SHADOW GALLERY - Digital Ghosts

Cu ceva timp un urma, am fost rugat de un prieten sa-i fac o lista cu cele mai importante albume de metal progresiv, pentru a se putea initia in aceasta zona, dupa ani de ascultat Metallica si Iron Maiden. Dupa un scurt timp de gandire, i-am enumerat: Queensryche - Operation: Mindcrime, Dream Theater - Metropolis Pt. 2: Scenes from a Memory, Shadow Gallery - Tyranny, Fates Warning - A Pleasant Shade Of Grey, Symphony X - The Divine Wings Of Tragedy, Pain Of Salvation - Remedy Lane, Threshold - Critical Mass si Evergrey - In Search Of Truth. Amicul auzise de toate trupele citate in afara de Shadow Gallery. Ulterior am mai constatat aceasta lacuna si in cazul altor metalisti.

Desi este una dintre cele mai importante trupe producatoare de metal progresiv, Shadow Gallery a ramas oarecum in umbra, fiind cunoscuta doar de iubitorii genului. Acest lucru este explicabil si prin faptul ca este o trupa de studio care scoate albume noi la interval de 3-4 ani. Din cand in cand, muzicienii care fac parte din trupa participa la diferite proiecte solo sau supergrupuri (de pilda jumatate dintre piesele de pe primul MullMuzzler %u2013 proiectul solo al lui James LaBrie sunt compuse de Gary Wehrkamp si Brendt Allman) insa, si in acest caz, activitatea lor este discreta si deseori raman in umbra. Datorita intervalelor mari de timp la care apar, albumele Shadow Gallery sunt foarte bine lucrate satisfacand din plin chiar si pe melomanii pretentiosi.

Fiind un fan al trupei, am asteptat cu nerabdare si acest nou album. Cu un an in urma Mike Baker a murit in urma unui atac de cord la varsta de 45 de ani si imi ridicam semne de intrebare cu privire la noul vocalist. Va reusi sa se incadreze stilistic sau compozitiile vor avea de suferit? Din fericire, trupa nu a apelat la vocalisti cunoscuti (intr-o vreme se zvonea ca il vor aduce pe D.C. Cooper, fost vocalist la Royal Hunt cu care mai colaborase in trecut) ci l-a preferat pe Brian Ashland, care a adoptat un stil similar cu cel al lui Baker. Chiar daca Ashland face o treaba buna ca vocalist, el nu se ridica la nivelul lui Baker. Ii lipseste caldura si pasiunea acestuia. O noutate este si intoarcerea lui Joe Nevolo, bateristul de pe primele albume, care insa apare doar ca invitat pe doua piese. Pe restul pieselor tobele sunt facute de Gary Wehrkamp.

Din punct de vedere stilistic, Digital Ghosts nu ne ofera prea multe surprize, inscriindu-se in directia pe care a luat-o Shadow Gallery de la Legacy incoace. Piesele sunt lungi si stralucesc prin orchestratie si armonie. Tempoul este mediu si, in multe segmente, compozitiile se apropie mai degraba de rock-ul progresiv decat de metalul progresiv. Ca de obicei, ies in evidenta mai ales refrenele care, desi sunt melodice, nu suna conventional. Pe parcursul pieselor intalnim tot arsenalul metalului progresiv %u2013 schimbarile de tempo dese, pasaje instrumentale lungi, virtuozitate si tehnicitate. Clapele trimit deseori spre zona neoprog %u2013 unele secvente din With Honor de pilda imi aduc aminte de The Flower Kings. Pe alocuri, pianul da pieselor o nota mai melancolica sau meditativa. Albumul nu este lipsit de duritate, insa aceasta este servita cu moderatie si intotdeauna e insotita de melodie. Din cand in cand, pot fi surprinse si ecouri ale unor piese de pe albumele anterioare. Principala caracteristica a pieselor este complexitatea. Chiar atunci cand incep cu o linie melodica simpla, in scurt timp, tema principala este completata de o tesatura de teme si motive paralele. Complexitatea cautata a melodiilor face ca ele sa nu ramana in memorie la fel de usor ca piesele din primele albume. Raman in memorie doar refrenele.

Albumul nu se ridica insa la nivelul celor anterioare. Portiunile stralucite alterneaza cu portiuni banale. Unele riff-uri par reconditionate, iar altele sunt mediocre. Piesele sunt lungi, dar unele pasaje tin prea mult. Cate un riff banal continua un minut sau o interventie a clapelor nu reuseste sa convinga, parand adaugata doar pentru ca piesa sa fie o piesa mamut. Aceste carente fac ca Digital Ghosts sa nu fie albumul perfect pe care il asteptam de la Shadow Gallery, ci doar un album bun.

Ca durata, albumul este destul de scurt in comparatie cu cele anterioare, insa el este completat de patru piese bonus dintre care doua demo-uri. Pe doua dintre piesele bonus %u2013 Two Shadows si World Of Fantasy - poate fi auzit fostul solist vocal, Mike Baker. Two Shadows este o alta versiune a unei piese bonus aparute anterior pe Room V, Gold Dust este o piesa pe care apare ca vocalist basistul Carl Cadden-James (probabil asta a fost una dintre optiunile pe care le-a lua in considerare trupa), In your Window este o versiune a capella a armoniilor vocale de pe Digital Ghost, iar World of Fantasy este o balada care nu iese prea mult in evidenta.

Arthur Nota: 8