SAXON - Sacrifice

Mosnegii atomici au lovit din nou.
Vremea intrebarilor a trecut. Nu mai conteaza ce vitamine iau, ce-si pun in cana cu ceai in care inmoaie biscuitii sau ce exercitii le-a inventat instructorul de Pilates. Mosnegii sunt in mare forma, asta e evidenta pe care ultimele lor albume a impus-o. Ascultind Sacrifice ai impresia ca n-o sa se opreasca niciodata.
Reteta e aceeasi: heavy metal batrinesc, cintat tinereste. Un intro de o previzibilitate reconfortanta inchipuie o tensiune pe care o creste pina o curma brusc riffurile hotarite ale primei piese. Si deja iti dai seama ca, desi ritmul nu se accelereaza decit ocazional (Warriors of the Road, Guardians of the Tomb), e un album greu, care calca apasat si nu lasa loc de discutii. Aceleasi teme, intoarse pe toate partile de taica Biff de cind si-a inceput cariera: un pic de fantasy, lectii de istorie, lectii de viata, imnuri pentru clasa muncitoare si o gluma buna, de incheiere. Dar toate istorisite cu acelasi har care te face sa uiti ca le-ai mai auzit. Si sustinute de o verva instrumentala irezistibila, un conglomerat metalic fara hituri dar si fara fisura: nu iese vreo piesa in evidenta, ies toate. Beton, de la un cap la altul.
Venind dupa dezamagirea - acceptata si asteptata - numita Call to Arms, Sacrifice e cu atit mai pretios. Nu se stie daca vom mai avea parte de inca unul ca el. Sa-l luam asa cum vine, cu aceeasi naturalete cu care a fost facut. Sunt batrini doar cei care se simt batrini. Ascultind Saxon in 2013, virsta devine o chestiune irelevanta.

Klawz Nota: 10