MASTODON - The Hunter

Mastodon au ajuns deja la cel de al 12-lea an de existenta. Pentru cei ce au facut cunostina cu muzica trupei odata cu discul din 2009 (Crack the Skye), poate parea destul de mult, pentru cei care stiau de realizarile trupei din trecut sau au aprofundat in timp munca trupei, poate parea putin. Putin, pentru nivelul pe care a reusit sa-l atinga grupul. Incepand cu Remission (2002), continuand cu Leviathan (2004), Blood Mountain (2006), Crack the Skye (2009) si ajungand la The Hunter (2011), Mastodon s-au incapatanat in a nu se repeta, in a nu prezenta aceeasi ciorba reincalzita la nesfarsit, ce a mers o data, in detrimentul unui experiment pe de o parte riscant, pe de alta parte plin de aceeasi nota personala a grupului. Daca stau bine sa ma gandesc, pot spune ca Mastodon este grupul cu cel mai mare impact din trupele din noul val. Ok, probabil ca veti spune ca mai sunt atat de multe gasti din noul val ce au scos albume bune sau foarte bune in aceasta perioada, dar cate se ridica la nivelul de rock star-uri? "-Hmm... pai sa vedem... sunt Mastodon si mai sunt..." Si mai sunt si alte gasti bune, dar care sunt bune si atat, nu se pot bucura de un statut de rock star, sau poate se bucura, dar oare este chiar atat de meritat acest statut ca in cazul celor de la Mastodon? Ok, sunt sigur ca nu toata lumea este de acord aici, nici nu trebuie. Ce vreau sa zic este doar ca Mastodon au prins o nisa nu foarte exploatata pe scena mainstream pentru perioada in care au aparut pe piata si s-au tinut de ea. Ce e mai simplu? Sa incerci nu metal in ultima perioada de glorie a genului? Sa urci repede in trenul metalcore si sa te rogi sa ai macar jumatate din succesul celor de la Killswitch Engage? Sau sa incerci sa combini tot felul de sonoritati mai vechi si mai noi (Alice in Chains, Soundgarden, Neurosis etc), dar fara sa copiezi cu nonsalanta ceea ce propuneau cei cu state vechi pe scena genului. Pe langa toate astea, sa te gandesti cu fiecare album cum sa faci lucrurile mai mari si sa nu te repeti, sau mai bine zis sa ai curajul sa iesi cu o alta abordare de fiecare data si sa arati ca muzica ta chiar conteaza si ca ai ceva de spus.

Ok, am lungit-o un pic cam mult cu ce si cum au facut Mastodon, dar am simtit necesara aceasta introducere. Asadar, haideti sa ne indreptam atentia asupra subiectului acestor randuri, The Hunter, noul album al trupei. Discul reprezinta cel mai "light" produs de pana acum al grupului, dar cand spun "light" nu e un lucru rau (si nu, nu fiti atat de elitisti, nici "produs" nu este un lucru rau). Ok, nu va speriati (sau intristati?) ca nu au inceput sa cante cine stie ce balade gen Mr. Big - To Be With You, Bon Jovi - Always sau orice alt cantec siropos ce va vine in mine. Nu! Doar sunt un pic mai radio friendly fata de ceea ce propuneau pe Crack the Skye de exemplu. Iar cand spun radio friendly ma gandesc la influentele lor din trecut (da, alea misto de sludge, groove si progressive metal) + o doza mai sanatoasa de heavy metal a la Ozzy Osbourne (Creature Lives de exemplu!), sau mai bine zis la o abordare un pic mai calculata dar care suna la fel de bine. Probabil ca The Hunter este discul care ii va face si pe cei ce nu asculta sonoritati metalice sa zica "-Da, baietii astia barbosi cu chitari sunt chiar marfa! Defapt cam bat la fund toate trupele alea de o ard indie rock cu pretentii de rock si care canta un pop slabut.... Deci asta e rock!" Sau ceva de genul asta pentru a nu fi mai acid decat este cazul. Dar este si discul care ii va face pe cei ce erau deja obisnuiti cu muzica grupului (sau pe o parte dintre ei) sa zica ca Mastodon suna ciudat. Ok, sa fiu bine inteles, nu zic ca Mastodon sunt salvatorii genului, dar sunt o trupa ce cred ca ar fi facut fata cu brio pe scena metalica sau rock a anilor '90 alaturi de atate grupuri pe care acum le privim ca pe niste monstri sacri ai genului. In incheiere vreau sa mai spun doar ca daca va asteptati la Crack the Skye 2, ei bine nu e! E altceva dar tot Mastodon. Luati-l, ascultati-l, aveti rabdare cu el si priviti-l ca pe un disc independent, la fel ca si pe celelalte discuri ale trupei. Merita! Piesele care mi-au atras cel mai mult atentia, fara a le defavoriza intr-un fel pe celalalte, sunt Curl of the Burl, Dry Bone Valley, The Hunter, Octopus Has No Friends sau Creature Lives.

H. Nota: 9