COMA - Orizont

În România, anii care au stat la granița sfârșitului secolului 20 și începutul celui de-al 21-lea au fost extrem de zbuciumați pentru absolut toată lumea, în toate domeniile, îndeosebi pentru artiștii implicați în “muzică”, dar și pentru consumatori. Prin urmare, aș vrea să facem o scurtă trecere în revistă a celor mai importante formații ce își făceau veacul în media românească, ca să vă dați seama ce vreau să zic cu adevărat: 3rei Sud Est, Animal X, Genius, Gaz pe foc, Andre, A.S.I.A., Boombastic, Akcent și lista ar putea continua până mâine. Evident, nici rockerii nu aveau cum să scape de furia industriei – care punea mare preț pe acea muzică făcută în bășcălie. Să ne aducem amite de piese precum Copacii înfloriți - E.M.I.L.,  Cafea cu parfum de femeie - Sport Sângeros III, Am tricou cu Superman - Iedera, dar și Nu vreau fetițo casă și Bruzli vs Vandam - Coma. Adică, eu, mare fan Stratovarius, Gamma Ray, Edguy, Nightwish, Hammerfall, Rhapsody, plus clasicii anilor ‘70 și ’80, credeți că aș fi putut asculta așa ceva? Nu râdeți, deoarece cu rockul “serios” era infinit mai rău: Iris, Voltaj, Krypton, Direcția 5, Proconsul, Parlament, Gianina & Quartz, erau nelipsite; asta așa că să primiți un răspuns clar la întrebarea de ce astăzi în România nu sunt atât de mulți ascultători de muzică rock, precum în alte părți. Sau la întrebarea de ce la Dream Theater în Kavarna (un oraș mic din Bulgaria) au fost 10000 de spectatori, în timp ce în București (cel mai mare oraș din România) 1500. Totuși, ca să încheiem această idee într-un mod pozitiv, îmi aduc aminte că în vremea aia, din când în când, mai apăreau și chestii mișto, fie că erau pe felia rock sau nu. Spre exemplu Șuie Paparude, Endless Zone sau Firma au fost niște formații despre care nici în ziua de azi nu se știe cum au reușit să se infiltreze pe piața muzicală. 

Anii au trecut, gusturile mele muzicale s-au schimbat total, însă, din păcate, chiar și în prezent am rămas cu sechelele acelei perioade. Din acest motiv, deși mereu am avut un respect deosebit pentru Hefe, având în vedere modul în care de atâția ani promovează undergroundul românesc, niciodată nu am acordat Comei atenția cuvenita… niciodată, până acum câteva luni, când pur și simplu am avut o revelație. Ea se numește Document - o piesă pe care întâmplător Youtube-ul mi-a pus-o pe tavă în timp ce ascultam chestii românești precum Goodbye to Gravity, Days of Confusion, Taine, White Walls, Vița de vie - fiind total altceva în raport cu prima impresie pe care Coma mi-a lăsat-o. Caterinca a dispărut din muzica lor, în plus se pot identifica printre altele și chestii progresive, alternative, metalice, sau djent, toate la un nivel foarte înalt, la care nu m-aș fi așteptat vreodată. Evident, ulterior am băgat spre ascultare tot albumul, având parte în acest mod de alte nouă revelații.

Preferata mea e Delicii, o piesă al cărui început mă duce cu gândul la Agent Fresco, desigur, doar în subconștientul meu, însă acolo e totuși un iz de math ce m-a conectat într-o oarecare măsură cu băieții din Islanda. Piesa în sine te trece prin toate stările posibile și imposibile, sunetele date de synth fiind la mare înălțime. Ca o enormă paranteză, Hefe face o treabă de excepție atunci când vine vorba de munca depusă pe acest material, efectele lui speciale ducându-te într-o cu totul altă lume. Desigur, nu mi-e rușine cu niciunul dintre ceilalți patru instrumentiști, susținuți fiind și de o lirică de excepție. Și apropo de instrumentiști, odată cu descoperirea lui Orizont am aflat că printre ei se află și Matei Tibacu (de data asta doar chitară), nimeni altul decât membrul fondator al trupei de technical death metal Illuminati. Cred totuși că elementul cheie al albumului este producția lui unică, Marius Costache făcându-se vinovat de asta. Revenind, la Cel mai frumos loc de pe pământ mă atrag în mod special sunetele post rock, foarte bine lucrate. Pe Orizont hardcore-ul este cel ce se evidențiază mai mult,  în timp ce pe Vezi metalcore-ul. Alte piese pe care țin să le menționez în mod special sunt Un semn, Dor și La hotar: nu printre cele mai “rele”, dar de care nu te poți dezlipi sub nicio formă. Ce am remarcat, este că nici o piesă luată separat nu se înscrie într-un anumit tipar, întreg albumul formând un echilibru perfect între agresivitate, atmosferă și emoție.

Nu știu câți dintre cititorii noștri vor agrea apariția acestei recenzii, însă nu mi se pare deloc sănătos să rămânem ancorați în acele genuri muzicale neaducatoare de nimic nou. Personal, cred că aș fi fost cu adevărat penibil ca la 35 de ani să fiu în continuare fan al acelor trupe străine, menționate în primul paragraf (să mai și scriu despre ele). În același timp, sunt convins că și pentru Coma ar fi fost destul de penibil ca în zilele noastre să parodieze muzica, precum o făceau atunci când au scos Nu vreau fetițo casă. Ceea ce vreau să spun este că datorită evoluției, această trupă a ajuns să dea naștere unei veritabile capodopere artistice, pe numele ei Orizont, adică un lucru rar întâlnit într-o astfel de țara, măcinată de corupție și incompetență.
 

Fantotzii Nota: 10