stiri rock

CELELALTE CUVINTE: concert acustic cu casa inchisa

CELELALTE CUVINTE: concert acustic cu casa inchisa
 Vineri, 18 octombrie a avut loc primul concert acustic de la Bucureşti, din cariera de peste 30 de ani a trupei Celelalte Cuvinte. Evenimentul intitulat „Trup şi Suflet” s-a desfăşurat la Cinema Patria.
 
Orădenii au fost întâmpinați, ca de obicei, cu brațele deschise de bucureșteni. Circa 1000 de oameni au putut fi primiți în eleganta sală a cinematografului Patria. 
 
Concertul s-a desfășurat cu casa închisă, într-o atmosferă caldă și plină de emoții. Piese ca „Scrisori iubite”, „Cina dragonului”, „Între vise”, „Stem”, „Stele”, „Cel din răsărit”, „Despărțire”, „Comoara”, „Dacă vrei”, „Iarbă prin păr” au fost „răstălmăcite” de cei patru muzicieni legendari în varianta acustică, fiind cântate așa cum n-au mai fost auzite niciodată. Trupa a fost chemată la bis de două ori, după un concert ce a durat peste două ore.
 
Călin Pop la chitară acustică, Marcel Breazu la bas, Tiberiu Pop la pian, Leontin Iovan cu un set de tobe special, împreună cu inginerul de sunet Ovidiu Roșu au vrăjit audiența în cele două ore și jumătate de recital. Tabloul a fost întregit de scenografia creată special pentru conceptul concertului acustic. 


Sursa: Gala PR
 


MAI MULTE DESPRE Celelalte Cuvinte
Posted by Dragos P., at 16:15 |  October 21, 2013  | 0 Comentarii  | 1911 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: CELELALTE CUVINTE: concert acustic cu casa inchisa

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri