AYREON - 1011001

De cand am auzit de lansarea albumului, m-am intrebat ce muzicieni a reusit de data asta sa dune la un loc olandezul Anthony Arjen Lucassen. Vocali precum Anneke van Giersbergen (ex-The Gathering, Agua de Annique), Floor Jansen (After Forever), Hansi Kürsch (Blind Guardian, Demons & Wizards), Jonas Renkse (Katatonia), Jorn Lande, Simone Simons (Epica), Steve Lee (Gotthard), Tom Englund (Evergrey), clapari ca Dereck Sherinian sau Toma Bodin (Flower Kings) si tobari ca Ed Warby (Gorefest) sunt doar cateva nume din lista cuprinzatoare de invitati pe acest album dublu. In special din cauza multitudinii de voci (de exemplu, Age of Shadows beneficiaza de aportul de opt dintre ele), discurile sunt putin dificil de ascultat la inceput; mai ales cand incerci sa iti formezi o imagine de ansamblu, aspectul devine derutant. Dar incet-incet, dupa mai multe auditii, lucrurile se aseaza sub forma unei teme SF despre evolutie – o calatorie captivanta si o muzica deosebita. Sub aspectul compozitiei, lucrurile nu stau prea departe pe 01011001 fata de The Human Equation, albumul actual fiind tot o mica bijuterie de rock progresiv; totusi, muzica este de data aceasta mai mult un fundal sonor pentru poveste, iar efectele electronice accentueaza atmosfera si au rolul unui „clei” care tine cele peste 120 de minute muzicale la un loc. Cu atatea voci versate la indemana, este clar ca o greutate mare sta in versuri, motiv in plus sa consider albumul un periplu, o poveste, poate chiar un musical. Desi toti artistii au valoarea lor si niste roluri bine plasate, nu pot sa nu remarc faptul ca Jorn Lande se situeaza undeva mai sus pe 01011001, vocea sa fiind, cred eu, cireasa de pe tort.
Piesele care mi s-au parut mie deosebite ar fi: Age of Shadows in special pentru inceputul forte si usor oriental, precum si pentru duetul dintre Floor Jansen si Hansi Kürsch; Comatose, piesa care mi-a placut cel mai mult, cu o atmosfera ciudata si apasatoare; Liquid Eternity pentru refren; Connect the Dots, destul de soft si nu prea complicata, dar cu niste versuri super; Beneath the Waves pentru duetul superb de la final dintre Anneke si Floor; The Fith Extinction, cu versuri superbe si printre cele mai lucrate bucati muzicale; River of Time pentru temele folclorice si pentru dinamica ce sugereaza curgerea raului; The Sixth Extinction, foarte densa, aproape sufocanta, excelenta. Nu am putut insa sa ma hotarasc in ce proportie piesele sunt atat de reusite datorita talentului lui Lucassen si in ce proportie datorita muzicienilor extraordinari adunati la un loc.

(+) muzica foarte frumoasa, o tema inspirata si o poveste atat de bine spusa, ca sa nu mai vorbesc de acest „hall of fame” al invitatilor
(-) album usor previzibil si care cere rabdare

Mad Nota: 8.5

Arjen Lucassen a zis ca daca tot a reusit sa adune inca o data pe discul sau o droaie de muzicieni vestiti, ce rost mai are sa-si bata capul prea tare cu compozitiile. Si-asa, trebuie sa fi fost solicitant sa ordonezi peste 20 de invitati. Ma mir cum de i-a tinut minte pe toti. Asa ca n-a mai fost timp decit de vreo 2-3 piese remarcabile pe 01011001 (nu ca m-as fi asteptat la altceva, avind in vedere experientele mele anterioare cu albumele Ayreon).

In primul rind, sa ai 17 vocali pe un singur disc, fie el si dublu, mi se pare o treaba de neinteles: ai atit de putin din fiecare, incit de fapt nu ai pe nici unul; sa-i pui pe fiecare sa cinte pe rind, cite 2 versuri (The Age of Shadows), cum mai cinta artistii romani tinindu-se pe dupa umeri la emisiunile de divertisment, mi se pare de tot risul. Si, in acelasi timp e trist, pentru ca astfel de momente ne aminstesc ca artistii nostri preferati sunt si ei niste meseriasi ca noi toti, care trebuie sa mai presteze pe ici pe colo ca sa cistige un banut sa plateasca facturile. Unii dintre cei 17 (Kursch, Lee, Englund) abia se aud, in timp ce altul (Lande) se aude peste tot. Ma rog, nu-mi place formatul asta, la gramada. Poate se justifica din punct de vedere narativ, dar naratiunea nu ma intereseaza, pentru ca muzica e neconvingatoare.

Muzica fiind un rock simfonic cuminte si ascultator de sabloane, din ala studiat si lustruit in studio, deci cu spontaneitate minima. Uneori o da in metal, alteori in hard rock, pop si electro, si din cind in cind se leagana pe teme celtice ultra-fumate. Ambitiile de progressive sunt sustinute de o mina de piese care tin cit tine un album intreg la altii, mai putin pretentiosi dar si mai putin plicticosi. Mi-a placut totusi cite ceva pe 01011001. Prima data Anneke si Renkse: duetul de pe prima piesa, pe urma Anneke cu Lande pe Comatose, pe urma Renkse cu Anneke pe Waking Dreams. Si asa am insirat si piesele care scot capul deasupra celorlalte si pe care deci le-am auzit mai bine: Comatose - foarte potrivit titlul si interpretarea, Waking Dreams si candida Connect the Dots. Nici una dintre ele nu e metal, partile de metal sunt prea neoriginale, banale si afectate ca sa transmita ceva. Frumos prezentate, desigur si aureolate de stralucirea invitiatilor. Dar cam atit. Vrea prea multe Lucassen, mai multe decit poate duce, de-aia ii ies asa putine.

(+) Comatose, Connect the Dots, Waking Dreams; Anneke, Renkse si, pe alocuri, Lande
(-) prea ambitios, pretentios, monoton, previzibil

Klawz Nota: 8

01011001, Y. Din nou, Arjen Lucassen vine cu un album care, dincolo de muzica, are o lirica solida si o poveste la scara cosmica. Fara sa mai dea roluri exacte vocalistilor, Lucassen face referiri pe noul produs Ayreon la povestile mai vechi, din Universal Migrator si The Human Equation.

Muzical, albumul pastreaza reteta de pe produsul din 2004, cu ceva mai putina duritate si cu ceva mai mult electro. Compozitiile sunt si mai solide si foarte diverse, stilul experimental al lui Lucassen facand interesante inclusiv piesele care par sa nu spuna mare lucru, mai ales in partea a doua a albumului (Earth). Singura problema majora pe care cu acest album e senzatia continua de deja-vu. 

Deja-vu-ul nu e neaparat deranjant, pentru ca liniile melodice sunt excelente in marea lor majoritate, interpretarea vocala minunata (chiar daca Hansi Kürsch sau Tom Englund de exemplu puteau fi mai bine pusi in valoare) chiar daca uneori lipseste exuberanta albumelor mai vechi. Orchestratia vocilor ramane una din artele in care Lucassen e maestru, corurile si dublajele fiind delicioase. Instrumental, albumul e deasemenea complex si impecabil executat, dar solourilor le cam lipseste stralucirea. Imi mai lipseste cumva un 'hit', o piesa precum Love, de pe Human Equation, dar probabil e genul de piesa care se produce o data in viata. Oricum, unui album conceptual nu-i trebuie hit-uri, nu-i asa?

Eu unul voi ramane intotdeauna un mare fan Ayreon si un ascultator constant al lui Lucassen, iar a-i nota un album e greu de facut in contextul altor aparitii discografice. Fata de multe albume foarte bune ale ultimei perioade, 01011001 e stralucit prin diversitate, compozitie si interpretare. Si in contextul discografiei Ayreon, am niste dubii unde sa plasez acest album. Are destule 'probleme' dar reuseste chiar si asa sa fie un super-album.

Cynyc Nota: 9