stiri rock

MANOWAR reinregistreaza albumul 'Kings Of Metal' si anunta un turneu aniversar in 2014

MANOWAR reinregistreaza albumul 'Kings Of Metal' si anunta un turneu aniversar in 2014
 
Pentru a celebra cea de a 25 a aniversare de la lansarea “Kings Of Metal”, MANOWAR sunt acum în studio şi înregistrează o nouă variantă, specială, a albumului: “Kings Of Metal 2014”. 
 
Noua imprimare va “onora varianta originală şi spiritul acesteia, şi îi va da în plus energia ce rezultă din valorificarea puterii tehnologiei de azi şi a celor 25 de ani de experienţă. Noua versiune va include noi aranjamente şi modificări ce încorporează elemente specifice prestaţiei live, adăugate în decursul anilor” a spus basistul MANOWAR, Joey DeMaio. “Albumul va cuprinde materiale bonus şi multe alte surprize”, a completat el.

Un scurt moment din cadrul pregătirilor din studio poate fi urmărit mai jos:
 
 
 
 
Reînregistrarea este doar una din componentele aniversării “Kings Of Metal 2014”
 
Pentru această ocazie specială, MANOWAR îşi va deschide seiful şi va scoate la iveală materiale video ce nu au mai fost arătate până acum, fotografii, interviuri de culise şi alte elemente introspective din epoca “Kings Of Metal” şi din istoria MANOWAR.
 
Pentru noua naraţiune din piesa  “The Warrior’s Prayer” trupei i se va alătura celebrul actor britanic Brian Blessed (“Henry V”, “Macbeth”). Brian Blessed este un actor cunoscut, atât pentru roluri de compoziţie cât şi pentru personaje din dramaturgia shakespeariană. Printre altele a jucat în:  “Henry al V lea” şi “Mult zgomot pentru niimic” (în regia lui Kenneth Brannagh), “Regele Lear” şi în producţia lui Oliver Stone – “Alexander”. Brian are şi o afinitate cu muzica heavy metal: în iunie 2013 a primit distincţia “Spirit Of Hammer” în cadrul premiilor Golden Gods, decernate de prestigioasa revistă Metal Hammer UK.
 
Noua înregistrare va include şi aportul chitaristului Karl Logan şi al bateristului Donnie Hamzik, care, după ce au cântat live, de nenumărate ori, aceste imnuri clasice
 au acum oportunitatea să contribuie la această moştenire, prin prestaţia şi soundul ce îi caracterizează.
 
Lansarea  “Kings Of Metal 2014” este programată pentru finalul acestui an.
 
Anl 2014 va aduce turneul aniversar, în care MANOWAR va performa integral albumul “Kings Of Metal 2014”, alături de alături de alte imnuri metal, într-o producţie scenică complet nouă.

Albumul “Kings Of Metal” al trupei MANOWAR, o piatră de hotar în istoria heavy metal, a fost lansat pe 18 noiembrie 1988. Albumul, urmat de turneul “Kings Of Metal” din decursul anului 1989 i-a catapultat pe cei de la MANOWAR într-o nouă sferă. Trupa era, oricum, deja cotată ca o forţă imperioasă, cu răsunător succes internaţional, încă de la albumul de debut, “Battle Hymns”. Piese precum “Heart Of Steel”, “Kings OF Metal”, “Hail And Kill” şi “Blood Of The Kings” au dobândit imediat statutul de imnuri şi continuă să se numere printre cele mai cerute piese în cadrul concertelor, fiind cunoscute şi apreciate nu numai de fanii MANOWAR.
 
Pentru mai multe informaţii vizitaţi: www.manowar.com şi www.facebook.com/manowar
 
 


MAI MULTE DESPRE Manowar
Posted by Ruxia Sandru, at 01:32 |  July 29, 2013  | 0 Comentarii  | 4152 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: MANOWAR reinregistreaza albumul 'Kings Of Metal' si anunta un turneu aniversar in 2014

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri