stiri rock

THE KILLERS la B'ESTFEST ZIUA ZERO

THE KILLERS la B'ESTFEST ZIUA ZERO

O noua zi de B’ESTFEST si o noua confirmare: THE KILLERS dau startul in „Ziua Zero” de B’ESTFEST!

B’ESTFEST creste cu inca o zi: „Ziua Zero”, 1 iulie, va oferi publicului o scurta avanpremiera a festivalului, precum si sansa de a vedea pentru prima data in Romania una dintre cele mai in voga trupe ale momentului: THE KILLERS! „Ziua Zero” va continua cu trei zile de B’ESTFEST, pe 2, 3, 4 iulie, si B’ESTFEST AFTERSHOCK, pe 5 iulie. 
 
The Killers s-a infiintat in 2002, componenta actuala fiind Brandon Flowers (voce, clape), Dave Keuning (chitara, voce), Mark Stoermer (chitara bas, voce) si Ronnie Vannucci Jr. (percutie, tobe). Soundul lor, un amestec captivant de muzica electronica moderna si influente rock din anii '80 si '90, a cucerit extrem de multa lume, primul material discografic al trupei, „Hot Fuss”,  inregistrand vanzari record de aproape cinci milioane de unitati! Promovat de hiturile „Somebody Told Me”, „Mr. Brightside” si „Smile Like You Mean It”, albumul a ajuns pe primul loc in topuriledin toata lumea, mentinandu-se in clasamentul Billboard timp de peste cincizeci de saptamani. Mai mult decat atat, „Hot Fuss” se află si printre cele 1001 de albume mentionate in cartea lui Robert Dimery: „1001 Albums You Must Hear Before You Die”. „Hot Fuss” a fost urmat de alte doua albume: „Sam’s Town”, lansat in 2006 si „Day and Age”, aparut in noiembrie 2008. „Day and Age” a inregistrat un adevarat succes inca din primele saptamani dupa lansare, reusind sa se claseze pe prima pozitie in topul vanzarilor din Marea Britanie, devansand astfel si „Chinese Democracy”, albumul de revenire al celor de la Guns N’Roses! Primul extras pe single de pe „Day and Age”, „Human”,  a devenit in scurt timp una dintre cele mai ascultate piese ale momentului pe posturile de specialitate din toata lumea!

Incepand de joi, 22 ianuarie, pe www.myticket.ro vor fi puse in vanzare si biletele de o zi de festival, atat pentru „Ziua Zero”, cat si pentru cele trei zile de B’ESTFEST, urmand ca de marti, 27 ianuarie, acestea sa fie disponibile si in magazinele Diverta. Biletele de o zi sunt valabile doar pentru ziua de festival pentru care sunt achizitionate („Ziua Zero”, zilele 2, 3 sau 4 iulie) si vor fi disponibile la urmatoarele preturi: 110 lei, pana la data de 1 aprilie; 130 lei in perioada 2 aprilie – 30 iunie; 150 lei pe durata festivalului si la intrare.

Abonamentele de trei zile, valabile pentru 2, 3 si 4 iulie, sunt disponibile doar in pre-sale si costa 270 lei, iar biletele pentru B’ESTFEST AFTERSHOCK sunt disponibile in doua categorii de pret, in functie de pozitia fata de scena: 100 lei si 150 lei (Zona A, din fata scenei). Abonamentele B’ESTFEST si biletele pentru AFTERSHOCK pot fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta si on-line, de pe siteul www.myticket.ro.

 



MAI MULTE DESPRE The Killers
Posted by at 00:00 |  January 22, 2009  | 1 Comentarii  | 3200 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: THE KILLERS la B'ESTFEST ZIUA ZERO

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri