ASTRAL DOORS - Requiem of Time

Stay true, no mainstream betray

Este evident pentru oricine a ascultat fie si numai jumatate dintr-o piesa Astral Doors ca baietii tin la mare pret valorile imuabile ale rockului. Mai precis, ale celui optzecist. Si mai precis, ale albumelor Black Sabbath. Dar e mai mult decit atit, pentru ei cliseele nu sunt doar o forma de expresie, datorata asemanarii aproape perfecte dintre vocea lui Patrik Johansson si cea a lui Dio. Nu, dupa cum putem vedea si din citatul de mai sus, e vorba de un crez artistic, din care Astral Doors isi fac un motiv de mindrie. Si nu e doar citatul asta. Pe tot parcursul acestui nou disc, (care nu are nimic nou pe el), ei se straduiesc sa gaseasca tot felul de pretexte care sa le mascheze lipsa crincena de originalitate.

Punctul culminant este pe piesa Metal DJ. Cu un titlu stupid si un riff super-banal, Metal DJ loveste cu adevarat prin versurile candide, cu trimiteri la trupe celebre. O astfel de piesa, prin care dai prinos de recunostinta inaintasilor, e la locul ei pe un album de debut. Hai sa zicem ca n-ai mai avut loc pe primul si ai pus-o pe al doilea. Dar pe al cincilea album, cind se presupune ca nu mai esti biban, o asemenea demonstratie de naivitate exaltata e cel putin deplasata si n-o mai scuza nici un slogan. Si problema e generalizata.

Lipsa de imaginatie incepe de la titluri si se imprastie in toate partile. Patrick Johansson are o voce foarte buna, dar tot ce face cu ea sa-l copieze pe Dio, la fel cum colegii lui instrumentisti copiaza Black Sabbath, Rainbow, Saxon, Judas Priest si cam toate trupele care le considerau cool pe vremea liceului. Asta fac ei de la primul album, asa i-am gasit si eu pe al doilea - Evil Is Forever - dar pe atunci aveau o energie molipsitoare si o inspiratie entuziasmanta. Pe care au pierdut-o subit, incepind cu urmatorul disc si pe care nu au regasit-o. Citeva petice din zapezile de alta data se mai gasesc si pe Requiem of Time: The Healer, St Peter's Cross si Testament of Rock nu suna rau. Dar sunt mai multe momentele de genul Metal DJ, generice si neinspirate sau care dau senzatii de deja-vu, asa cum, de exemplu, When Darkness Comes trimite direct la When Death Calls, si nu ma refer doar la numele pieselor.

Am mai spus-o si, daca n-am spus-o, o repet, dar sunt sigur ca am mai spus-o: originalitatea nu e totul. Dar cind nu poti sau nu vrei sa te deranjezi sa zici nimic nou, barem asigura-te ca zici mai bine decit aia de dinainte, sau barem pe aproape. Daca nu, taci din gura. Parerea mea.

Nu e un album foarte prost. Dar chiar nu imi da nici un motiv sa imi mai pierd timpul cu el.

Klawz Nota: 7.5