stiri rock

CELELALTE CUVINTE: Trup si suflet – concert acustic la Oradea

CELELALTE CUVINTE: Trup si suflet – concert acustic la Oradea
Celelalte Cuvinte prezintă concertul acustic Trup şi suflet la Oradea, în data de 28 septembrie, la Filarmonica de Stat.

Trupa orădeană se află în fața unei noi provocări - primul concert acustic. Un adevărat examen al maturității depline, susținut în fața fanilor săi de trupa dedicată Trup și Suflet crezului său artistic.

Astfel, publicul din Oradea va avea ocazia să asculte, pentru prima oară în cei 31 de ani de carieră, piesele Celelalte Cuvinte în varianta acustică.

Melodiile legendarei trupe sunt regândite, reorchestrate, lucrate cu migala creatorului, într-un demers pe care membrii trupei îl derulează, deja, de câteva luni. Doar pentru acest concert, cunoscutele și îndrăgitele lor instrumente rock se vor odihni. La acest eveniment vor cuvânta suratele lor acustice, sonoritățile muzicale nou create dovedindu-se a fi diferite și surprinzătoare.

„Suntem foarte fericiţi că putem prezenta noul spectacol al trupei pentru prima oară acasă, la Oradea. Trup şi suflet este un concept la care trupa a muncit foarte mult, am putea compara acest eveniment cu o lucrare de doctorat, pe care sperăm să o promovăm în fața fanilor și a publicului nostru.”, declară Călin Pop.

De 31 de ani, membrii trupei Celelalte Cuvinte formează un întreg ce își urmează crezul artistic și propriul drum în muzică, reușind, dincolo de orice modă și orice curent, să rămână autentici.

Biletele pentru concertul acustic Celelalte Cuvinte – Trup şi suflet se vor putea cumpăra începând cu data de 23 septembrie, de la Casa de bilete a Filarmonicii, la preţul de 15 lei.

Celelalte Cuvinte – Trup şi suflet este un eveniment organizat în cadrul Toamnei Orădene 2013, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.

Sursa: Gala PR


MAI MULTE DESPRE Celelalte Cuvinte
Posted by Dragos P., at 15:01 |  September 22, 2013  | 0 Comentarii  | 2723 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: CELELALTE CUVINTE: Trup si suflet – concert acustic la Oradea

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri