SATYRICON - Deep Calleth upon Deep

Satyricon e una dintre trupele care nu pot fi încadrate într-un gen anume. Chiar dacă au avut o ascensiune rapidă cu primele albume, consacrându-se ca una dintre cele mai valoroase și apreciate formații de black metal norvegian, cei doi artiști care constituie nucleul trupei, Satir și Frost, au hotărât că nu mai au nimic de spus în această zonă așa că au început să experimenteze. La fel ca și în cazul altor trupe care au abandonat stilul cu care s-au afirmat (cum este de pildă Opeth), Satyricon a fost supus unui val de critici din partea fanilor care erau obișnuiți cu asperitățile și întunericul black-ului și considerau că alunecarea spre genuri  mai accesibile (în cazul acesta black ᾽n roll) e o concesie comercială sau un semn al pierderii simțului critic și creativității. E adevărat că Dark Medieval Times (1994), The Shadowthrone (1994) și în special Nemesis Divina (1996) sunt albume esențiale ale black metalului care au inspirat numeroase alte trupe iar albumele care au urmat nu se mai ridică la valoarea lor, însă la fel de adevărat e că în cazul cantonării în zona black-ului pur Satyricon ar fi fost acuzați de lipsă de creativitate și li s-ar fi cerut să aducă ”ceva nou”. De altfel în momentul de față scena black metal nu mai seamănă cu cea a anilor de început. Puține trupe mai produc ”black adevărat” puritatea fiind mai degrabă o excepție decât regula.
Controverse a creat și coperta pentru că Satyricon a ales o operă clasică – ”Sărutul morții” de Edvard Munch în locul unui peisaj subteran și al personajelor încornorate care apar pe coperțile albumelor de gen. Această alegere trădează dorința de a crea o muzică sofisticată, o operă de artă. Totuși trebuie să recunoaștem că coperta lui Deep Calleth upon Deep arată distonant lângă alte albume de metal extrem așa că probabil criticii au și ei dreptate.
Deep Calleth upon Deep continuă tendința pe care o vedem de la Rebel Extravaganza încoace dar atmosfera este alta. Riff-urile și tremolo-urile specifice black-ului sunt completate cu sonorități doom și structuri progresive iar din când în când distingem și ecouri gothice. Însă Satyricon nu cântă un black doom cumințel ca și Katatonia sau Woods of Ypres. Răceala și răsuflarea răului se mai pot simți, chiar dacă sunt mai atenuate.
Piesele de pe album sunt destul de variate chiar dacă sesizăm o unitate stilistică. La prima ascultare rămâne în memorie piesa titlu care are o temă ”catchy” însă după câteva ascultări descoperi treptat câte ceva care te atrage în fiecare piesă.
Midnight Serpent e o piesă pe care se sesizează mai accentuat tendințele doom.
Riff-urile de la începutul lui Blood Cracks Open the Ground seamănă puțin cu cele de pe Angry Again al lui Megadeth însă apoi se dezvoltă în armonii disonante progresive completate de atmosfera sumbră sugerată de vocea lui Satyr.
To Your Brethen in the Dark te acaparează prin riff-urile catchy și te trimite la unele piese din trecut. Este una dintre piesele cele mai reușite de pe album. 
Piesa titlu a albumului este cea care îți rămâne în minte după prima ascultare fiind cea mai accesibilă și cu refrenul cel mai ”catchy”.
Ghost of Rome începe cu o temă optimistă, pentru ca apoi să alunece din nou în întuneric. E de apreciat modul în care e folosit corul și vocea feminină care îl acompaniază discret pe solist atât pe această piesă cât și pe cea anterioară. Acestea, ca și instrumentele clasice care apar ocazional, constituie doar un fundal îndepărtat, neacaparând melodia ca în cazul unor trupe de black simfonic.
Cu Dissonant sunt reluate experimentele de disonanță prezente pe a doua piesă a albumului, însă de data asta într-un alt registru.
Black Wings and Withering Gloom debutează cu tremolo-uri black și este una dintre puținele piese care trimit la originile trupei. Armoniile black sunt completate de schimbări de ritm cu accente progresive.
Burial Rite este o piesă cu influențe black ᾽n roll dar, la fel ca în celelate piese, aceste ritmuri sunt completate de o atmosferă apăsătoare.
Deep calleth upon Deep este un album reușit în comparație cu ultimele albume ale trupei, dar nu este pentru toate gusturile. Fără îndoială, amatorii de black metal tradițional îl vor considera un eșec, însă pentru cei care acceptă tendințe mai sincretice și nu doresc neapărat să găsească pe el numai duritate și rău absolut, el este un adevărat regal.
 

Arthur Nota: 9