AVENGED SEVENFOLD - Nightmare

Nightmare FORMAT: CD
DATA APARITIEI: 23.07.2010
CASA DE DISCURI: Warner Bros
 
9.0
NOTA METALFAN:
3
3
3
3
3
3
3
3
3
3
 
8.0
NOTEAZA ALBUM: 20 voturi

Top 2010: #229
Avenged Sevenfold more
Componenta:
M.Shadows – voce
Synyster Gates – chitara
Zacky Vengeance – chitara
Johnny Christ – bas
The Rev - tobe
Invitat:
Mike Portnoy - tobe
TRACKLIST:

01. Nightmare02. Welcome to the Family03. Danger Line04. Buried Alive05. Natural Born Killer06. So Far Away07. God Hates Us08. Victim09. Tonight The World Dies10. Fiction11. Save Me
Am luat contact cu Avenged Sevenfold din intamplare. Initial, stiam ca sunt o trupa de metalcore iar stilul respectiv nu ma interesa. Anul trecut am auzit, insa, o piesa de pe albumul intitulat cu numele formatiei si am fost surprins, pentru ca nu semana deloc cu un produs metalcore. Almost Easy avea suficiente elemente de metal progresiv melodic ca sa imi atate curiozitatea.

Am ascultat apoi intreg albumul si acesta a devenit unul dintre albumele mele preferate din anul trecut. De ce? Pentru ca prezenta toate elementele si excesele caracteristice metalului progresiv, prelucrate bineinteles intr-o maniera proprie. Schimbari de ritm neasteptate, piese complexe dar melodice, folosirea unor instrumente clasice (saxofon, trompete etc) dar si a clapelor pentru crearea unei atmosfere baroce specifica albumelor concept, piese lungi,  intr-un cuvant intregul arsenal care face ca metalul progresiv sa fie atat de iubit dar si atat de detestat de catre diverse categorii de metalisti. Citind cronicile si ascultand si albumele anterioare am aflat ca odata cu City of Evil, Avenged Sevenfold a adoptat un nou stil abandonand zona metalcore.

Am asteptat albumul de anul acesta cu o doza de scepticism. De obicei dupa un album bun urmeaza o varianta nereusita care incearca sa reproduca soundul albumului de succes, sau o incercare esuata de reinventare. Putine sunt trupele care reusesc sa se mentina la acelasi nivel de-a lungul mai multor albume. Din fericire Avenged Sevenfold a reusit sa castige pariul cu sine si, odata cu Nightmare, a produs un album reusit care nu continua sau copiaza ceea ce au facut inainte.

Aparitia noului album coincide cu un eveniment tragic – moartea prematura a bateristului, James Sullivan, ”The Reverend“, ca urmare a unei supradoze. Impresionat de tragedia prin care trecea grupul, Mike Portnoy, (ex-Dream Theater) l-a inlocuit pe “Reverend”, reproducand, insa ,stilul acestuia. In momentul de fata, cand Portnoy a anuntat despartirea de Dream Theater, exista zvonuri neconfirmate ca el ar ramane permanent alaturi de trupa.

Daca Avenged Sevenfold (ma refer la album nu la trupa) iesea in evidenta prin aplicarea intregului arsenal al stilului progresiv Nightmare se caracterizeaza printr-o doza consistenta de sentiment. Majoritatea pieselor de pe album au incarcatura emotionala pe care o au de obicei baladele, pastrand, totodata si o doza de agresivitate. Chiar daca initial, la prima ascultare, am fost putin dezamagit pentru ca nu mi se mai servea meniul din albumul anterior si, pe alocuri, albumul parea prea dulceag, dupa cateva ascultari am intrat in atmosfera sa si am fost capturat de emotia care razbatea din fiecare piesa. Treptat, unele piese s-au insinuat in memoria mea si au inceput sa ma urmareasca, asa cum se intampla de obicei cu albumele bune.

Infuziile excesive de emotii si sentiment comporta anumite riscuri. E de ajuns sa ascultati un album de balade al unei trupe clasice (Aerosmith sau Helloween de pilda) si veti vedea ca pe la mijlocul albumului incepeti sa va doriti ceva in plus, satui de atata romantism si jale. Avenged Sevenfold reuseste sa evite aceasta capcana, introducand diverse elemente care diferentiaza piesele si completand melodia cu o doza de agresivitate.

Albumul incepe cu piesa Nightmare, care enunta tema pe care o vom intalni de cateva ori mai departe – angoase, cosmar, contrastul dintre temeri si realitate. Pe parcurs, intalnim toate elementele care fac din Avenged Sevenfold o trupa de succes – melodie, riff-uri si solouri de chitara reusite si o baterie care nu numai ca acompaniaza linia sonora dar ii si da o nota de dinamism si energie.

Welcome to the Family este piesa pe care iese in evidenta mai ales Mr. Shadow, solistul vocal, care o domina de la inceput la sfarsit. Totodata este si una dintre piesele cele mai fredonabile de pe album (sau mai "cheesy" cum ar zice un cronicar anglo-saxon). Iar familia din titlu nu este o familie adevarata, ci familia celor dezamagiti care si-au dat seama ca viata e cruda si lipsita de speranta.

Danger Line continua pe aceeasi directie (la urma urmei, este un album despre cosmaruri) fiind povestea cuiva care moare intr.-o balta de sange in prima linie si se gandeste la cei dragi pe care ii lasa in urma.  Linia melodica este la fel de emotionanta ca si subiectul. Piesa mosteneste si cate ceva din albumul anterior – intalnim nu numai structuri asemanatoare ci si apelul la o formatie de alamuri care imi aduce aminte de modul in care foloseau Beatles trompetele dar si de interventiile diferitelor tipuri de instrumente de pe unele piese din Avenged Sevenfold.

Atunci cand am vazut titlul piesei urmatoare – Buried Alive – m-a dus gandul la povestirea cu titlu similar si la angoasele lui Edgar Allan Poe. Apoi mi-am amintit si de filmul de groaza (sau filmele, pentru ca mi se pare ca a avut parte de o continuare) in care eroul isi cauta nevasta disparuta, pentru ca pana la urma sa aiba aceeasi soarta cu ea, adica sa fie ingropat de viu de catre un psihopat. Insa Avenged Sevenfold nu fac ceea ce au facut inainte de pilda Iced Earth (in Horror Show) sau Dream Theater (in Systematic Chaos). Ei nu iau in serios monstrii din povestile de groaza, pentru ca tragismul povestilor din realitate il egaleaza pe cel din fictiuni. Tema poate fi considerata cam emo pentru ca, de fapt, din cate imi dau seama, personajul e ingropat de viu intr-o lume intunecata a gandurilor sale depresive si nu reuseste sa se deprinda si sa iasa la lumina, adica sa se vindece de depresie. Piesa incepe cu lentoarea unei balade, pentru ca, in a doua jumatate, sa accelereze cu ritmuri si un stil care trimite la Metallica.

Natural Born Killer debuteaza cu ritmuri sincopate, rapide si brutale care sunt intrerupte, din cand in cand, de interventiile lui M. Shadow care aduc si doza necesara de melodie. De data asta avem de-a face cu gandurile unui ucigas  profesionist (probabil, pentru ca, la fel ca si in cazul celorlalte piese, ambiguitatea specifica poeziei face mai dificila decriptarea mesajului) care, inainte de a-l trimite pe lumea cealalta pe obiectul contractului se gandeste ca acesta va muri singur si isi promite ca el nu va sfarsi la fel.

So Far Away este o balada clasica si generica, placuta, dar care nu depaseste mediocritatea. Versurile sale sunt in consonanta cu restul temelor, care revin ca un leit motiv pe parcursul albumului: “How do I live without the ones I love/Time still turns the pages of the book it’s burned”.

God Hates Us este una dintre piesele mai “trashy” si care se doreste a fi un strigat de revolta impotriva unei divinitati greu de inteles, care permite existenta unor fapte detestabile – violuri, crime si diverse alte suferinte. La fel ca si multi alti inaintasi care au abordat subiectul, Avenged Sevenfold nu rezolva misterul contradictiei dintre existenta unor fapte rele si un Dumnezeu atotputernic si bun, dar care permite existenta raului, ci se multumesc sa-si strige revolta impotriva acestei stari de fapt. Structura piesei face insa din ea una dintre cele mai neconventionale si mai bune piese de pe album.

Victim incepe cu niste acorduri care trimit direct la One al lui Metallica si continua cu vocalize ce ne amintesc de The Great Gig in the Sky de pe unul dintre cele mai bune albume ale tuturor timpurilor – The Dark Side of the Moon, Pink Floyd. Dupa aceste scurte trimiteri, care sunt, probabil, un tribut catre trupele admirate, piesa continua cu acorduri mai originale. Tema acestei balade este aceeasi tema pe care o intalnim si pe alte piese ale albumului – toti suntem niste victime, viata este plina de suferinte si avem nevoie de un motiv ca sa nu renuntam la lupta. Din fericire, chiar daca majoritatea versurilor si chiar a temelor muzicale sunt melancolice, ele nu sunt excesiv de depresive. Ascultand muzica, ne dam seama ca la urma urmei e vorba de un sentiment cu origini mai degraba estetice decat patologice. Depresia care revine pe parcursul albumului nu este depresia lui Kafka ci mai degraba cea a pictorilor englezi din perioada romantismului, care pictau cu predilectie ruine sau cimitire acoperite de un covor de frunze uscate.

Tonight the World Dies nu se refera la o Apocalipsa sau la o catastrofa reala ci doar la sentimente. Cauta-ma in zile mai bune pentru ca azi am impresia ca diseara lumea va pieri sau, trimitand la o expresie autohtona, (fara referire la realitati politice autohtone, sic) azi am impresia ca mi s-au scufundat toate vapoarele dar poate ca maine voi fi mai optimist asa ca ar fi bine sa revii. Bineinteles ca aceste ganduri sunt invaluite intr-o patura de aluzii si metafore care ar trebui sa dea semnificatii mai adanci acestor ganduri banale. Piesa este o balada melancolica.

In legatura cu piesa urmatoare – Fiction – au aparut diverse legende puse in miscare de explicatiile lui M. Shadows. E posibil insa ca acestea sa fac parte dintr-un truc publicitar. Pe scurt piesa ar fi fost compusa de catre Reverend cu trei zile inainte de a muri si a fost intitulata Death. Dupa moartea sa ea a fost redenumita Fiction, acesta fiind un alt pseudonim al reverendului. Fiction se individualizeaza prin faptul ca pe parcursul sau nu apar chitare iar pianul domina pe intreaga sa durata. Nu este insa o balada conventionala, ci amesteca lirismul muzicii clasice cu acorduri de rock alternativ.

Ca de obicei Avenged Sevenfold incheie albumul cu o piesa mai lunga, Save Me, care imbina bombasticul cu temele si motivele specifice metalului progresiv. Ecouri de rock-opera se combina cu teme melodice si sunt insotite de rapaiala tobelor si acorduri de death metal, scaldate intr-o baie generoasa de melodic metal. Textul piesei se vrea a fi inaltator si tonic – trezirea din cosmar si sentimentul ca desi din cand in cand viata se dovedeste a fi trista si deprimanta, trebuie sa depasetsi aceste momente: “They say that all beauty must die, I say it just moves on”.

In concluzie, Nightmare este un album care va placea celor care iubesc metalul melodic si probabil nu va atinge corzile sensibile ale metalistilor dornici de mai multa agresivitate. Desi temele abordate nu se ridica deasupra unui sentimentalism ieftin de nuanta emo, acest fapt nu anuleaza calitatea muzicii si interpretarea impecabila a pieselor.

Arthur more Nota: 9


Posted at 02:19 |  23 Septembrie 2010  | 0 Comentarii  | 5441 Vizualizari

Comenteaza la: Nightmare

COMENTARIUL TAU

Alte Albume

Har

Trupa: Dordeduh
Aparitie: 29.05.2021
Casa de discuri: Prophecy Productions
 - Har
TRACKLIST
01. Timpul întâilor02. În vielistea uitarii03. Descânt04. Calea magilor05. Vraci de nord06. Desferecat07. De neam vergur08. Vaznesit

Obarsie

Trupa: Sur Austru
Aparitie: 12.02.2021
Casa de discuri: Avantgarde Music
 - Obarsie
TRACKLIST
1. Cel din urma2. Taina3. Codru Moma4. Cant adanc5. Caloianul6. Ucenicii din Hartop I7. Ucenicii din Hartop II

Long Day Good Night

Trupa: Fates Warning
Aparitie: 06.11.2020
Casa de discuri:
 - Long Day Good Night
TRACKLIST
01. The Destination Onward02. Shuttered World03. Alone We Walk04. Now Comes the Rain05. The Way Home06. Under the Sun07. Scars08. Begin Again09. When Snow Falls10. Liar11. Glass Houses12. The Longest Shadow of the Day13. The Last Song

Grandeur

Trupa: White Walls
Aparitie: 23.10.2020
Casa de discuri:
 - Grandeur
TRACKLIST
01. False Beliefs02. Eye for an I03. Home Is on the Other Side04. Holy Worse05. Velvet06. Speaking in Tongues07. Starfish Crown08. Locked-in Syndrome09. Month’s End10. The Descent11. Marche Funèbre

Gloria

Trupa: The Mono Jacks
Aparitie: 26.01.2020
Casa de discuri:
 - Gloria
TRACKLIST
01. Nemuritori02. Ce se întâmpla03. Gloria04. Om05. Umeri aurii06. Caleidoscop07. Spuneai08. Caffè sospeso09. Noua vieti10. Ce ramâne11. Zbor

The God-Shaped Void

Trupa: Psychotic Waltz
Aparitie: 14.02.2020
Casa de discuri: InsideOut
 - The God-Shaped Void
TRACKLIST
01. Devils and Angels02. Stranded03. Back to Black04. All the Bad Men05. The Fallen06. While the Spiders Spin07. Pull the String08. Demystified09. Season of the Swarm10. Sisters of the Dawn11. In the Silence