stiri rock

BUCIUM anunță turneul național de promovare a noului album, 'Miorița'

BUCIUM anunță turneul național de promovare a noului album, 'Miorița'
Trupa de folk-rock Bucium lansează în această toamnă un nou material discografic, numit Miorița.

Fanii trupei vor putea asculta noul album în premieră în cadrul turneului național de promovare, care va începe în Târgoviște, pe 13 octombrie, urmând ca apoi să treacă prin Petroșani (14 octombrie), Sibiu (20 octombrie), Timișoara (21 octombrie), Oradea (27 octombrie), Cluj (28 octombrie), Craiova (3 noiembrie), Ploiești (4 noiembrie) și Iași (25 noiembrie). Mai multe informații despre concerte sunt disponibile pe pagina de Facebook a trupei, precum și în newsletter-ul prin care comunică direct cu ascultătorii.

Concertul de lansare din București va avea loc în Clubul Expirat, pe data de 23 noiembrie, biletele fiind deja disponibile online.

Mioriţa este un album conceptual: există un erou și un fir epic, motiv pentru care materialul poate fi descoperit în totalitate doar la o ascultare cap-coadă, discul fiind creat fără nicio pauză între piese.

Primele cântece de pe album s-au născut la începutul anilor 2000, perioadă marcată de lipsa posibilităților tehnice și materiale. Perfecționiști și înarmați cu răbdare, membrii trupei au preferat să amâne lansarea discului și au continuat să lucreze la piese până când le-au adus la nivelul dorit. Albumul, deși construit în decurs de 17 ani, este actual, atât din perspectivă tehnică, dar și din punct de vedere al maturității artistice.

În forma sa fizică, Miorița va fi disponibil ca CD audio într-un packaging de dimensiuni neobișnuite pentru piață, dar care continuă o tradiție a trupei. În interior sunt disponibile, pe lângă un cod de download al albumului în format wav+mp3, 13 ilustrații, fiecare reprezentând grafic câte o melodie. Universul muzical este astfel recreat grafic de către artistul Radu Damian, care de altfel semnează noua identitate vizuală a trupei. Noul logo al trupei derivă dintr-un alfabet nou creat, imaginat în întregime de către acesta pentru a reprezenta cât mai fidel universul Bucium.

Ilustrațiile create de Radu completează experiența multimedia, iar nivelul de detaliu la care sunt realizate contribuie semnificativ la înțelegerea, în întreaga lor complexitate, a poveștilor, simbolurilor și personajelor.

Discul va fi disponibil exclusiv la concertele trupei, urmând ca abia în luna decembrie să ajungă în magazinele de specialitate și pe rețelele de streaming.

Precum albumul anterior, Live în Codrul Ascuns și povestea Miorița este strâns legată de Alex Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity și prieten apropiat al trupei.

Acest disc reprezintă pentru noi cea mai mare realizare a noastră, după atâta aşteptare.Un lucru ce astăzi pare incredibil este că Alex Pascu a înregistrat basul pe tot discul. Încercam să terminăm înregistrările în octombrie 2015, iar basistul nostru Robert fiind plecat din ţară în acea perioadă, ne-a susţinut ca Alex să îi ia locul. Alex a înregistrat albumul în două zile, cu două săptămâni înainte de Colectiv. Este practic ultimul disc înregistrat de el”, a declarat Andi Dumitrescu, liderul trupei Bucium.

Primele piese de pe album pot fi ascultate mai jos:
 
 

Sursa: Andi Dumitrescu - Bucium


MAI MULTE DESPRE Bucium
Posted by H., at 11:46 |  October 05, 2017  | 0 Comentarii  | 2236 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: BUCIUM anunță turneul național de promovare a noului album, 'Miorița'

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri