RAMMSTEIN - Rosenrot

Let the cash flow in!

Rammstein-ul anului 2005 nu mai e o trupa, grup, formatie sau combo, ci un mecanism profesionist de facut lovele. La Rosenrot totul e facut sa atraga, sa aiba lipici, sa socheze, sa loveasca targetu' fix acolo unde il doare si unde ii trebuie.

In primul rand avem de-a face cu cea mai tare coperta de pana acum, pentru ca nu se mai fac trimiteri nici la prozaice campuri cu floarea soarelui, fete contorsionate de fieratanii, copii sau usi de hangar, ci ni se azvarle in fata un vapor incremenit pe care timpul si gheata il devoreaza incet dar sigur. Totul pe un albastru metalic, rece, care taie pana la suflet. Te astepti ca inauntru sa gasesti orice, fie ca e industrial, tehno, pop, gothic, dark, electro, metal sau toate astea la un loc. Trebuie sa fii foarte convins ca nu iti place Rammstein pentru a rezista tentatiei de a face un tur fara ghid prin interiorul epavei inerte.

Fata de fiecare disc al nemtilor am simtit altceva. Trebuie sa recunosc ca pe Herzeleid l-am abordat si aprofundat destul de superficial, la destul timp dupa ce stiam deja Sehnsucht pe dinafara. Mormal ca l-am perceput in afara contextului si dincolo de singurul sens pe care il avea, acela de album de debut. Sehnsucht mi s-a parut un fel de album de industrial de cafenea, cu scrumiere ticsite de chistoace, tarfe cu dresuri rupte, pitici perversi si suflete damnate. Asta desi germana mi-e la fel de straina ca si trupul Angelinei Jolie. Contractul de concesionare a sufletului trupei in favoarea caselor de discuri sioniste nu fusese semnat inca. Mutter a fost un pumn bagat cu maiestrie si fara prea multe vorbe pe gatul mainstream-ului, semn ca masinaria era unsa, cu rezervorul plin, dar inca nu stia pe ce drum sa o apuce. Clipurile cu buget mediu si mare au inceput sa scoata capul, ba chiar sa ruleze ziulica in amiaza mare pe posturi muzicale cu constiinta nu tocmai nepatata. Lucru deloc rau, daca ma intrebati pe mine. Reise Reise mi-a mirosit de la primul acord a profesionalism, rotite unse si lucru in echipa. Am mai citit si eu cate o recenzie pe net si asa am mai aflat ca ar fi album fara viata si lipsit de riffuri, mai mult gothic decat industrial. De gustibus non disputandum, in pana mea, ca asa zice la proverb.

Partea cea mai grea acum incepe, pentru ca am vizitat vaporul si stiu exact ce am vazut, dar nu stiu cum sa va fac si pe voi sa intelegeti. Mie mi-a placut mult Rosenrot si de fiecare data cand il ascult o fac fara sa imi para rau. Ba mai mult am aflat si cateva cuvinte nemtesti care suna meserias, cum ar fi stirb (care am inteles ca nu inseamna stirb!), spring sau Feuer. Nu mai zic ca la ei benzina se spune Benzin.

Daca mai e industrial? Abarnam ce e aia industrial. Gothic? N-am auzit in viata mea. A, da, metal este. Nu stiu daca e greu ca n-am avut cantarul la mine. Tot ce stiu e ca e placut urechii, capabil sa te aseze confortabil pe fotel (n.r. fotoliu) la un pahar de chelcashoz (cum s-ar zice are atmosfera – a se audia Rosenrot, Spring, Wo Bist Du, Hilf Mir, Feuer Und Wasser) sau sa te scoale de pe acelasi fotel si sa te imbie la rumoare (adica are si tempo – de urmarit Benzin, Mann Gegen Mann, Zerstoren). Alora mai curiosi dar totusi ezitanti in a-l aborda fara menajamente le transmit ca are riffan pe mai toate piesele, are clape facute si folosite cu cap, detine chiar si voci angelice dar le foloseste cu moderatie (Stirb nicht vor mir-Don't Die Before I Do). Nu in ultimul rand are pofta de viata si umor pe care le puteti identifica destul de usor pe Te Quiero Puta, piesa pe care nu ma pot abtine sa mi-o inchipui clip la un moment dat. Si daca vreti neaparat un punct de reper, da, cu Reise Reise seamana cel mai mult, dar nu atat de mult pe cat se asteapta unii. Deh, Rammstein !

Sake Nota: 9

Nu pot sa incep aceasta cronica fara ca mai intai sa le multumesc colegilor de redactie pentru doua lucruri. Unu: ca mi-au dat in sfarsit la disecat albumul unei trupe care se numara si acum printre preferatele mele. Si doi: pentru onoarea de a participa pentru prima data la o cronica tripla. Cred ca a fost un cadou de bun venit inapoi in peisaj. Sau nu? >:)

Apoi trebuie sa va spun ca am ascultat Rosenrot de trei ori.

Prima data a trecut oarecum pe langa mine. Nu stiu de ce, dar am avut la fiecare piesa senzatia ca nimic nu ma atrage in mod special. Si inca ceva. Am avut impresia ca Te Quiero Puta! este o piesa atat de lunga incat isi intinde tentaculele asupra intregului album, transformandu-l intr-un ciudat cabaret germanic. M-am declarat nemultumita si mi-am spus ca o sa revin asupra lui peste ceva timp – cat mai indelungat. Am revenit insa peste doar doua zile.

A doua ascultare a fost o schimbare de perceptie de 180 º . Poate ca eram si eu intr-o stare mai speciala, si de asta s-a intamplat asa. De fapt nu poate, ci sigur. Asteptam ceva... Nu se mai intampla odata… Dezamagirea incepuse sa se instaleze confortabil in suflet. Poate ca am facut o greseala ca am ales tocmai acel moment sa apas play. Din tristetea in care ma aflam, ritmurile apasate m-au luat si m-au aruncat direct in cea mai neagra depresie. Sentimentul s-a acutizat cu fiecare piesa care trecerea. Inca una si inca un pas in intuneric. Un album din care razbat prin toti porii nevoia de iubire, nevoia de afectiune, nevoia de atentie si frica de singuratate nu este o alegere prea fericita atunci cand tu insuti simti asemenea lucruri. Rosenrot s-a pliat intr-atat pe sufletul meu si pe starea de moment incat la Feuer und Wasser mai aveam prea putin ca sa izbucnesc in plans.

Va dati seama ca dupa o asemenea experienta, am hotarat din nou ca n-o sa ma mai apropii de album prea curand. Si totusi ramasesem cu semne de intrebare. Cum sa incropesc o cronica din doua stari extreme? Vroiam un echilibru. Asa ca azi am apropiat cu teama cursorul mouse-ului de play. Am apasat. Si-am obtinut ce vroiam: o privire de ansamblu. Si cum poti sa nu te infiori cand asculti zbuciumul lui Till, in cautarea iubirii pierdute? “ Te caut in spatele luminii / Nu vreau sa fiu atat de singur / Te caut sub fiecare piatra / Unde esti?” Sau ascultati superba S tirb nicht vor mir (Nu muri inaintea mea) , un duet in germana-engleza, cu Sharleen Spiteri de la Texas. “Nu stiu cum te cheama / Dar stiu ca existi / Stiu ca va veni momentul / In care cineva ma va iubi si pe mine” , “Te astept aici / Nu muri inaintea mea” . Si daca la prima ascultare m-a cam surprins in mod negativ sa ascult Rammstein in spaniola, acum pur si simplu nu mai pot fara Te Quiero Puta! , cu intreaga sa voluptate si decadentza.

Si acum vine intrebarea: ce nota merita acest trandafir rosu? Dupa prima ascultare l-as fi aruncat la cos. Dupa a doua ascultare l-as fi ascuns bine de tot, sa nu mai dau de el in veci. Acum insa cred ca n-o sa iasa prea curand din playlist. Iar nota? Ei bine, este zece. Nici un album nu a reusit sa ma faca sa trec prin asemenea stari, asa cum a facut-o Rosenrot. Chiar daca n-ar mai fi nimic altceva de ales din el, si tot ar merita 10. Totusi, nu va doresc sa fiti in starea aceea de spirit ca sa puteti spune ca albumul v-a atins la “corazon”, cum zice Dragos.

Nebelhexa Nota: 10

In 2004 Rammstein aruncau pe piata “Reise Reise” si iata ca nici nu s-a incheiat anul 2005 si cei 6 baieti “rai” din Berlinul de Est lanseaza un nou album de studio, cu numarul 5 in cariera trupei. Sa fie vorba de efervescenta creatoare? Sa fie doar continuarea fireasca a precedentului “Reise Reise”? Sau poate o distantare voita de soundul traditional Rammstein, gen care pana la urma i-a consacrat? Parerile sunt impartite si pana la urma nici nu conteaza care e raspunsul corect atata timp cat albumul suna bine.

Cert este ca nu prea mai exista multe asemanari intre Rammstein-ul care a scos "Herzeleid" si "Sehnsucht” si trupa care a lansat de curand “Rosenrot” (Rose Red). Sigur, limba in care se canta a ramas germana, dar probabil ca asta va diferentia mereu Rammstein de alte trupe - refuzul de a apela la limba engleza in scop comercial. Am observat ca atat in presa de specialitate, dar si in declaratiile fanilor exista critici legate de faptul ca Rammstein nu a experimentat mai deloc pe acest album. Ma intreb insa ce poate fi mai experimental pentru o trupa de metal industrial decat a face o piesa cu vocalista trupei Texas, Sharleen Spiteri ( Stirb nicht vor mir)? Si ce poate fi mai surprinzator decat a include pe album o compozitie in limba spaniola cu un titlu provocator - “Te Quiero Puta!” , cantata alaturi de actrita Carmen Zapata, piesa care contrasteaza radical cu restul compozitiilor?

“Rosenrot” ne arata o alta fata Rammstein, o latura pe care trupa a lasat-o sa se intrevada in trecut pe compozitii ca Ohne Dich, Mutter si Amour . Dincolo de riff-urile clinice, sectia ritmica de o precizie chirurgicala si efectele de sintetizator, descoperim ca exista multa sensibilitate in muzica Rammstein. “Rosenrot” se construieste ca un album emotional, pe alocuri chiar de o sensibilitate debordanta. Versurile dau serios de gandit atat prin prisma subiectelor abordate dar si a constructiilor lirice. Povestile narate la persoana intai de nebuni, criminali, homosexuali, sinucigasi sunt savuroase si este o adevarata placere sa le descifrezi daca stii limba germana sau faci rost de o traducere in engleza a versurilor…

Bizara insa decizia nemtilor de a deschide un asemenea album cu cea mai slaba piesa – Benzin , care s-ar fi potrivit de minune pe precedentul disc ‘Reise Reise'. Si mai ciudata selectarea acestei compozitii – in mod cert cea mai putin reprezentativa piesa pentru un disc de factura lui “Rosenrot” – ca single si videoclip.

Cea mai reusita coperta Rammstein de pana acum, un titlu de album cu iz de lupanar si 11 piese “altfel”, reprezinta reteta unei trupe care si-a castigat meritat statutul de cel mai bun produs de export al scenei muzicale teutone.

Dragos P. Nota: 9