VENOM - From the Very Depths

Nu există pe lume formație mai depășită ca Venom. Trupa a inventat la începutul anilor optzeci black metalul – sau a pus în orice caz termenul în circulație – dar formațiile norvegiene ale celui „de-al doilea val”, apărute cu un deceniu mai târziu, erau deja, din punct de vedere muzical – și din orice alt punct de vedere, la o adică – la ani-lumină distanță de ea. În ce privește apoi blackul avangardist din ziua de azi, acesta nu mai are practic nimic în comun cu metalul lui Cronos și Mantas. Artiștii incendiatori de biserici erau încă influențați de Venom, dar, judecând după propriile lor declarații, nu atât de muzica, cât mai degrabă de „atitudinea” trupei britanice. Fapt e că Cronos și Mantas au fost printre primii care au intuit cam ce ar putea să însemne „extremismul” în heavy metal. În acest sens, Venom poartă într-adevăr răspunderea pentru tot thrash, death și neo-black metalul care a urmat.

Trebuie să ai un oarecare simț istoric dacă vrei să înțelegi de ce putea fi considerat în '81 Welcome to Hell atât de extrem, dar – și asta e mai mult o impresie decât un fapt – exista ceva înspăimântător în „satanismul” promovat de Venom. Dacă „sataniștii” mai vechi, ca Black Widow, Coven și Black Sabbath, erau mai degrabă niște hippies pe invers, membrii Venom păreau într-adevăr periculoși, deși mi-ar fi greu să explic de ce, căci nu credeam nici măcar pe vremea aia că Conrad Lant și-ar fi vândut sufletul diavolului. Sam Dunn afirma în orice caz, într-unul dintre documentarele sale, același lucru, că, copil fiind, era speriat de Venom. Tot respectul așadar pentru Cronos și Mantas. E și asta o performanță. Așa cum au folosit-o ei, recuzita satanică putea să funcționeze ca metafora „anti-” absolută, ca o metaforă a atitudinii anti-orice, anti-creștinism, anti-normalitate, anti-sănătate mentală etc. Nu degeaba s-a prezentat Varg Vikernes la celebrul său proces într-un tricou Venom. Sigur, e ridicol să-l auzi pe Cronos cântând încă și astăzi stupizenii ca "I'll ask the question - You will confess / Worshipping Satan" - From the Very Depths (v. piesa de titlu a noului disc), dar ce să-i faci, brand oblige.

Mai are oare sens ca Venom să scoată albume în 2015? Întrebarea asta am citit-o pe un forum metalic destul de cunoscut și autorul ei era evident de părere că nu. Ce să zic. Cine să scoată albume? Radiohead? Steven Wilson? Dracu' să ne ferească de o lume în care apar doar albume cu sens. Da, Venom e o relicvă old school, dar ei sunt măcar old school prin origine, și nu prin imitație. Cum zicea Tony Dolan nu demult, la un concert Mpire of Evil (care este, după cum se știe, „celălalt” Venom): old school e muzica pe care o ascultam noi când umblam la școală, noi care acum suntem bătrâni. Cam asta e. Dacă îți plăcea Venom pe vremea aia, există șanse să îți placă în continuare. Dacă ai crescut pe de altă parte cu Emperor și Enslaved e foarte probabil ca acest heavy metal haotic cu accente proto-thrash să nu îți spună nimic. Atâta bai să fie.

From the Very Depths nu aduce bineînțeles nimic nou. Nici măcar la nivelul discografiei Venom. Față de precedentul Fallen Angels, From the Very Depths e poate puțin mai punk, dar e și asta o chestie de nuanță. Există totuși aici mai multe piese care, făcând abstracție de stilul isteric al lui Cronos, ar fi putut figura și pe un LP Motörhead din epoca Fast Eddie Clarke (v. The Death of Rock 'N' Roll, Long Haired Punks etc.). From the Very Depths are însă și câteva momente mai „epice”, suficiente pentru a nu deveni plictisitor. Așa sunt Smoke și Stigmata Satanas, respectiv Evil Law, care sună de parcă ar încerca să combine vechiul Slayer cu Black Sabbath. Merită amintit apoi și Temptation, care, la standarde Venom, e o compoziție de-a dreptul rafinată.

În pofida celor de mai sus, ar fi fost poate mai bine ca lungimea discului să fie și ea ceva mai old school. Black Metal nu avea nici patruzeci de minute. Atâtea ar fi fost suficiente și aici.

Gabriel Szünder Nota: 7