NON-DIVINE - Asylum 45

Ca la casa de nebuni

Nu va speriati, nu sare nimeni urlind in camasa de forta sa va muste, Non-Divine innobileaza azilul de nebuni cu un tratament subtil si matur, la nivel de muzica dar si de versuri. Chestie chiar surprinzatoare, avind in vedere ca sta fata in fata cu albumul de debut al unei trupe olandeze. Chiar daca primul lor demo dateaza din 2001 si pina acum au impartit aceeasi scena cu After Forever, Anthrax si Dio, chiar daca au cistigat vreo doua concursuri metalice nationale, totusi e vorba de prima lor experienta discografia serioasa, pe care au luat-o, asa cum trebuia, de altfel, in serios.

Asylum 45 este un album conceptual. La microfon vin, pe rind, zece pacienti care isi spun fiecare povestea prin vocea lui Ivor van Beek. Vocea e departe de a fi culmea versatilitatii, dar asta nu impiedica piesele, ajutate si de versurile inteligente (Rusty Cage a trimis un cd cu booklet, salut voios aceasta initiativa) sa aduca la viata personalitati diferite, fiecare cu patalogia care o turmenteaza. De cele mai multe ori, muzica este in acord cu starea pe care personajul incearca sa o transmita, de la declaratii ritmate, construite pe riffuri energice - One Man One Soul - la confesiuni psihedelice facute din spatele dozelor zilnice de tranchilizante - Sleep. Atmosfera e punctul forte al discului.

In ceea ce priveste cercurile metalice in care se invirt, e greu de pus o eticheta pe Non-Divine. Citeodata o iau sanatos pe grunge (Soundgarden), pentru ca pe piesa urmatoare sa-l lase pentru un thrash prins de la Megadeth (era Youthanasia); cite un refren MTVist de alternative pe ici (asta e singura chestie care ma deranjeaza), un pian si un solo melodios pe colo, nu stii, zau de unde sa-i mai apuci. Chitarile au un groove serios pe riffuri, dar si o claritate captivanta pe pasajele solo. Refrenele sunt melodioase, dar nu intr-atit incit sa ii bagi in sertarul cu melodic rock, iar vocea nu e nici melodica, nici agresiva. Ar mai trebui lucrata, zic eu, dar asta e o alta poveste. Mai adaugati si ceva tendinte spre industrial care sa puna capac la toate. Si totusi, amestecul este mai coerent decit ar putea da impresia, este excelent cintat si produs (marca Jacob Hansen). Numai ca nu este foarte hotarit in nici una din directiile in care se lasa purtat. In afara de cele doua piese pe care deja le-am amintit, restul nu au destula forta, se impun destul de greu.

Sigur, este mult loc de mai bine. Dar ceva imi spune ca Non-Divine ar putea sa il umple repede pina la viitorul album.

Klawz Nota: 8