PARADISE LOST - Faith Divides Us, Death Unites Us

Faith Divides Us, Death Unites Us FORMAT: CD
DATA APARITIEI: 25.09.2009
CASA DE DISCURI: Century Media
 
9.5
NOTA METALFAN:
3
3
3
3
3
3
3
3
3
3
 
8.9
NOTEAZA ALBUM: 47 voturi

Top 2009: #4
Paradise Lost more
Componenta:
Nick Holmes - voce;
Greg Mackintosh - chitara;
Aaron Aedy - chitara;
Steve Edmondson - bas;
Peter Damin - tobe
TRACKLIST:

01. As Horizons End02. I Remain03. First Light04. Frailty05. Faith Divides Us, Death Unites Us06. The Rise of Denial07. Living with Scars08. Last Regret09. Universal Dream10. In Truth

De cite ori scriu despre vreuna dintre trupele cu care am crescut, ma cuprinde melancolia. Uneori reusesc sa o evit, alteori, nu. Norocul vostru este ca despre Paradise Lost am depanat o gramada de amintiri, si eu si colegii mei, atunci cind am facut numarul special, prin 2005, parca. Asa ca azi o sa-mi amintesc doar punctual ca eram in anul intii de facultate (cind, in loc sa fiu atent la curs, intocmeam cu Sake topuri metalice pe margine de foaie) si in pauze desenam logo-ul Paradise Lost pe tabla. Colegul Mircea Croitoru, un tip serios si cinic, fan Elton John, aprecia, de obicei, gestul meu de fanboy cu un comentariu sarcastic, de adresat utimului dobitoc de pe strada: "Asta stiu, asta scriu." Dar eu nu m-am suparat niciodata, pentru ca, asa era: in momentul ala, Paradise Lost era cea mai tare trupa de pe planeta si prea putine altele mai contau. In anii care au urmat, si eu mi-am pierdut din inflacarare (ca majoritatea celor atasati de Paradise Lost la vreun moment dat), dar nu in perioada One Second/Host, ci in urmatoarea. Daca albumul din 2004 m-a facut sa ciulesc urechile si In Requiem m-a entuziasmat serios, albumul de fata, Faith Divides Us, Death Unites Us m-a facut sa revin la etapa cu Asta stiu, asta scriu. Cred ca o sa-mi cumpar o tablita ca sa m-apuc sa desenez iar logoul trupei acasa, pentru ca s-au inchis inscrierile la Universitate, sa mai fi intrat si eu la un masterat ceva, repede ca sa scriu pe tabla din aia mare, in sala de curs. Oare or mai fi table din alea, negre, de scris cu creta pe ele?

Faith Divides Us, Death Unites Us e timid, dar se trateaza: e ceea ce se cheama un disc care creste. Primele piese ascultate pe net (As Horizons End si titulara) n-au reusit sa ma scoata din starea de circumspectie cu care priveam orice disc Paradise Lost, inainte sa-mi fi recistigat increderea. O fi si de la virsta, nu zic nu. Dar acum privind in urma, imi dau seama ca ar fi avut mai multe sanse sa ma prinda una mai saltareata, mai ales ca nu-s deloc putine. La un moment dat, albumul a fost online pe myspace, buna miscare, l-am ascultat de vreo 5-6 ori intr-o seara, in timp ce invirteam niste poze prin Photoshop si la final, mi-am dat seama ca imi place. Atit de tare incit am inceput sa-l bat la cap pe Sake sa-l asculte. La orice intrebare, ii raspundeam cu un titlu de piesa sau un vers de pe album. Asta stiu, asta scriu...

Daca ar fi sa rezum albumul in doua cuvinte, dar ce zic eu "ar fi",  chiar o sa fie, chiar o sa-l rezum si o sa zic: inspiratie si echilibru. E incununarea unei cautari ilustrate de cele 2 albume precedente, unul mai bun ca celalalt si asta, al treilea, mai bun ca amindoua. Experimentul e mai subtil si mai domol ca in trecut, fara risc de scandal si injuraturi. De fapt, experimentul este combinarea experimentelor, adunarea celor mai reusite practici si abordari incercate de-a lungul zbuciumatei lor cariere si nascocirea unui nou fel de a suna. Dar care e si coerent si catchy si heavy si, mai ales, in nici un caz in ultimul rind, mai atmosferic. Ca doar de asta e vorba la Paradise Lost, nu? Nu va mai zic unde-s faze gen Icon, unde gen One Second, va descurcati si singuri. Avem iar atac pe doua chitari, avem thrash si death si chiar, cum zice Sake, avem tehno-death pe Living with Scars si in acelasi timp melodie si melancolie groasa de s-o tai cu cutitul, toate desavirsite de maturitate compozitionala. E si heavy si tehnic si melodic si atmosferic in acelasi timp. E un experiment care nu pericliteaza identitatea trupei. E tot ce vrei.

Si n-ar fi fost asa, daca n-ar fi fost tobarul. Stateam cu Sake si comentam: bai, mare tobar e Erlandsson asta, bai, ce bine bate! Normal, At the Gates, Cradle of Filth... Ca sa aflu ieri-alaltaieri, ca de fapt, Erlandsson n-a batut nimic pe discul asta, ca minunatia asta de bataie pe care o iau tobele aici e opera lui Peter Damin. Cine mai e si Peter Damin si de unde a iesit??? Apare ca drum tech pe niste albume Amon Amarth si Katatonia, Dan Swano zice pe undeva pe net ca e cel mai tare tobar cu care a lucrat si... atit. Si uite ca a trecut ca o cometa si prin discografia Paradise Lost, dar lasa in urma una dintre cele mai incintatoare interpretari pe care am auzit-o vreodata. Albumul asta nu ar fi fost la fel de elegant, divers si dinamic fara el, intuieste si completeaza la perfectie intentiile echipei din fata lui.

Si daca tot am inceput sa fac nominalizari, in afara de Greg, care pentru mine este nominalizat permanent si vesnic si care pe albumul asta nu se dezminte, as vrea sa-l laud si pe Nick Holmes, dar putin, ca si-asa am scris o gramada si inca mai am ceva de spus. Nick saracu' si-a luat constat bobirnace, la inceput pentru ca si-a indulcit vocea si a renuntat la growl, pe urma pentru ca, atunci cind s-a reapucat de growl nu il mai face ca in tinerete si, mai ales, pentru ca, in general, in concert cinta naspa. Eu nu am aderat la acest curent de opinie, probabil si pentru ca mi se pare un tip extrem de simpatic, dar pe undeva, inteleg o asemenea atitudine. Insa, nu o sa pot intelege daca cineva mai are ceva de comentat despre interpretarea lui pe albumul asta: e unul dintre putinii vocali care stiu sa faca si voce agresiva si melodica pe aceeasi piesa fara sa sune banal si redundant. Nu mai racneste ca in tinerete, dar stie cum sa faca si sa dreaga ca nimeni sa nu se mai gindeasca la asta.

Vai de mine cit am laudat albumul asta si ii dau totusi numai 9,5. Are doua piese in plus, ultimele. Nu sunt cu mult mai jos ca restul, dar asemanarile la care-mi fac trimitere (Pity the Sadness si My Dying Bride/Like Gods of the Sun) imi reduc entuziasmul. In rest, cred ca mai bine de-atit nu se poate.


Klawz more Nota: 9.5


Posted at 12:54 |  21 Octombrie 2009  | 44 Comentarii  | 6422 Vizualizari

Comenteaza la: Faith Divides Us, Death Unites Us

COMENTARIUL TAU

Alte Albume

Har

Trupa: Dordeduh
Aparitie: 29.05.2021
Casa de discuri: Prophecy Productions
 - Har
TRACKLIST
01. Timpul întâilor02. În vielistea uitarii03. Descânt04. Calea magilor05. Vraci de nord06. Desferecat07. De neam vergur08. Vaznesit

Obarsie

Trupa: Sur Austru
Aparitie: 12.02.2021
Casa de discuri: Avantgarde Music
 - Obarsie
TRACKLIST
1. Cel din urma2. Taina3. Codru Moma4. Cant adanc5. Caloianul6. Ucenicii din Hartop I7. Ucenicii din Hartop II

Long Day Good Night

Trupa: Fates Warning
Aparitie: 06.11.2020
Casa de discuri:
 - Long Day Good Night
TRACKLIST
01. The Destination Onward02. Shuttered World03. Alone We Walk04. Now Comes the Rain05. The Way Home06. Under the Sun07. Scars08. Begin Again09. When Snow Falls10. Liar11. Glass Houses12. The Longest Shadow of the Day13. The Last Song

Grandeur

Trupa: White Walls
Aparitie: 23.10.2020
Casa de discuri:
 - Grandeur
TRACKLIST
01. False Beliefs02. Eye for an I03. Home Is on the Other Side04. Holy Worse05. Velvet06. Speaking in Tongues07. Starfish Crown08. Locked-in Syndrome09. Month’s End10. The Descent11. Marche Funèbre

Gloria

Trupa: The Mono Jacks
Aparitie: 26.01.2020
Casa de discuri:
 - Gloria
TRACKLIST
01. Nemuritori02. Ce se întâmpla03. Gloria04. Om05. Umeri aurii06. Caleidoscop07. Spuneai08. Caffè sospeso09. Noua vieti10. Ce ramâne11. Zbor

The God-Shaped Void

Trupa: Psychotic Waltz
Aparitie: 14.02.2020
Casa de discuri: InsideOut
 - The God-Shaped Void
TRACKLIST
01. Devils and Angels02. Stranded03. Back to Black04. All the Bad Men05. The Fallen06. While the Spiders Spin07. Pull the String08. Demystified09. Season of the Swarm10. Sisters of the Dawn11. In the Silence