SONATA ARCTICA - Stones Grow Her Name

Dupa doua incercari neconvingatoare de a-si reorienta stilul (Unia si The Days of Grays), Sonata Arctica nimereste, in sfirsit, combinatia potrivita. Asezat la mijlocul distantei dintre power-metalul galopant al primelor albume si progresivul steril al ultimelor, Stones Grow Her Name vine si cu ceva elemente noi si, ce e cel mai important, are melodii memorabile. Chiar catchy, putem spune, constienti fiind de neincrederea pe care o stirneste termenul respectiv in zona metal.

Stones Grow Her Name este un album atit de divers, incit isi permite sa aseze una linga alta cea mai violenta piesa Sonata Arctica (Somewhere Close to You) si cea mai popista (I Have a Right), fara ca identitatea trupei sau omogenitatea ansamblului sa fie in vreun fel amenintate. Amestecul este excelent dozat: dupa un inceput care sa adoarma banuielile, surprizele se dezvaluie in salturi si sunt alternate cu momente de respiro. In prima faza, atentia o atrag extremele - cea mai heavy, cea mai melodioasa, pe care deja le-am amintit, plus cea mai excentrica, si aici ma refer la banjo power metalul de pe Cinderblox (oricit de ciudat ar parea ca suna, in realitate suna foarte bine). Finalul iese si el in evidenta: o piesa epica in doua parti, care reia si prelucreaza o tema de pe Winterheart's Guild, intr-o maniera care aminteste pe alocuri de Shadow Gallery si Savatage. Intre ele, chiar daca mai discrete la inceput, restul pieselor se dezvaluie si cresc pe parcurs pina le ajung din urma pe primele (Alone in Heaven, The Day). Doar pe Don"t Be Mean o tot astept sa creasca si nu numai ca nu mai creste, dar nici nu vine cu o explicatie rezonabila a motivului prezentei ei pe album.

Profitind de o inspiratie de zile mari la nivel compozitional si sustinut de o inteligenta remarcabila a orchestratiilor bazate pe excelenta colaborare chitara/clapa, Stones Grow Her Name ma convinge sa-l consider albumul de maturitate Sonata Arctica. Si poate si cel mai bun. Refrenul de la I Have a Right imi suna incontinuu in cap, chestie pe care n-am mai patit-o de la Kingdom for a Heart (Ecliptica). Unii vor spune, sau chiar spun deja, ca e prea melodic, ca sunt locuri in care suna a ABBA si a A-HA. Au dreptate. Dar mie nu mi se pare a fi un lucru rau. Si oricum, nimeni nu poate spune ca Sonata Arctica a ramas trupa aia de power metal incremenita in tipare. Barem au incercat.

Klawz Nota: 9