BARBEARS - Enter the Bear

După cum se vede, băieții sunt ferm hotărâți să exploateze la maxim posibilitățile combinatorice oferite de numele Barbears. Nu e nici o problemă, Barbears e un nume nume drăgălaș, dar un Enter the Bear după Let's See the Bears tot pare cumva excesiv. Și variantele nici măcar nu au fost încă epuizate. Pentru următorul LP aș avea chiar o sugestie: Welcome to the Bearbar. Dar nu vreau să fiu rău. E fain să ai un brand în ziua de azi. Mai ales unul cu urși. (Îți crește serios șansele de sponsorizare din partea unui producător de bere.) Apoi, e clar că Barbears se pricep la imagine. Trupa operează de exemplu un logo care amintește de cel al Războiului stelelor, idee fără îndoială faină, căci fanii operei lui Lucas sunt mulți și mulți dintre ei ascultă rock. Peste toate astea, chitaristul BB se mai și numește Lukács László, adică exact la fel ca front-omul formației care e de obicei considerată a fi cel mai mare fenomen rock hungaric postcomunist. Asta e ca și cum la noi cineva care nu e Cristi Minculescu s-ar numi Cristi Minculescu. Detaliu complet irelevant desigur, dar totuși amuzant.

Relevantă e bineînțeles muzica. Trebuia să încep cu ea de fapt. Ce se aude pe Enter the Bear e, în linii mari, stoner cu câteva nuanțe grunge. Muzică rock onestă adică, făcută de bărbați pentru bărbați. Nici una dintre cele zece compoziții de pe EtB nu e proastă și nici una nu e ieșit din comun de bună. În alte epoci, Vagabong ar fi funcționat poate ca prim single, căci e un cântec ușor de reținut, care arată foarte bine de ce e capabilă trupa la nivel de groove și feeling. Al doilea single ar fi putut atunci să fie Inner Space Intervals, piesă ce scoate în evidență latura mai psihedelică a formației. Ar mai fi de amintit și interludiile instrumentale, care îi dau sus-amintitului Lukács ocazia să cânte niște chestii bluesy destul de finuțe și care contribuie mult la atmosfera albumului.

Singura problemă cu LP-ul e că pare a fi cumva fără miză, făcut pur și simplu de dragul distracției, ceea ce, teoretic, e OK, dar tot ar fi fost necesare măcar vreo două piese care să radieze pasiune autentică, care să conțină un strop de aroganță, ceva provocator, ceva care să sugereze că băieții nu se mulțumesc să compună pentru fanii BB din jurul Szegedului. Ungaria are o scenă stoner-doom destul de puternică, concurența e mare și există pericolul ca Barbears să rămână blocați la nivelul eternei trupe de deschidere.

Gabriel Szünder Nota: 7