CRIMFALL - As the Path Unfolds...

Jakke Viitala e un finlandez foarte hotarit. Sau foarte norocos. Sau amindoua la un loc. Jakke a inregistrat primul demo sub numele de Crimfall in toamna lui 2007 si doar dupa un an jumate, iata-l deja pe Jakke cu albumul de debut in buzunar. Cred ca nu riscam sa gresim daca spunem ca Crimfall a pornit cu dreptul.

Napalm Records vinde albumul As the Path Unfolds... drept epic folk metal. Epic este cu siguranta. Atit de epic, incit ii fac  pe Crimfall un fel de Rhapsody ai metalului extrem. Orchestratiile sunt ample, aranjamentele clasice insotesc aproape in permanenta instrumentele metalice si uneori le reduc la tacere: Neothera Awakening si Novembre sunt doua momente instrumentale ce par desprinse dintr-o coloana sonora de film istoric. Unele piese beneficiaza si de ilustrari sonore ale subiectului si e mult mai usor sa te scufunzi in povestea depanata de ele cind auzi ditamai trompetele eroice si sabii care se ciocnesc, dupa ce chiar tu personal ai ascultat cum le-a batut fierarul cu ciocanul pe nicovala. Pacat ca piesele sunt rupte una de alta, ce mai era acolo un trombon sau o vioara care sa lege piesele-ntre ele si sa-ti dea senzatia ca actiunea continua?

Deci epic este, clar, e de necontestat, in schimb folk nu e tot timpul. Sau ma rog, nu in sensul obisnuit al sintagmei folk metal. Sigur, sunt destule momente care ii apropie pe Crimfall de Turisas, Finntroll si ceilalti, avem pasaje de drimba (sau ce naiba o fi aia care face boing-boing), fluiere si viori, iar vocea lui Mikko e rea si suparata ca o furtuna scandinava din vechime. Uneori, felul in care il insotesc celealte instrumente mi-a dat senzatia ca ascult Dimmu Borgir, dar sa nu divagam. Deci, intr-o buna masura, As the Path Unfolds... este folk metal, dar in alta, bunicica si ea, aduce mai degraba a Nightwish decit a orice altceva iar pe Ascension Pyre (une dintre cele mai bune piese de pe disc) influentele orientale controleaza riffurile metalice mai ceva ca la Orphaned Land. Aici nu pot trece sub Tacere (sic) prestatia vocala a Helenei, care parca e alta persoana fata de cum era cind am cunoscut-o prima data. E o soprana convingatoare, cinta bine si cu voce clean si e la fel de placuta auzului cind se lanseaza in vocalize orientale (Sun Orphaned).

La toate astea adaugati un sunet foarte bun, marca Finnvox, dar scadeti faptul ca prea putine piese se impun din primele ascultari si ca procentul de noutate e inconstant pe durata discului. Sa vedem unde duce mai departe poteca.

Klawz Nota: 8