HATCHET - Dawn of the End

Valul nou de thrash ce se sparge de mal (cum zicea Iris), s-a spart deja si-a mai ramas doar o clipoceala, pe care doar citeva comunicate sforaitoare ale unor case de discuri se mai chinuie s-o involbureze. De fapt, mare lucru nici n-a fost de capul acestui nou val de thrash: multe cete de flacai care faceau pe interesantii incercind, cica, sa reinvie spiritul thrash. Ei bine, Hatchet nu incearca, Hatchet chiar o fac.

Hatchet sunt chiar din San Francisco, adica de acolo de unde s-a nascut thrash metalul american. Probabil de-aia sunt atit de naturali si de convingatori in demersul lor. Nu-s impinsi de la spate de vreo mare casa de discuri, deci efortul lor se concentreaza pe muzica, nu pe imagine. Nu incearca din rasputeri sa se dea mari thrasheri, chiar sunt.

Riffuri ca pe Dawn of the Dead n-am mai auzit de multa vreme. Energia lor de neoprit duce cu gindul la un tavalug metalic, dar sunt, in acelasi timp atit de ingenios croite incit sa nu plictiseasca nici dupa 10 ascultari consecutive. Hatchet au gasit un echilibru perfect intre forta si complexitate, fara sa dea impresia ca l-au cautat prea mult. Complica piesele exact atit cit trebuie, niciodata in plus, si le dau drumul sa alerge cit au nevoie. Solourile nu-s nici prea lungi, nici prea scurte, nu seamana prea tare nici cu ale lui Mustaine, nici cu ale lui Andy Laroque, ci doar cite un pic din fiecare. Oricit de incintator de diverse si indiscutabil de oportune sunt interventiile tobei, totusi rifful ramine vedeta albumului, cum de altfel, e si normal, e vorba de thrash aici, nu?

Am eu ceva probleme cu vocea tipat-latrata a lui Julz Ramos, care mi se pare fara personalitate si cu refrenele care nu creeaza un impact memorabil. Probabil ca sunt riffurile prea bune si de-aia. Oricum, nu conteaza prea tare, nimic nu-mi poate strica bucuria de a ma lasa scuturat inca o repriza de albumul baietilor cu toporisca (Hatchet) din San Francisco.

Klawz Nota: 9