Rap-metal. Cata bataie a fost prin 1994-95 pe brevetul de inventie a acestui gen, care parea ca va deveni o ramura bine stabilita a metalului, la fel de populara ca oricare alt subgen. Ei bine, pana la urma nici Rage Against The Machine, nici Body Count n-au rezistat (ambele trupe s-au reunit acum, dar deocamdata nimic convingator din punct de vedere discografic), RunDMC si Aerosmith nu s-au mai vazut de 100 de ani, iar brevetul va ramane probabil tot la Anthrax cu al lor I’m The Man. Dar in tot acel val de rap-metalisti, nimeni nu s-a luat mai in serios decat Stuck Mojo, care a ilustrat ad-literam cliseele genului, reusind sa combine trei baieti sudisti albi ca neaua, cu parul lung, si un vocal negru si tuns regulamentar, dl. Bonz, care chiar venea dintr-o cultura autentica hip-hop. Dupa o cariera care a culminat cu albumul Rising (1998), Stuck Mojo au reusit sa se destrame doi ani mai tarziu, desi contractul cu Century Media i-a obligat sa duca la capat inregistrarea compilatiei Violate This, aparuta in 2001. Urmand exemplul multor trupe celebre, Stuck Mojo s-au reunit cinci ani mai tarziu, dar diferentele de opinii au facut ca Bonz sa paraseasca trupa. Inlocuitorul a fost un prieten al sau, Lord Nelson, un apropiat (si un fan) al trupei de mai multi ani. Si ajungem in 2008, cand Napalm Records si-a asumat misiunea de a relansa Southern Born Killers, pe care baietii din Atlanta il auto-produsesera in 2007. Ce sa zic... imi iau inima in dinti si marturisesc: imi place rap-metal-ul, mi-au placut si Stuck Mojo destul de mult la vremea lor. Si pentru combinatia reusita de alb-negru, si pentru mitraliera indignata a d-lui Bonz (crescut parca la scoala lui Ice-T) si pentru ca riff-urile d-lui Ward erau chiar sudiste si nu se sfiau sa se apropie de Pantera (scuzati blasfemia), Crowbar sau Corrosion Of Conformity. Si asa ajungem la ce lipseste pe SBK. Lord Nelson e bunicel cu rimele, Ward are cateodata linii melodice inspirate si chiar pasaje de voce dragute (ca pe The Sky Is Falling sau That’s When I Burn). Insa rareori avem riff-urile alea grele si apasatoare de pe Rising; rareori avem furie necontrolata in sectia ritmica; si, cel mai important, rareori avem rautatea aia anti-sociala a lui Bonz. Lord Nelson se pare ca e un bun crestin, un bun american si un bun (daca pot spune asa) anti-musulman. Ceea ce strica tot farmecul. Dezamagirea incepe de la prima piesa – I’m American, unde, in ciuda chitarilor promitatoare, Lord Nelson ne da o lectie plicticoasa de political corectness de ne taie tot cheful de ascultat metal sau rap pe veci. Southern Born Killers e dezamagitor cu totul; la The Sky Is Falling si Metal Is Dead (gresit, doar rap-metal is dead, din pacate) sperantele mai cresc, dar se ingroapa definitiv la anti-musulmanele si anti-teroristele For The Cause Of Allah si Open Season. Poate-poate That’s When I Burn si Home mai au cate ceva de spus. In mod cert Stuck Mojo nu mai e ce a fost. Un 7 dat cu oarecare indulgenta, gandindu-ma ca baietii trec printr-o perioada de acomodare. Sper ca viata de rock/rap-star sa-l mai vicieze pe Lord Nelson, poate asa om avea si noi parte de un album mai furios si lipsit de propaganda aia americana care te face sa dai cu CD-ul de pamant. Da, stiu ca am vorbit cam mult despre tematical versurilor, dar e rap-metal, ce sa fac :).
|
Tzugu, tu iei prea in serios lucrurile neserioase, si consideri neserioase lucrurile care intr-adevar fac diferenta. E o cronica foarte slaba si imi pare rau.De tine ca ai scris-o si mai ales de mine ca am citit-o.