ARENA - Pepper's Ghost

"Pepper's Ghost" este numele unui truc folosit de actorii si magicienii din secolul al 19-lea, pentru a face o persoana sa apara sau sa dispara de pe scena cu ajutorul unei iluzii optice. Si cam asta e atmosfera albumului - povesti, poezie, teatru, magie, iluzii, mister, mit uri - asa cum o spune si subtitlul: 7 Stories of Mystery & Imagination. Un album divers, versatil, puternic. Un album care nu m-a prins insa de la prima ascultare insa caruia i-am mai daruit inca niste ore bune pentru a-mi face o idee despre ce se intampla acolo.

Daca stilul nu aduce neaparat ceva nou, diversitatea pieselor si orchestratia sunt cele care reusesc sa dea albumului o tenta aparte, elementele de epic, progressive, opera, imbinandu-se fara a parea fortate. Nici o piesa nu seamana cu alta si totusi fiecare se completeaza una pe alta intr-un concept inchegat si solid. Astfel, Pepper's Ghost pare sa fie genul de album gandit in ansamblu, nu doar o colectie aleatoare de piese. Si totusi, daca ar trebui sa desemnez o piesa care sa iasa in evidenta si eventual sa fie candidata la un video clip, ar fi cu siguranta Purgatory Road, probabil cea mai "dura" piesa de pe album.

Initial am avut o senzatie de deja-vu, amintindu-mi de ultimul album Royal Hunt. Si pentru ca stilurile albumelor nu sunt chiar atat de departate dar in special pentru ca personalitatile in jurul carora graviteaza trupele sunt pianistii, atat Andre Andersen cat si Clive Nolan fiind de altfel si producatorii albumelor. Nolan n-a exagerat insa atat de mult cu volumul clapei in mix si nici n -a parut fixat pe unul-doua tonuri, ci dimpotriva. Iar daca despre bas si chitara nu gasesc nimic special de spus, o referire la tobe: Mick Pointer (ex. Marillion) este fara doar si poate un baterist valoros si interesant, iar momentele in care se exprima dovedesc acest lucru, insa din pacate sunt mai rare decat mi-as fi dorit. O reusita importanta a fost si executia vocala, mult mai potrivita cu stilul decat cea de pe albumele trecute. Vocea m-a dus aproape in permanenta cu gandul la un teatru ambulant de acum 150 de ani, fiind excelent integrata in ideea albumului. Evident, tot in ideea albumului, coperta este realizata de David Wyatt, principalul desenator al personajelor lui Tolkkien pentru "Lord Of The Rings".

Pe ansamblu, este primul album Arena care imi ramane in minte. Poate doar pentru ca e nou. Poate ca nu.

Cum insa nu pot sa-mi scot din minte comparatia cu Royal Hunt, imi vine sa-i acord si aceeasi nota. Ok, hai poate chiar un pic mai mult.

Cynyc Nota: 8.5