WINTERSUN - The Forest Seasons

Atunci când a conceput The Forest Seasons, Wintersun a dorit să producă un album concept de death metal melodic, cu accente progresive, care să rivalizeze dacă nu cu Vivaldi, la care trimite titlul albumului, măcar cu albumele clasice de metal sau rock progresiv. Pe scurt, albumul descrie scurgerea a celor patru anotimpuri într-o pădure. Pentru că e vorba de death metal pădurea respectivă e o pădure sumbră care colcăie de viermi și umbre sinistre. Mi-am dat seama de asta atunci când am citit versurile pentru că growling-ul face imposibilă înțelegerea lor atunci când asculți piesele. Acest lucru însă nu afectează prea mult modul în care receptezi albumul pentru că versurile sunt banale și plictisitoare, chiar dacă autorul lor, Jari Mäenpää, le consideră importante pentru înțelegerea lui. E de ajuns să știi că e vorba de schimbarea anotimpurilor într-o pădure sinistră.
Jari Mäenpää a fost între 1996 și 2005 vocalistul și chitaristul Ensiferum iar pe alocuri influența acestei trupe poate fi sesizată. Wintersun este de fapt proiectul lui solo care a avut succes cu ”Wintersun” (2004) și ”Time I” (2012) reușind să atragă o bază stabilă de fani. Din păcate însă Jari nu a câștigat prea mult de pe urma celor două producții sau nu a câștigat suficient ca să își producă singur ”Time II” așa că a recurs la cea mai modernă metodă de finanțare: Kickstarter. El solicita pe această cale fanilor să îi finanțeze un studio de înregistrări în care să producă albumele următoare. Suma cerută inițial era de 300.000$ însă ulterior a adunat mai mult de 500.000$ (unii spun că suma finală trece de 750.000$). La aceată sumă se adaugă bineînțeles și profitul obținut în urma vânzărilor cd-urilor înregistrate. Acest lucru a dat naștere unui val de indignare în rândul unor persoane care considerau că metoda e necinstită pentru că majoritatea trupelor de metal extrem câștigă mult mai puțin. Indignarea s-a tradus și într-un mare număr de recenzii cu note extrem de mici pentru album. Albumul are însă și o serie de partizani care i-au dat note foarte generoase. Ca întotdeauna adevărul e la mijloc.
Într-o serie de interviuri Jari Mäenpää descria compozițiile sale ca fiind un ”metal melodic extrem, maiestuos, tehnic și epic. La aceste caracteristici el mai adaugă câteodată întunecat, melancolic și spațial. Această descriere este adevărată în parte însă caracteristicile enumerate sunt mai diluate decât ar dori el.
Încă de pe prima piesă, Awaken from the Dark Slumber (Spring) se pot simți elementele ”epice” sub forma unui acompaniament de clape asemănătoare cu cele Dimmu Borgir și a unui cor, alcătuit din suprapunerea vocii lui Jari. Tema cântecului e promițătoare dar după 5-6 repetări ajungi să te întrebi de ce era nevoie de o piesă de aproape 15 minute dacă pe ea avem o singură temă completată la un moment dat de un cor. Această observație e valabilă și pentru restul albumului care cuprinde elemente interesante dar care se repetă de un număr nejustificat de ori dar și porțiuni anoste, de umplutură. Primăvara este sumbră și bombastică și nu luminoasă așa cum mă așteptam dar la urma urmei avem de-a face cu un album de death metal și nu unul de power.
Vara,  The Forest that Weeps (Summer), este o piesă cu mai multe elemente melancolice, în care întâlnim elemente de folk metal, coruri epice și voce normală alături de câteva intervenții cu growling. Aici repetițiile par mai puține, poate și datorită faptului că tema e reluată cu instrumente, cor sau voce solo și cu ritmuri diferite.
Toamna, Eternal Darkness (Autumn), debutează cu ritmuri de black metal – blast beat, și un acompaniament de cor care murmură o temă dar, ca și în cazul primei piese, după câteva minute avem impresia că acest segment putea fi scurtat cu vreo 2 minute. Pe la jumătatea piesei ritmul se mai calmează iar la minutul 8 intervine un solo strălucit de chitară care rupe monotonia și te face să te întrebi de ce nu găsim elemente asemănătoare și pe celelalte piese. După cele 3-4 minute de rupere de ritm ne întoarcem din nou la tema inițială care se mai repetă 4 minute.
Iarna, Loneliness (Winter), începe cu ritmuri calme și feerice și continuă cu elemente de baladă clean și growling, care însă nu ies cu nimic în evidență. Piesa nu este rea ci numai mediocră. Pe album există și un bonus – varianta acustică a ultimei piese.
Înainte de a concluziona vreau să revin la problema finanțării albumului. Indignarea iscată de suma adunată mi se pare ridicolă. Merită o trupă de death metal să câștige 1 milion de dolari pentru un album? Bineînțeles că da. Există în momentul de față zeci de trupe de adolescenți care câștigă mult mai mult pentru niște piese pop ridicole doar pentru că beneficiază de o campanie de publicitate făcută de casele de discuri. Efortul făcut de Jari Mäenpää este mult mai mare și merită să fie răsplătit chiar dacă rezultatul nu îi mulțumește pe toți. Este produsul final suficient de valoros ca să justifice suma primită? Aceasta e o întrebare absurdă. Nici un creator nu poate garanta că dacă primește o sumă mare de bani va compune un album genial. Tot ce poate face e să încerce.
Să ne întoarcem însă la albumul nostru pentru a formula sentința. După cum  am arătat până acum albumul conține unele elemente și teme reușite dar majoritatea pieselor sunt afectate negativ de lipsa de varietate și de repetiții inutile. Probabil că atunci când a conceput albumul Jari Mäenpää  s-a gândit că fiecare anotimp trebuie să fie reprezentat de o temă pe care să o dezvolte prin variațiuni. Din păcate această metodă dă o senzație de sărăcie și repetiție și nici o temă nu e dezvoltată suficient. Prin comparație, modelul de la care se pleacă – ”Anotimpurile” lui Vivaldi sunt mult mai variate – fiecare anotimp conținând 3 părți cu teme distincte care nu se repetă, deci 12 teme diferite și nu doar 4 ca în cazul de față. Dacă acesta ar fi fost un E.P. iar piesele ar fi fost fiecare de 6-7 minute nota ar fi fost de 8.50 sau chiar 9.  Însă pentru un album ”concept” cred că 7.5 e o notă suficient de generoasă.

Arthur Nota: 7.5