KEMPES - Regasire

In urma cu 12 ani Ovidiu Ioncu "Kempes" a ales sa paraseasca trupa Cargo, cu destinatia Australia, in care, spre mahnirea fanilor, avea sa renunte la cariera muzicala pe o perioada nedeterminata. Din fericire, in 2015 para-se ca artistul s-a regasit pe sine insusi, dand nastere unui album, ce in opinia mea, este cu un pas in fata la absolut toate capitolele in raport cu Spiritus Sanctus (2003). Si cand spun "toate capitolele" ma refer inclusiv la versuri, care in cateva situatii puteau oricand fi confundate cu slagarele unor interpreti de manele: "Zau, imi e greu", "Sa mor, imi e dor", sau "Hei, hei, hei, nu te lua de ei, astia-s prietenii mei". Chiar si de pe Ziua Vrajitoarelor (1998) piesa Aproape de voi, desi te indeamna sa fi vesel, sa te distrezi si sa bei bere pana in zori, are o linie melodica atat de trista incat ai impresia ca in doua ore va veni sfarsitul lumii. Oricum, nu vreau sa compar foarte mult muzica Kempes cu cea Cargo, deoarece sunt doua entitati total diferite, in afara timbrului vocal inconfundabil a lui Kempes, chiar nu avem nimic in comun, mai ales ca cei patru instrumentisti de acum sunt fix cei patru membri ai trupei Gothic din Petrosani.

 

Albumul are o durata undeva sub 40 minute, un lucru bun, zic eu, intrucat la un moment dat risca sa devina destul de plictisitor. Dintre cele opt piese, Efemer imi place cel mai mult, mai ales datorita atmosferei dar si al tempoului intalnit, foarte balansat si chatchy in acelasi timp. Avem totusi parte si de doua balade: Umar langa umar si superba Loc pustiu, dar si de o piesa un pic mai thrashy, sa-i zic asa, adica fix cea care da titlul albumului. Pentru actualii fani Cargo, care au fost invatati cu anumite melodii ceva mai usoare (atat la propriu, cat si la figurat), s-ar putea ca acest album sa nu fie chiar pe felia lor. Ce-i drept, nu ne mai intalnim nici cu acel progresiv intalnit pe Destin (1995) si mai ales pe Povestiri din gara (1992), deci, posibil ca nici vechii fani Cargo sa nu fie foarte entuziasmati. Totusi, ceea ce conteaza cu adevarat este energia degajata, care se afla cel putin la nivelul primelor doua discuri Cargo. 

 

Cel mai mult (exceptand, evident, vocea) mi-au atras atentia tobele, care dau o amprenta foarte heavy, foarte metalica, foarte underground, asa cum personal as fi vrut sa sune si Cargo in perioada de dupa Ziua Vrajitoarelor, inclusiv. Chitarile celor doi Alini sunt si ele foarte bine manuite, cu multe rifuri sacadate, solouri gemene si cu tot tacamul unui album heavy metal. Vocea lui Kempes este fix asa cum o stiam din perioada Cargo: nu numai ca nu si-a pierdut sub nici o forma timbrul si entuziasmul (elemente care in acele vremuri l-au propulsat deasupra tuturor colegilor sai de breasla), ci acum chiar par a fi un pic imbunatatite..

 

Am observat totusi un lucru, si anume ca acest disc este sustinut de o promovare remarcabila din partea casei de discuri. Nu regret sub nici o forma faptul ca Kempes este tratat astfel, o merita din plin, ci regret foarte mult ca in Romania se pune mare pret pe ambalaj, nu si pe ceea ce conteaza cu adevarat: pe continut, unul care, in cazul de fata, nu vine cu nimic nou pe piata, in contrast cu multe formatii din undergroundul romanesc care incearca sa fie cat mai originale cu putinta. Ce-i drept, numele artistului spune multe, in spatele sau aflandu-se o istorie remarcabila. Totusi, sa nu uitam ca la randul ei, aceasta istorie a fost facuta alaturi de niste instrumentisti fenomenali, precum Raul Dudnic, Adrian Barar, Dinel Tollea, Ramon Radosav sau Cristian Pup de pilda. Evident, nu pot sub nici o forma sa ii desconsider pe cei din Gothic, insa ce vreau sa spun este ca in aceasta Romanie sunt multe trupe (nu numai de metal) care ar merita o astfel de promovare din partea oligarhilor industriei muzicale, lucru care din pacate nu se intampla.

Fantotzii Nota: 7