stiri rock

Manes a lansat un nou single şi a oferit detalii despre noul album

Manes a lansat un nou single şi a oferit detalii despre noul album
Trupa norvegiană, Manes a lansat ieri, 27 iunie 2018, primul extras pe single de pe noul album de studio, intitulat „Slow Motion Death Sequence”. Albumul ce urmează a fi lansat pe data de 24 august 2018 sub egida casei de discuri franceze Debemur Morti Productions include nouă piese înregistrate în formulă extinsă, veteranii norvegieni din Trondheim revenind în atenţia publicului după aproape patru ani de la controversatul „Be All End All”, lansat de asemenea sub stindardul label-ului francez care îi reprezintă şi în prezent. Alături de cei cinci membri ai trupei, Tor-Helge Skei, viNd, Rune Hoemsnes, Torstein Parelius şi Asgeir Hatlen, colectivul norvegian de avangardă a beneficiat de această dată de aportul colaboratorilor Tom Engelsoy, Rune Folgero şi Tor Arne Helgesen de la Atrox şi Drontheim, dar şi de prezenţa încântătoare a vocalistelor Ana Carolina Ojeda (Mourning Sun din Chile) şi Anna Murphy (Cellar Darling, ex-Eluveitie, din Elveţia).

We set out to find different types of darkness and that can be heard throughout the entire album. Our heads could be a very dark moody place. As I told you there is a lot more coming your way, like another video for the opening track (Endetidstegn) of the album," a declarat chitaristul viNd. 

Primul extras pe single de pe noul album Manes se numeşte „Scion” şi reprezintă o călătorie iniţiatică într-un univers al avangardei muzicale intunecate, amestecând în mod ingenios rock progresiv, trip-hop, electro şi jazz.
 

Grupul norvegian care include în componenţă muzicieni care au evoluat sau evoluează şi în Atrox, The Third and the Mortal, Drontheim sau Chton promite un nou album spectaculos, pe care-l descrie după principii poetice, menţionând că „Slow Motion Death Sequence” nu trebuie văzut ca un pahar pe jumătate gol, ci mai degrabă ca o gramadă de sticlă uscată, spartă de parchet.
 
© Manes

Iată şi track-list-ul albumului „Slow Motion Death Sequence”, care va ieşi într-o ediţie specială pe vinil gatefold 12”, dar va fi disponibil şi pe CD sau variantă digitală.

Track-list:
01 Endetidstegn
02 Scion
03 Chemical Heritage
04 Therapism
05 Last Resort
06 Poison Enough For Everyone
07 Building The Ship Of Theseus
08 Night Vision
09 Ater


MAI MULTE DESPRE Manes
Posted by Coro - Axa Valaha Productions, at 12:14 |  June 28, 2018  | 0 Comentarii  | 2582 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Manes a lansat un nou single şi a oferit detalii despre noul album

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri