VIRON - N.W.O.G.H.M.

Daca englezii au avut N.W.O.B.H.M.-ul lor si noi avem N.W.O.R.H.M.-ul nostru, de ce sa nu aiba si nemtii N.W.O.G.H.M.-ul lor? Baietii de la Viron, trupa asupra caror primi pasi a vegheat Markus Jllich (Crematory), s-au gindit ca metalul german are neaparat nevoie de o schimbare, de un nou inceput pentru cei satui de nu metal, happy metal, black metal si soprane. Pentru cei insetati dupa true metal, nene, dar true metal din ala adevarat. Si cum isi vor putea potoli respectivii setea? Da, ati ghicit, ascultind albumul de debut Viron, intitulat cu tupeu N.W.O.G.H.M. Adicatelea, vedeti voi, new wave of german heavy metal. Vorba mare, domnule, si vorba grea, care obliga la o anumita tinuta si un anumit nivel. Inainte de a vedea daca tinuta e prezenta si nivelul e atins, sa felicitam trupa pentru increderea deosebita in fortele proprii de care da dovada, una dintre conditiile esentiale pentru a reusi pe scena, ca si in viata, in general.

Albumul incepe cu un intro senzational, care ne introduce intr-o cu totul alta atmosfera decit cea la care v-ati astepta, fiind vorba de true metal, cu majesty, walhala, doomsday si ride prin titluri: suna un telefon, cineva ridica receptorul si nu zice nimic, de la capatul celelalt al firului se aude o bunica nedumerita: Sander? la care o gasca de handralai (probabil muzicienii nostri) mormaie: na-nana-na-nanan-naaa-naa-a, fix ca pe piesa Thunderstruck (AC/DC), speriind-o si mai tare pe saraca femeie si stirnind risul celor care au inteles gluma. Bine, ei au inteles-o cel mai bine, pentru ca 1. ei stiu cine e Sander, 2. pronuntia lor pentru thunder cred ca e apropiata pina la identificare cu sander, daca e sa ne luam dupa winds = vinds, we = vi, where = ver. Oricum, unul dintre cele mai tari intro-uri pe care le-am auzit: sander? na-nana-na... Am impresia ca am povestit mai mult despre primele 15 secunde ale albumului decit o sa povestesc de restul de 55 de minute si o sa vedeti de ce mi se pare normal sa fie asa.

Viron au foarta multa energie si entuziasm, astfel incit la primul contact sa te ia pe sus cu ei si sa zici wow ce tari sunt astia. Asta e, de fapt, unul dintre cele 2-3 atu-uri ale discului: se cinta cu pofta molipsitoare si se vine peste ascultator cu convingere. Vocalul este cel mai convingator, fara a avea un timbru prea personal care sa-l tina mai departe de Hansi Kursh sau Rob Halford, dar se descurca foarte bine cu ce are. Nu prea imi place tonul chitarei, e cam rece, cam artificial, dar riffurile sunt sanatoase si solourile bine legate, uneori chiar o iau la fuga in cascade dracesti, in cel mai pur spirit rock'n'roll. Insa Viron mai au de lucru la compozitie. Ei incearca sa croiasca un drum nou in metalul nemtesc, dar inca mai umbla pe vechile carari facute de Helloween, Priest, Rage, Manowar, Maiden, Blind Guardian. Nu numai ca muzica lor nu impresioneaza prin originalitate, ci chiar mai trebuie rafinata pina sa aibe o identitate, un stil personal. In plus, desi ritmurile sunt variate, ele devin rapid monotone, si din cauza ca le-am auzit deja la altii, si din cauza ca sunt sumar orchestrate, dar si (poate, chiar mai ales) din cauza ca nu sunt toate chiar foarte inspirate. Doua piese mi se pare ca se ridica peste rest: balada epopeico-iminica si, deci, true, Winds of Walhala, unde Manowar se intilneste cu Blind Guardian si vocalul Alexx Stahl isi etaleaza abilitatile, si galopanta Ride On, cu un riff demn de atentie, nu doar plin de avint. Restul se situeaza intre ok, mediocru si nefericita combinatie, ultima piesa, interminabila Doomsday, ilustrind din plin aceasta ultima categorie.

Fanii genului vor fi cu siguranta mai entuziasti in fata acestui disc, dar daca stam un pic sa reflectam, uneori dorinta nestavilita de a face ceva nu e suficienta. N.W.O.G.H.M. este un bun album de debut si o auditie agreabila, dar deschizator de drumuri in metalul german nu este in nici un caz.

Klawz Nota: 8