DECAPITATED si MEDEIA alaturi de CHILDREN OF BODOM la Bucuresti
Apreciati drept una dintre cele mai bune formatii contemporane de metal (Metal Hammer, MTV), CHILDREN OF BODOM se intoarce la Bucuresti in 12 noiembrie 2013, in cadrul turneului Halo of Blood over Europe 2013 pentru un eveniment deosebit organizat de Promusic Events si revista Maximum Rock (producator Nelu Brindusan).Evenimentul va avea loc la Turbohalle in Bucuresti, iar alaturi de CHILDREN OF BODOM vor urca pe scena DECAPITATED din Polonia si MEDEIA din Finlanda
Intemeiata in 1996, formatia poloneza DECAPITATED s-a remarcat de la inceput drept o deschizatoare de drumuri in genul death-metal tehnic, destul de putin abordat pana in momentul respectiv.
Trupa a luat nastere in Krosno, Polonia, din initiativa lui Wacław "Vogg" Kiełtyka (chitara) si a fratelui mai mic al acestuia, Witold "Vitek" Kiełtyka (tobe). Muzicienii i-au strans in jurul lor pe vocalistul Wojciech "Sauron" Wąsowicz, si pe basistul Marcin "Martin" Rygiel. Ulterior, Wascowicz a fost inlocuit cu Adrian "Covan" Kowanek.
Decapitated atrage rapid atentia criticilor si a celor mai mari publicatii (Kerrang, Metal Hammer etc) care vad in formatie "forta care a reaprins flacara pe scena blazata a death-metalului". Lansarile discografice ale polonezilor sunt considerate emblematice pentru evolutia genului in secolul XXI.
In 2007, trupa sufera un tragic accident soldat cu decesul lui Vitek si cu ranirea grava a lui Covan. Dureaza doi ani pana cand liderul Vogg isi ia inima in dinti si reformeaza Decapitated cu un line-up de zile mari.
Rafal "Rasta" Poitrowski preia rolul de vocalist, Pawel Pasek ia basul iar Pawel Pawulon Jaroszewicz este cooptat pentru tobe.
Anul 2013 aduce foarte multe concerte pentru formatia poloneza, care pleaca la drum impreuna cu Lamb of God si Children of Bodom. Si romanii vor avea ocazia sa-i vada live pe Decapitated, in calitate de opening-act pentru celebra formatie finlandeza Children of Bodom.
Albumul de debut al nordicilor, Quantum Holocaust: World Domination (2006), a primit numai recenzii pozitive si a descris perfect stilul Medeia: proaspat, dur, bogat in continut si nesupus compromisurilor.
Potrivit revistei Soundi, una dintre cele mai prestigioase publicatii din Tara Celor O Mie de Lacuri: "Medeia nu lasa urma de indoiala asupra identitatii formatiei care va deveni purtatoarea tortei metalului finlandez".
Trupa a lansat pana acum 3 albume de studio, primite cu recenzii entuziaste. Medeia se va alatura formatiei Decapitated, in calitate de opening-act pentru concertul Children of Bodom de la Bucuresti, de pe 12 noiembrie 2013.
Biletele se pot achizitiona din reteaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Carturesti, Humanitas si online pe www.eventim.ro), intr-un numar limitat de 1.000 bucati, la urmatoarele preturi:
89 lei - primele 100 de bucati (extragere pass-uri 10 meet & greet)
98 lei - urmatoarele bilete achizitionate pana la data de 11.11.2013
115 lei - biletele achizitionate in ziua concertului
Sursa: PM & MR Crew
MAI MULTE DESPRE Children of Bodom, Decapitated
Comenteaza la: DECAPITATED si MEDEIA alaturi de CHILDREN OF BODOM la Bucuresti