ATHEIST - Unquestionable Presence

Anul 1991 a fost un lingou de aur pentru ascultatorii de muzica rock: albume precum A Sense Of Change - Sieges Even, The Black Album - Metallica, Horrorscope - Overkill, Human - Death, Angel Rat - Voivod, Nevermind - Nirvana, Blood Sugar Sex Magic - Red Hot Chili Peppers, Ten - Pearl Jam... etc. Dar acum este vorba despre cel mai semnificativ album in materie de death metal pana la vremea respectiva (si sincer, si de-atunci pana in prezent/viitor).

Acest album are puterea sa te faca sa te apuci de cantat la tobe, la bas, sa fumezi iarba, sa iti deschizi mintea (daca pana la momentul respectiv ascultai numai death/black metal) spre alte stiluri muzicale precum jazz, muzica si ritmuri latino si progressive, sa iti procuri adidasi Nike albi „high-tops”, sa nu te mai imbraci doar in negru... practic sa te shcimbi aproape in totalitate. Toate formatiile de death metal, atat cele floridiene cat si restul, recunosc ca Atheist au fost primii care au incorporat alte genuri muzicale in death metal si care s-a bucurat de cea mai de invidiat sectie ritmica (fenomenul Steve Flynn la tobe si Jaco Pastoriusii metal-ului, Roger Patterson, apoi Tony Choy la bas). Atheist raman cea mai inovatoare formatie de death metal. Cynic au luat nastere de la conceptul muzical al celor de la Atheist, Chuck Schuldiner de la Death si-a schimbat brusc stilul de pe Spiritual Healing cu unul mai tehnic de pe Human incolo (si urcandu-si si timbrul vocal) tot datorita trupei Atheist, Pestilence l-au „furat” pe Tony Choy chiar in timpul inregistrarilor acestui album, pentru a-si schimba stilul tot intr-unul mai tehnic... Si tot asa, pana in ziua de azi, cand trupe precum The Faceless, Dillinger Escape Plan si Dark Tranquillity isi datoreaza existenta celor de la Atheist, mai ales acestui album.

Nimic nu a sunat ca acest album pana cand a fost lansat, si nimic nu l-a depasit de-atunci. Indiferent de cate ori este ascultat, mereu dezvaluie detalii noi si suna la fel de proaspat ca la prima auditie. „
Unquestionable Presence beneficiaza de sunetul clasic al studio-ului Morrisound din Florida, apartinand lui Scott Burns, de o coperta superba si totodata diferita de mortaciunile de pe copertile formatiilor prietene ale acelei perioade si, nu in ultimul rand, de patru muzicieni care au stiut sa imbine mai multe elemente cu gust ca sa creeze un asemenea album. Un album care ia prin surprindere de la primele doua note de bas care il deschid si mentine un suspans pana la gong-ul din ultima piesa, cand ascultatorului nu-i vine sa creada ca deja s-a terminat. Un album care nu tradeaza brutalitatea death metal nici un moment, dar care deschide si usa spre un nou gen, inca foarte in voga astazi: technical/progressive death metal.

Matei T. Nota: 10