stiri rock

Trupa Haggard anunta oficial concertul de la Bistrita

Trupa Haggard anunta oficial concertul de la Bistrita
Formaţia germană Haggard - cea mai importanta trupă de medieval-symphonic-metal din Europa - va susţine un concert pe data de 14 August 2010 în oraşul medieval Bistriţa. Trupa şi-a anunţat oficial prezenţa la Bistriţa în cadrul turneului european Era Divina ce se desfăşoară în această lună şi care aniversează 20 de ani de activitate a trupei.

  Videomesajul trupei poate fi vizionat aici: http://www.youtube.com/watch?v=QVyQRfuPvqY

  Spectacolul va fi unul cu totul special. Haggard va interpreta melodii din repertoriul propriu într-o orchestraţie exclusivă, cu elemente specifice medievale , publicul având posibilitatea să se bucure şi de alte surprize. Trupa se va deplasa la Bistriţa cu un autocar special şi va cânta în cea mai extinsă formulă a sa, aceea de 18 muzicieni. Concertul va avea loc în incinta zonei de agrement Heidenfeld din cartierul Viişoara, în cadrul unei tabere de cavaleri medievali.

  Tabăra va găzdui  principalele ordine cavalereşti din Transilvania care vor susţine spectacole specifice, interactive cu publicul, spectacole cu foc, demonstraţii şi turniruri pe cai. Alte concerte vor fi susţinute de formaţiile Trooper şi cimpoierii Holloenek din Ungaria.

  Accesul publicului va avea loc pe bază de bilet.

  Biletele (abonamentele) de acces general au fost puse în vânzare prin reţelele de distribuţie Eventim şi TicketPoint (magazinele Germanos, Vodafone, Diverta, Humanitas şi Cărtureşti, Magazinul Muzica din Bucureşti precum şi on-line) şi vor fi valabile pe toată perioada festivalului, 14-15 August 2010.

  Preţul biletelor (abonamentelor) este de de:
- 50 lei până în data de 25 Iunie 2010
- 60 lei în perioada 26 Iunie – 13 August
- 70 lei la faţa locului

Accesul in tabara se poate face incepand cu data de 13 August.
Bilete pentru ziua de 15 August se vor pune in vânzare doar la faţa locului, iar preţul acestora va fi de 10 lei.
Copiii până la vârsta de 7 ani vor avea acces gratuit, iar pentru copiii cu vârstele cuprinse între 8 şi 14 ani se vor pune in vânzare la faţa locului bilete cu reducere de 50%.
Deţinătorii de bilete vor beneficia de spaţii de campare gratuite (într-un număr limitat), parcare păzită, acces la toalete şi duşuri.
Evenimentul este organizat de  Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală în colaborare cu Primăria Municipiului Bistriţa, Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză şi Clubul Cavalerilor ca urmare a muncii depuse în ultimii ani de către membrii Asociaţiei Culturale Bistriţa Medievală, prin organizarea Serbărilor Bistriţei Medievale (ce ajung în 2010 la a 4-a ediţie) dar şi a acţiunilor de voluntariat întreprinse împreună cu grupul de dansuri medievale Nosa şi Garda Bistriţei ce activează în cadrul aceleiaşi asociaţii.

  Programul festivalului precum şi alte informaţii sunt disponibile pe pagina www.bistritamedievala.ro

 

  Embed:

MAI MULTE DESPRE Haggard
Posted by Dragos P., at 11:45 |  April 21, 2010  | 0 Comentarii  | 3205 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Trupa Haggard anunta oficial concertul de la Bistrita

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri