MAGAZINU' 51 - Titu nu e la munte

Sunt sincer, nu auzisem de Magazinu’ 51 înainte ca omu’ lor de legătură să mi-i propună în deschiderea concertului aniversar Scandal de pe 2 iunie 2018. Nu-mi dau seama dacă mi-am pierdut antrenamentul de-a săpa în cotloanele nesfârșite ale minei underground, sau pur și simplu e prea mult balast și steril chiar și în această scenă din care nu poți câștiga mai mult decât notorietate și din care majoritatea încearcă să evadeze folosindu-se în primul rând de „scurtăturile” pe care le oferă sistemul PCR (pile-cunoștințe-relații) și, mai puțin de talent și inspirație. Nu e cazul Magazinului, care m-a cucerit din prima cu fuziunea lor inspirată de punk contestatar, rock alternativ, vivacitate poetică specifică folkului de protest și scurte evadări melancolico-euforice în zona de ska sau de blues electric.

Cele opt compoziții de pe albumul „Titu nu e la munte” sunt interpretate cu frenezia specifică oricărui album de debut, sound-ul este decent, cu un plus pentru secția ritmică, mai ales pe părțile cu groove, totul este cântat fără ca muzicienii să se complice inutil cu artificii de interpretare, dar până la urmă asta e esența punk rockului, să poți compune și interpreta piese simple și ușor de reținut. Și Magazinului i-a ieșit treaba asta mai mult decât onorabil!
 

Surpriza vine din perspectiva lirică, care mi-a adus aminte din prima de poetul și publicistul Florin Dumitrescu, cunoscut publicului amator de rock al anilor ’90, atunci când a scris versuri deștepte pentru Timpuri Noi, Mircea Baniciu și, mai ales pentru Sarmalele Reci. Sunt versurile Magazinului cele care plasează trupa în zona artei contestatare, cu nenumărate aluzii și sugestii social-politice. „Titu nu e la munte” e un fel de revers al medaliei pentru „Țara te vrea prost”, caracterizat de un radicalism programatic care reflectă moștenirea totalitară din societatea românească („Au sunat anii ’90”), e critică socială cu accente profunde de ironie, dar și compasiune socială („Babele”) și abordează cu umor una dintre cele mai sensibile teme ale societății de consum din prezent, tema educației („De liceu”, „Mihai” și, mai ales, „Universitatea”). Bineînțeles, pentru ca paralela să fie perfectă, așa cum cei de la Sarmalele o au pe „Violeta” și Timpuri Noi pe „Tanța”, Magazinu’ are și el fata lui, pe „Marilena (fata din regie)”. Și la fel cum „Țara te vrea prost” se termină cu „Gașca de la bloc”, un adevărat imn al tranziției care anunță providențial depopularea României din cauza emigrației nesfârșite generate de lipsa de perspectiva a majorității populației, și „Titu nu e la munte” se termină providențial cu „O formație de punk anonimă”, o poveste cu gust dulce-amar care vorbește despre lipsa de perspectiva a artistului independent implicat în muzica de protest.

Notez albumul cu nouă, i-aș fi dat chiar 10 cu minus, dar nu-mi place numele albumului, adică n-am înțeles caterinca din spatele lui, pare mai degrabă textul unei meme cu circuit închis. Nici coperta nu e vreun lux, chiar dacă e foarte, foarte punk. De apreciat și faptul că materialul va fi auto-produs în format fizic chiar de către trupă, dar într-o scenă underground atât de lipsită de perspective, asta a ajuns să fie mai degrabă o normă decât o excepție. Sper din tot sufletul ca Magazinu’ 51 și albumul lor de debut să primească atenția pe care materialul o merită, pentru că ar fi păcat să rămână doar „o formație de punk anonimă”...
 

 

Coro - Axa Valaha Productions Nota: 9