ANNIHILATOR - Annihilator

Pentru ca Annihilator a fost, inca de la inceput, o formatie foarte apreciata de ascultatorii de thrash, heavy si speed metal, este normal ca, de-a lungul carierei, sa le fie greu membrilor din trupa (in special lui Jeff Waters) sa multumeasca pe toti fanii, sa le ofere ceva mai presus de Alice in Hell (1989) si capodopera Never, Neverland (1990). Nici nu cred ca au incercat acest lucru, dar cand o trupa are un album sau mai multe cu un impact atat de mare, va fi mereu un barometru de comparatie pentru restul albumelor. De aceea am auzit tot felul de pareri despre acest album, toate oarecum legate de primele. Urmeaza parerea mea intr-o propozitie, apoi putin elaborata: este un album foarte bun!

Nu este genul de album care sa acopere restul albumelor aparute in anul respectiv, nu este un album care sa ia locul primelor albume Annihilator, dar pentru ca Annihilator inseamna practic Jeff Waters, iar Jeff Waters inseamna unul din cei mai buni chitaristi de metal, acest album inseamna o evolutie fireasca pentru Jeff Waters. In ce sens? Solo-urile iti topesc fata, riff-urile iti distrug ratiunea si ambele la un loc te fac sa iti dai seama de ce acesti canadieni au insemnat si inca inseamna atat de mult pentru comunitatea metalica.

Prima piesa, The Trend, chiar aduce foarte, foarte mult cu cantecul Never, Neverland, si chiar cu tot albumul in sine, atat la structura cat si la asemanarea dintre riffuri. Poate de aceea este piesa me apreferata de pe album: este foarte melodioasa si foarte... Annihilator. A doua, Coward, are un refren ridicol de catchy, il auzi o data si pentru restul melodiei canti la unison cu vocalul Dave Padden, vocal foarte capabil de altfel, avand pe parcursul albumului si tente de Tom Araya, si de Ozzy, si de Devin Townsend, Randy Blythe, etc. Sectia ritmica este ceas, melodia si armoniile sunt in floare, piese de rezistenta pot fi considerate aproape toate... insa m-am prins de ce il cheama pe leader Jeff Waters – pentru ca solo-urile lui te lasa cu gura „water”!!!

Per total, nu spun ca este cel mai putenric album pe care l-am auzit anul asta, dar mi se pare ca este unul din albumele reusite din discografia Annihilator si chiar este o placere sa-l ascult, de fiecare data cand o fac. O gramada de invatat pentru chitaristi si nu foarte mult de invatat pentru fanii care vor sa cante o data cu Annihilator, pentru ca melodiile sunt foarte fan-friendly. Daca urmatorul album suna macar la fel de bine ca acesta, ma declar multumit. Chiar si coperta cu fetita care o imita pe Regan din The Exorcist sau pe cea mica din The Ring e haioasa.

Matei T. Nota: 8.5