angL, mult asteptatul raspuns la The Adversary mi-a cazut in maini de curand si fara doar si poate am dat play la o noua capodopera Ihsahn. Albumul incepe in forta cu piesa Misanthrope care imi aminteste foarte bine de Prometheus: The Discipline of Fire and Demise. Ritmuri alerte, simfonicitatea clapelor si structura versurilor ma duce cu gandul spre sfera black metal sub pecetea Emperor. Vocea, insa, se distinge dintre toate aceste elemente, nefiind la fel de apriga ca si pe discurile de black metal; este diferita, indraznesc sa spun inovatoare, dand un strop de originalitate piesei. Sarab are un ritm de-a dreptul halucinant care iti ramane incriptat in memorie si te face sa fredonezi piesa mereu. Totusi, tin sa mentionez ca ritmurile haotice care apar mai mult sau mai putin la mijlocul piesei nu ma tin prea mult in priza si astept revenirea soloui obsesiv de chitara, de la inceputul ei. Unhealer este o piesa cu adevarat reusita, asta daca apreciati stilul Opeth omniprezent in aceasta bucata. Avandu-l ca invitat pe Mikael Akerfeldt era probabil inevitabil sa nu iasa ceva similar cu progresivitaea abordata de suedezii mai sus mentionati. Modul in care vocile celor doi se muleaza pe aceasta piesa da stralucire albumului. Maledicition – acesta este o bucata in care Ihsahn revine la stilul pe care il avea pe vremea cand era omul de baza in Emperor. Este o piesa care pe langa ritmicitatea agresiva are si o parte epica la care sincer nu ma asteptam. De data aceasta i-a reusit imbinarea mai multor idei fara sa dea nastere unei confuzii. Spre finele albumului piesele Alchemist si Threnody sunt cele care se disting cel mai mult de stilul pe care Ihsahn l-a promovat pe The Adversary. Mai mult clean vocals, ritmuri nu la fel de rapide ca pana acum iar atmosfera este una antagonica fata de restul pieselor. Desi originale si speciale in felul lor, nu se potrivesc foarte bine cu restul albumului. In final trebuie sa recunosc ca angL nu mi-a dat aceeasi satisfactie muzicala ca si cd-ul de debut, fiind eclipsat de cel dintai album si de discografia Emperor. Felul in care sunt imbinate riffurile si vocea care trece de la growl la clean ma face sa cred ca abundenta de teme si idei, prezenta pe acest material, nu a avut, de data aceasta, finalitatea la care ma asteptam. (+) rifurile principale sunt foarte bine concepute pe majoritatea pieselor astfel incat devin obsesive la un moment dat. (-) prea mare similitudinea cu Opeth si Emperor.
|
nu mi se pare ca nota reflecta ceea ce se spune in cronica. fiind vorba de Ihsahn (vocalist Emperor), este normal sa existe ceva influente din perioada aia, mai ales ca el nu-si reneaga trecutul, dar sa spui ca seamana prea mult cu muzica Emperor SI Opeth e de-a dreptul stupid. sunt doua trupe foarte diferite si daca cineva ar reusi sa topeasca cele doua stiluri intr-un album coerent, ar fi un efort de laudat. nu e cazul aici pentru ca nu vad o similitudine "prea mare" cu Emperor si singura influenta Opeth pe albumul asta este prezenta lui Akerfeldt pe Unhealer... oricum, eu i-as fi dat un 8.5, minusul explicandu-se prin ocazionale caderi de ritm (la figurat) si lipsa acelui "ceva"care sa te loveasca in plin de la prima auditie.
Terminati domne cu prostiile! Cum sa-i dai 7 lu Ishahn? Pai asta e cel mai tare compozitor din aria metal! Asculta Peccatum, asculta Emperor.
Engl e un superalbum....
P.S.: Ce plm seamana asta cu Opeth nu inteleg...
8 cel putin , nota e prea mica .