ACHERON - Rebirth: Metamorphosing into Godhood

Trupa cu un sound destul de atipic pentru America, cei de la Acheron se incapataneaza sa ramana in underground, semneaza cu casa de discuri greceasca Black Lotus Records si revin cu un nou produs in maniera arhicunoscuta.

Consider atacarea pietei europene ca fiind un pas benefic pentru trupa deoarece precedenta casa de discuri, Fullmoon Productions din Statele Unite, nu a avut resursele necesare pentru a promova atat cat ar fi trebuit o formatie care are deja statut de cult-band in undergroundul mondial.

Reverendul Vincent Crowley nu face deloc abatere de la textele pline de acuze si blasfemii la adresa crestinismului, mixand aceasta tendinta cu foarte multe influente mistice, incantatii si invocatii ale unor spirite malefice.

Stilul componistic aduce destul de mult cu cel existent pe precedentul opus, Those Who Have Risen, in sensul ca se debuteaza cu intro, pentru ca apoi orgia metalica sa se dezlantuie si sa lase auditorul fara rasuflare pana la ultima nota. Influentele black metal nu au fost deloc eliminate, iar imbinarea lor cu traditionalele faze de death metal dau un rezultat de zile mari.

Agresivitatea este foarte bine dozata iar Michael Estes demonstreaza (pentru a cata oara?) ca este un chitarist de exceptie, capabil sa contruiasca partituri extrem de variate, penduland intre cele mai taioase riffuri si cele mai melodioase solouri, totul cu o tehnicitate desavarsita.

Piesa Church of One este nemiloasa, reteta clasica de alternare a fazelor rapide cu cele mai balansate si groovy, insotzita de vocalizele feroce ale lui Crowley si de solouri lungi si melodice creand impresia de variatie.

Xomaly este mult mai grea, in sensul ca avem de a face cu rifuri mai grele dar si un solo genial, in stilul Acheron, chiar la inceputul piesei. Anumite pasaje, pe care s-a intervenit si cu o voce feminina distorsionata si foarte estompata, mi-au parut parca desprinse din muzica celor de la Memento Mori. Finalul este martial, parand parca desprins dintr-un un mars razboinic.

Bow Before Me are un usor iz 70-ist si doomy, chitara revendicandu-se clar la ceea ce facea Tony Iommi in urma cu mai bine de 30 de ani. Pana si soloul e plangacios, completand un peisaj plin de revolta si frustrare. Este probabil piesa care reprezinta cel mai clar si complet ceea ce reprezinta Acheron in anul 2004.

The Kindred, cea mai lunga compozitie de pe album, este o adevarata lectie de muzica, cei 3 trupeti dand un adevarat recital de sincronizare si complementaritate. Anumitele pasaje foarte lente, parca desprinse din albumele vechi Asphyx, aduc in fata cele mai negre sentimente de deznadejde si disperare iar partitura de bass este pur si simplu dementiala.

Furtuna se linisteste timp de 37 de secunde pe A Long Time Ago, un alt intro cu iz de ceremonie (anti)religioasa, pentru a se reveni apoi cu Golgotha's Truth, o piesa care beneficiaza de un sound crud si de vocalize veninoase.

Albumul se incheie cu Betrayed (A Broken Path), o bucata depresiva si intunecata, lenta si daramatoare, care dureaza aproape 8 minute. Este o abordare un pic neobisnuita, poate, pentru cei care se obisnuisera cu un Acheron ultrarapid, mai ales ca vocea feminina revine obsesiv pe tot parcursul piesei. Finalul insa este apocaliptic, in cel mai pur stil old school death metal, direct si fara compromisuri.

Sake Nota: 7