Kjetil si Gyri au adus contributii de nepretuit in procesul creativ, la care am contribuit cu totii. Eu am scris cea mai mare parte a muzicii, impreuna cu Anders. Am inceput sa compunem impreuna in urma cu doi ani si colaborarea noastra a fost productiva inca din prima zi. Avem fiecare calitati diferite care ne ajuta sa ne completam foarte bine, suntem sinceri unii cu ceilalti si avem un profund respect pentru munca fiecaruia, iar asta s-a dovedit a fi o formula eficienta.

Metalfan: Rubicon a fost produs de trupa cu ajutorul lui Waldemar Sorychta. De ce ati ales aceasta solutie si ce parere aveti de rezultat? Veti proceda la fel pe viitor?
Ole: Chiar daca nu am un glob de cristal sa vad in el viitorul, as spune da. Chiar daca am avut mai mult de lucru, pina la urma faptul ca ne-am ocupat noi insine de productie a adus mai multe avantaje. Faptul ca l-am avut pe Waldemar care sa ne ajute cu productia si sa ne dea un impuls suplimentar ne-a ajutat mult atit din punct de vedere tehnic cit si la partea de creatie, asa ca, indiferent cum vom aborda productia pe viitor, sunt sigur ca vom apela la sfatul cuiva din exteriorul trupei, care sa auda piesele cu alte urechi. In momentul asta, Waldemar pare alegerea naturala, dar nu putem sti sigur ce se va intimpla.

Metalfan: Rubicon nu e un album usor de etichetat, de prins in limitele unui gen anume. In cronica mea l-am descris ca fiind melodic gothic metal. Ce parere ai, tu cum l-ai descrie?
Ole: Cred ca ai dreptate cind spui ca Rubicon e greu de incadrat intr-un gen anume. Am auzit atitea pareri diferite pe tema asta, incit m-am hotarit sa renunt, sa nu mai incerc sa etichetez muzica noastra. Unii prieteni mi-au spus ca sunt ingrijorati de felul in care fanii nostri vor primi Rubiconul, pentru ca lor nu le suna deloc a goth. In acelasi timp am citit recenzii care spuneau ca Rubicon e un album tipic de gothic metal, plin de clisee goth. Asa ca daca as incerca sa-mi fac o imagine de ansamblu, as intra intr-o confuzie totala. Eu cred ca Rubicon e un album de melodic metal/rock, cu ceva elemente goth. Si mai mult de atit n-o sa incerc sa-l descriu. Oamenii percep albumul in feluri total diferite. Bunica mea si amicul meu blacker ar avea experiente total diferite ascultindu-l, experiente la fel de importante.

Metalfan: Ultima piesa de pe disc poarta acelasi nume ca albumul precedent, Illumination. Care e legatura?
Ole: Nu e nici o legatura directa intre piesa Illumination si albumul cu acelasi nume. Titlul e misto si se potriveste cu versurile piesei. Cred ca acum doi ani i-am zis lui Anders ca ar trebui sa facem o piesa pe Rubicon care sa se cheme Illumination, dar in cele din urma cel care a venit cu titlul pentru piesa asta a fost Østen [Bergøy - voce], cel care a scris si versurile si mi-a placut din primul moment.




Metalfan: Am auzit pareri cum ca Rubicon nu ar fi un album de metal, tu crezi ca este? Are vreo importanta?
Ole: Cred ca pe Rubicon sunt elemente metal, rock, goth, prog si multe altele. Daca unora li se pare ca Rubicon nu e metal, nu ma deranjeaza. Nu ne-am propus sa facem un album de metal, ci un album bun, indiferent de gen. Eu vad trupa ca pe o trupa de metal careia nu ii este teama sa incalce regulile genului. Chiar daca imi place metalul, trebuie sa recunosc ca o mare parte a metalului de azi e repetitiv si nu aduce nimic nou. Daca putem extinde un pic conceptul de metal, atunci n-am nici o problema cu faptul ca Rubiconul nu e categorisit drept metal pur.

Metalfan: Ati fost acuzati adesea ca v-ati imblinzit muzica pentru a fi accesibila unei audiente mai largi, pentru a intra in mainstream. E un lucru rau sa fii in mainstream? Ai vrea ca Tristania sa fie o trupa mainstream?
Ole: Daca acest concept de mainstream se defineste ca fiind o ajustare a muzicii conform unei idei prestabilite despre ce s-ar vinde mai bine, atunci nu am accepta niciodata asa ceva si Tristania nu ar mai exista. Daca mainstream inseamna sa fim ascultati de mai multi oameni si sa avem posibilitatile financiare de a continua sa facem muzica asa cum ne place, atunci il consider un lucru bun. E vorba doar de muzica si de libertatea artistica. Trupa asta e construita pe ideea de a face muzica din suflet si daca, deodata, ar trebui sa facem muzica ca sa umplem un cont in banca, atunci nucleul trupei si viziunea cu care a pornit la drum ar muri.




Metalfan: Ma intreb care este mesajul pe care vrea sa il transmita titlul discului, impreuna cu coperta: o fotografie a Mariangelei si cuvintele Tristania, Rubicon. Ca si cum ati spune ca venirea ei in trupa si albumul care a rezultat sunt un fel de drum fara intoarcere, un Rubicon, si ati invita ascultatorii sa-l parcurga. Am mers prea departe cu speculatiile?
Ole: Nu e un meta-titlu, nu se refera la trupa vazuta dintr-o perspectiva exterioara. Rezuma un concept liric care s-a desprins din versuri atunci cind am inceput sa scriem. Rubicon nu e un album conceptual, dar multe dintre versuri se refera la aceleasi teme si am simtit ca titlul pastreaza o mare parte din simbolurile si atmosfera versurilor. In acelasi timp, e primul album al Mariangelei cu trupa, si cum ea vine din Italia, am simtit ca ar fi frumos sa o prezentam facind referire la un loc din Italia. Dar nu am de gind sa spun nimanui cum sa interpreteze titlul sau versurile sau muzica, in nici un caz. Totul depinde de ascultator.

Metalfan: Atit de multe trupe vin din Norvegia incit am putea crede ca toti sunteti muzicieni acolo, hahaha. Cum e sa fii muzician in Norvegia, e o ocupatie respectata, poti trai decent din muzica?
Ole: Sa stii ca e chiar bine sa fii muzician in Norvegia. Sunt, asa cum ai spus, multi alti muzicieni cu care sa lucrezi, sunt fonduri culturale si fonduri guvernamentale la care are acces orice muzician sau artist. Exista sali de concerte, festivaluri si promoteri la un nivel profesionist. Una dintre provocarile cu care se confrunta un muzician in Norvegia rezulta din faptul ca, asa cum spuneai, suntem multi. Trebuie sa te lupti ca sa razbati dintr-o jungla de artisti si, avind in vedere ca suntem doar 4.5 milioane de locuitori in Norvegia, nu mai ramin prea multi oameni in public pentru atitea trupe si artisti. Probabil ca de aceea multe trupe norvegiene pleaca in turneu mai mult in afara tarii. Se poate trai decent din muzica, dar cele mai multe trupe si artisti au si servicii de zi cu zi. Eu ma descurc jumatate cu serviciul, jumatate cu muzica.

Metalfan: Multi spun ca Cdurile nu mai au nici un viitor, ca nu se mai vind si ca industria muzicala abia mai supravietuieste. Esti de acord? Cum se descurca Tristania, Cdurile voastre se vind?
Ole: Da, se vind. Cred ca Cdurile vor disparea in citiva ani. Pentru ca asa e normal si asa ar trebui sa fie. Nu mai citim hieroglife, nu? Suportul CD si-a facut treaba si acum poate sa se retraga. Distributia digitala e mai ieftina, mai putin daunatoare mediului si MP3urile nu se rup in doua daca ai calcat pe ele. Cea mai mare provocare este, desigur, a-i face pe consumatorii de muzica sa-si dea seama ca trebuie sa plateasca si pentru muzica digitala. Multi oameni, chiar si iubitorii de muzica obisnuiti, nu-si dau seama ca nu platesc pentru bucatica de plastic care se cheama CD, ci ca platesc pentru sunetul de pe ea, valoarea muzicii este imateriala. Duplicarea digitala care nu implica nici un cost nu ii ia dreptul proprietarului muzicii de a cere bani de la cei care o asculta.

Metalfan: Bineinteles, muzica cere mult timp si energie. Iti mai ramine timp si pentru altceva?
Ole: Hmm, grea intrebare. Trupa imi ocupa aproape tot timpul, mai ales acum cu inregistrarile, repetitiile si pregatirile pentru turneu. Cind imi mai ramine timp, il petrec cu sotia mea, vad filme, joc jocuri pe calculator sau stau la malul marii. Se mai intimpla citeodata sa ies cu prietenii in vreun bar si sa bem citeva beri.

Metalfan: Asculti si ce cinta altii? Care sunt albumele tale preferate pentru anul asta, pina acum?
Ole: Desigur! Imi place sa ascult muzica si chiar daca nu am timp sa ascult tot ce as vrea sa ascult, fac tot posibilul sa ma tin la curent cu trupele noi, dar si cu cele vechi. Nu e usor sa aleg albumele preferate ale anului de pina acum, dar Anathema – We’re Here Because We’re Here mi-a placut mult, Johnny Cash – Ain’t No Grave chiar m-a impresionat si Fear Factory – Mechanize a cam rupt.

Metalfan: Mai stiti ceva de Vibeke? Nu s-a mai auzit nimic de ea.
Ole: Vibeke a hotarit sa paraseasca Tristania si lumina reflectoarelor. Trupa nu are nimic de spus despre ea sau despre ce face ea acum.

Metalfan: Cam asta a fost. A mai ramas ceva de spus?
Ole: Multumim mult pentru interes si multumim celor care au citit interviul! Nu uitati sa vizitati www.tristania.com pentru ultimele stiri, urmariti-ne pe Facebook, Twitter si Myspace si scrieti-ne citeva rinduri la adresa fanmail@tristania.com.
Romania ne-a primit foarte bine anul trecut si abia asteptam sa ne intoarcem!
Numai bine!
Ole