CHILDREN OF TECHNOLOGY - Future Decay

Pâna acum, când dadeam drumul la un material Children of Technology, fie ca era vorba de unul dintre split-uri, EP-uri, ori albumul precedent, It’s Time to Face the Doomday, ma asteptam sa vina câinii sa ma manânce. Vedeam niste animale hibride care-si aratau colții mânjiți de substanțe verzi si alergau printre cladiri de tot felul. Se întâlneau apoi cu un grup de punk-isti spurcați, pe care nu îi atacau, ci cu care se aliau. Împreuna formau un alt grup, nu foarte numeros dar destul de eficient în distrugerea lumii, un spațiu ce arata oricum ca un Pripyat extins.

Acum însa, ascultând ultimul album, Future Decay - lansat în luna mai, anul curent - constat ca au disparut câinii, chiar daca niste forme deviate de patrupezi sunt înca prezente pe coperta acestui material. Introducerea se face printr-un moment de tensiune, o tema de pian în stil horror, care ne aduce aminte ca Children of Technology sunt italieni. Tobele intra într-un mod neasteptat peste acest pian, reusindu-se crearea unui intro superb care se sparge apoi într-un riff de thrash tare simpatic. Astfel, au ramas doar oamenii, fara animalele mutante, cu care nu stiu ce s-ar fi putut întâmpla. Odata cu asta, par sa mai fi disparut si influențele Motorhead pentru riff-uri si daca trebuie sa punem referințe pentru ceea ce a ramas, gasesc ceva structuri comparabile cu unele de la Impaled Nazarene la piesa de titlu, de exemplu, alaturi de altele, ceva mai de departe, de la Corrosion of Conformity, exceptând solourile care sunt niste desfasurari clasice de elemente thrash/crossover si heavy metal. Dar cu tot „clasicismul”, ele sunt foarte frumos realizate, puse la locul lor si uneori chiar inovatoare, cum ar fi cel de la piesa Under the Ripping Storm, sau un scurt fragment din Last Sunshine Gleaming. Nu lipsesc bineînțeles nici secțiunile inspirate dintr-un Discharge al anilor ‘80.

Mi se pare ca pentru acest album s-a lucrat mai puțin la „scandal” si mai mult la atmosfera. Producția de sunet este de asemenea o schimbare majora în parcursul Children of Technology, aparuta cu acest Future Decay. Este vorba despre un proces mai „scump”, sa-i spun asa, însa cred ca volumele ridicate pe anumite track-uri dau impresia unui sunet cumva sacadat, ceea ce nu îmi pare cea mai buna idee. Ar fi mers si un sunet diferit de redare a tobelor fiindca e pacat de energia emanata de Goddes of Hammering Chaos, cel mai interesant personaj feminin din underground.

Practic, schimbarile astea implica si o natura tehnica, fiindca de la It’s Time to Face the Doomday, adica din 2010 si pâna acum, componența s-a schimbat si astfel au aparut în ecuație un nou chitarist si un nou basist, fapt ce se observa imediat. Dar vocea lui DeathLörd Astwülf ramâne în continuare constituentul preferat, mai ales ca aici îsi foloseste si vocea naturala pentru niste declarații apocaliptice si haioase.

Din pacate, nu pot spune ca Future Decay este mai bun decât primul album, iar de-aici se naste ideea de regres în ceea ce priveste Children of Technology, dar fiind vorba despre decadarea care va sa vina, putem înțelege. Însa cu toate astea, se pastreaza caracteristicile lor principale, speed metal-ul si dezastrul înfaptuit de buna voie, o combinație care face albumul mai mult decât acceptabil.

Gina S. Nota: 7