ARKONA - Khram

Puține sunt formațiile care evoluează înspre black metal. Cele mai multe se îndepărtează după o vreme de el, îl lasă în urmă, ca pe un fel de nebunie a tinereții. Nu și Arkona. Pentru Arkona black metalul a ajuns să fie o cale a maturizării. Cam așa s-ar putea descrie metamorfoza prin care a trecut trupa rusească în ultimii câțiva ani. 

 

Sigur, Arkona nu a fost niciodată Korpiklaani de Moscova. Ansamblul vocal-instrumental al Mașei a avut întotdeauna o anume înclinație spre seriozitate, o tendință, să-i zicem progresivă. Între Yav și Khram s-a întâmplat totuși ceva. (Sau poate deja între Slovo și Yav.) Și nu doar o simplă reorientare stilistică. Arkona a redescoperit se pare folk metalul. A descoperit, altfel spus, că genul ascunde posibilități încă neexplorate. 

 

Neexplorate de către Arkona, vreau să zic. Muzica formației rusești a căpătat un caracter șamanic – adică „păgân” în sensul ceva mai profund al termenului – dar în nici un caz nu Arkona a inventat tipul acesta de metal. Khram reprezintă cu toate astea un real progres. Piesele de pe acest al optulea album Arkona se prăvale peste ascultător ca niște șuvoaie imense, copleșitoare de muzică, în care singurele puncte fixe sunt refrenele de inspirație folclorică. În special Tseluya zhizn, cu ale ei 17 minute, e o compoziție impresionantă, dar nici Shtorm (lungime: 5 minute și câteva secunde), nu e ceva cântec de voie bună gen Stenka na stenku. Piesele au o structură mai degrabă degrabă laxă, cum se întâmplă de obicei în post-black metal și LP-ul are în general o orientare ambientală. Caracterul belicos al muzicii Arkona nu a dispărut totuși complet, a ajuns doar să fie bine temperat. Aș risca afirmația că trupa a reușit să găsească echilibrul perfect între aceste două tendințe.

 

În încheiere, o scurtă impresie despre un recent concert Arkona: formația rusească e una ce merită văzută live.

Gabriel Szünder Nota: 9