MISSED HITS AND CHEAP THRILLS: o avalanşă de videoclipuri lansate luna trecută

Când încheiam această rubrică în urmă cu o lună, spuneam în treacăt că Paradise Lost scosese ceva video, un lyric clip mai precis, la „Until the Grave”, o piesă de pe noul album „Medusa”, cu o secvenţă principală în consacratul gothic alternative al grupului şi cu vocea lui Holmes marcată de tentativa de a se întoarce în trecut, poate la „Gothic”, însă fără ajutorul unei producţii „mizerabile”, încercarea n-are niciun succes, mai ales când auzi destule momente moarte pe acest nou album, care ocupă numărul 15 în discografie. Tot atunci menţionam şi despre noul videoclip Broken Hope, la piesa „Outback Incest Clan” care demnostrează un death metal burtal de natură extrem de tradiţioanlă. Avem multe alte clipuri de prezentat în acest calup, aşa că le lăsăm p-astea în spate şi vă invităm să „operaţi” butoanele care duc la aceste apariţii dacă vreţi să le revedeţi sau dacă nu le-aţi văzut şi vă roade curiozitatea.
 

Despre ultimul album Danzig, „Black Laden Crown”, colegul Gabriel Szünder ne semnala acum ceva vreme că este un material cu compoziţii interesante, doar că însuşi Glenn se cam aşează pe lângă situaţie… Pare că nu prea-i pasă de felul în care îşi creează liniile de voce, fapt care pe unii îi poate ţine aproape de muzica nouă dacă adoră astfel de stări, iar pe cei care s-au ataşat de talentul vocal minunat al fondatorului Misfits, îi îndepărtează. Mai jos îl găsiţi pe Danzig interpretând „Last Ride” într-un decor alb-negru amplasat pe Route13, un cântec printre cele mai bune de pe noul disc, unde doar producţia poate zgâria timpanul, în special când vine vorba despre voce.

 
Ne mişcăm cronologic şi revenim la Radio Moscow după ce data trecută anunţam un lyric video. Acum am săpat de versuri şi nu ne mai forţează nimeni să ne simţim ca la o sesiune neinspirată de karaoke. Americanii au scos clip la piesa „Pacing”, pe care au redat-o foarte simplu cu cadre din concerte şi ceva overlay cu un pic de geometrie şi culori aprinse după moda psihedelică. Albumul „New Beginnings” a ieşit pe 29 septembrie la Century Media şi se axează pe acel tip frumos de improvizaţie al stilului psychedelia instaurat în anii ’60, într-un context care merge foarte bine descris ca electric blues.

 

 

Norma Jean ne arată ceva de pe albumul scos anul trecut, „Polar Similar”, în care elementele core se pierd în câteva scheme sludge, iar în ansamblu, parcă muzicienii din Atlanta au căutat să dea formă punctului de intersecţie între alternative şi hardcore. Sunetul este de-a dreptul masiv, iar mai jos vedeţi clipul la „I. The Planet”, tot ceva cu secvenţe din live-uri, expuse printr-un montaj foarte exploziv, cu o sincronizare între muzică şi imagine nu neapărat potrivită, dar spectaculoasă.
 

 

Brazilienii de la Alekto, cu toboşarul şi basistul de la Krow în componenţă, interpretează ceva groove metal sau death metal chinuit, adică piesa „Let’s Talk About War” de pe debutul „The Unpleasant Reality”, într-un decor marcat de elemente industriale şi vegetaţie exotică, unde vedem şi un pod care face legătura cu lumea umblătoare. În alte cadre, brazilienii apar din nou cu instrumentele într-o cameră mică, iar ambele desfăşurări sunt sparte de o scurtă poveste în alb-negru care, pe parcurs, capătă culoare. Ideea unui joc de şah cu gloanţe e foarte mişto, în timp ce sângele care se scurge pe ici, pe colo, face lucrurile amuzante. Dacă vă uitaţi până la capăt, aveţi şi un element surpriză.
 

La Implore, death metal-ul vine mult mai natural, dar se duce imediat spre crust şi grind, rock’n’roll à la Kvelertak pe primele două albume, ceea ce se transformă de asemenea şi astfel, se adoptă un pic din latura sinistră a black metal-ului pus în scenă de punkişti. „Patterns to Follow” este cea mai lungă piesă de pe cel de-al doilea album al nemţilor, „Subjugate”, iar acest videoclip monocrom cu ceva cadre lungi, e foare mişto de urmărit.
 

 

Samael vine cu un full-length după şase ani, menţinând acelaşi black metal industrial & symphonic obositor ca pe ultimele materiale. Samael a făcut totuşi ceva marfă în trecutul recent. La un festival din Elveţia care a avut loc în iulie, Vorph şi compania au avut două concerte în care au cântat integral primele două albume Samael, fără tobe programate, cu o prestaţie în stilul care a consacrat trupa ca pe un fenomen agresiv, elegant, satanic şi tot ce mai vreţi şi se asociază cu răul. Revenind la cele normale, iată un videoclip la „Black Supremacy”, cu un concept dualist reprezentat prin figura lui Vorph.

 

Dacă ar fi să premiem cel mai mare kitsch publicat de vreo trupă de rockeri în luna septembrie, 2017, cu siguranţa am alege Artillery şi videoclipul pentru o piesă de pe albumul „Penalty by Perception”, un fragment super-siropos şi atât, fără urmă de thrash.
 

 
O dubă, nişte gunoaie şi, în general, jeg, nişte papuci, carne, zombies, cuţităreală, sangre, maţe… Sună a Cannibal Corpse, nu?! Suficient… Piesa „Code of the Slashers” este, în cea mai mare parte, o bucată foarte cinstită de slow death metal, demnă de numele trupei lui Corpsegrinder, iar videoclipul ar putea trece, cu 90% din scenariu, drept un scurtmetraj super-bun în categoria horror, sertarul cu „zombies”. Are suspans, are nenorocire, compoziţii frumoase, casting reuşit, doar că e totuşi prea multă mizerie. Toată isteria cinematografică cu zombies nu face decât să contribuie la procesul de retardare al celor obsedaţi de America.

 

 
Am putea să ne oprim un pic la videoclipul „Baphomet” de la Belphegor… Ce surpriză! O fată în alb, un pic de pădure, structuri geometrice, ritual, cranii de toate felurile, nuditate, un blacker… Cred că e destul de previzibilă treaba asta, aşa că trecem mai departe cu Sinistro, un grup portughez care s-a remarcat cu o abordare doom rock ce dă senzaţia de soundtrack plăsmuit sub influenţea celor mai mari clasici ai dramatismului muzical. Cu o voce feminină foarte expresivă, muzica nouă de la Sinistro se prezintă ca o combinaţie reuşită de fado şi metal destul de clasic. Verificaţi cele spuse prin ascultarea piesei „Pétalas”, acompaniată de un videoclip ce înfătişează un oareşce caracter… Sinistru!

 

 

Dacă am stabilit mai sus care ar fi cel mai rău clip din seria asta, acum e cazul să ajungem la cel mai bun. Cu o execuţie cinematografică excepţională, „Joy Through Death” de la Grave Pleasures provoacă la prima vedere destulă noastalgie celor care au crescut ascultând casete la Walkman şi care au adorat liniştea din cimitire, dar construcţia narativă este perfect adaptată unei nonşalante a vremurilor noastre. Ţinând cont că în astfel de circumstanţe intră glasul superb a lui McNerney care cântă „A death eternal, a death as old as the stars, a death that’s beautiful… Death takes us out of this world,” nu cred că mai e rost de alte comentarii.
 

 

Pentru noul videoclip al belgienilor de la Amenra e necesar mai mult timp pentru vizionare, cam zece minute, deci găsiţi câteva cadre mai lungi decât multe din filmele lui Tarkovksy, unde lipseşte componenta picturală, dar cu toate astea se merge pe o estetică plăcută. Protagonist în „Children of the Eye” este un soi de alchimist cu alură de pocăit, un personaj mult prea pasionat de nigredo. Nu rămâi prea fericit după povestea asta, iar muzica, exceptând evoluţia evidentă la cele ce ţin producţie, rămâne cam pe acelaşi fir cu ce auzeam pe „Mass IIII” din 2008.
 

 

De la „Black Masses” incoace, parcă n-ar fi nicio pierdere dacă refuzi să-ţi mai iei vreun disc nou de la Electric Wizard, dar în acelaşi timp, un videoclip, un cântec şi o atmosferă de „Dopethrone” nu strică niciodată. Deci, sunteţi invitaţi să-i observaţi pe vrăjitorii englezi la lucru într-un videoclip la prima piesă de pe noul album, „Wizard Bloody Wizard”, care va fi lansat în prima parte a lunii noiembrie.
 

 

Tot din zona retro rock avem un videoclip nou la „Tribulation Nation” de la Kadavar, o piesă în care se explorează ceva sunete din gama space ambient music, apoi se trece la socoteli clasice bine executate, deşi parcă genul acela de refren nu prea are cum să funcţioneze zilele astea.
 

 

Avem şi nişte lyric videos, chestii care de cele mai multe ori parcă nu sunt făcute pentru a fi privite, ci pentru a acorda ocazia muzicienilor de a prezenta ceva atunci când n-au videoclip oficial sau live footage. Diferiţi artişti vizuali încearcă să se conformeze acestor tendinţe şi vor să-şi testeze cât mai mult capacităţile de a crea un design reuşit în condiţii de mişcare. De exemplu, trupa lui Kee Marcello, fost chitarist la Europe, adică Kee of Hearts, a scos un astfel de clip pentru un cântec simpatic în registrul rockului melodic, însă din punct de vedere vizual nu avem ce admira. La un alt lyric video ilustrând „Achingly Beautiful” de la Cradle of Filth, cineva s-a gândit să facă versurile să apară ca şi când ar fi fost tipărite şi astfel, a adunat toate clişeele asociate cu lumea gotică. Un alt exemplu degeaba ar fi „Inside/Outside” de la Jeff Scott Soto, unde s-a depus o grămadă de efort pentru realizare unei socoteli grafice, dar din păcate, rezultatul nu cere laude din partea oamenilor prezentului. Punem însă un embed cu noul lyric video de la Moonspell, pe care-l puteţi viziona în caz că n-aţi prins ştirile globale de la ora cinci. În altă ordine de idei, după albumul din 2015 în care apar câteva hituri serioase in stilul gothic alternative, Moonspell ia o direcţie mult mai socială cu noul album care va conţine versuri în portugheză. Din punct de vedere compoziţional, piesa „Todos Es Santos” se împarte în secvenţe reuşite şi strofe total inexpresive.
 

 
Ar trebui să ne oprim şi aşa vom face, cu intenţia de a aduce o notă pozitivă în seria asta de videoclipuri şi, la asta sunt foarte buni băieţii de la Scandal, punkiştii noştri care s-au mutat în Londra şi despre care Coro ne-a scris acum câteva luni, accentuând ideea că grupul păstrează cele mai mari valori ale acelui punk instaurat odată cu alde Rancid, Bad Religion sau NOFX. Urmăriţi, aşadar, un videoclip foarte „sănătos”, realizat pentru piesa „Always”.