BLOODBOUND - Tabula Rasa

Dupa doua albume care nu ieseau prin nimic din comun, Bloodbound reuseste sa isi gaseasca vocea odata cu Tabula Rasa. Daca in primele doua albume, Nosferatu si Book of the Dead, se simtea destul de tare influenta Iron Maiden, in cazul lui Tabula Rasa trupa suna proaspat si original. Power-ul sau heavy metalul cu care ne-au obisnuit este inlocuit de ritmuri mai moderne cu tenta progresiva, piesele sunt mai complexe, melodice si catchy, vocea lui Urban Breed mai convingatoare. Da, Urban Breed, fost vocalist la Tad Morose si actual vocalist la Pyramaze, s-a intors la Bloodbound si aceasta alegere se dovedeste a fi fericita pentru trupa.

In mare se poate spune ca albumul are o atmosfera intunecata, depresiva. Pe alocuri imi aminteste chiar de Evergrey fara sa atinga totusi profunzimea si lirismul acestora din perioada de glorie. Rimurile de metal progresiv se impletesc cu power metalul sau chiar cu ritmuri agresive apropiate de cele ale melodeath-ului. Piesele abunda in riff-uri inspirate si solouri de chitara, iar clapele raman in spate, acompaniind timid galopul celor doua chitari. Trupa nu face concesii calitatii in nici o piesa. Poate ca acest fapt se datoreaza si faptului ca albumul are o durata scurta in comparative cu majoritatea productiilor de gen %u2013 numai 43 de minute. Dar, daca ma gandesc bine, e preferabil sa scoti un album scurt si cu fiecare piesa bine lucrata, decat sa umpli cele 80 de minute de pe un CD cu piese de mana a doua.

Si temele abordate se inscriu intr-o zona asemanatoare %u2013 angoasa, depresie, nebunie. Nu asta as fi inteles eu prin %u201Ctabula rasa%u201D (la prima vedere titlul m-a facut sa ma gandesc la dezbaterea Chomsky-Piaget si alte lucruri la fel de insipide si nu la amnezie, cosmaruri si posesii demonice) dar, la urma urmei, versurile unui album de heavy metal nu trebuie sa fie deosebit de inteligente, ci mai degraba sa redea o atmosfera sau macar sa nu fie stupide. De fapt, tema principala a albumului e asemanatoare celor din albumele anterioare, insa de data asta numele lui Lucifer nu mai este pomenit direct, ci el se insinueaza prin aluzii si simboluri.

In concluzie cred ca Tabula Rasa este una dintre cele mai interesante si inspirate productii de gen din anul acesta. Si, chiar daca am oscilat putin in momentul acordarii notei finale, faptul ca Bloodbound au progresat atat de mult de la ultimul album m-a determinat sa fiu generos.

Arthur Nota: 8.5