stiri rock

VALBORG: videoclipul piesei 'Sulphur Vitriol Angel' disponibil online

VALBORG: videoclipul piesei 'Sulphur Vitriol Angel' disponibil online
Grupul german, Valborg tocmai a adus în atenție un prim fragment din albumul cu număr cinci în discografie, Romantik, prin intermediul unui videoclip asociat piesei Sulphur Vitriol Angel, care poate fi urmărit aici:


În acelaşi timp, noul material a devenit disponibil pentru ascultare în format digital şi pe CD şi poate fi găsit pe pagina de Bandcamp a casei de discuri, Temple of Torturous:

 

Albumul a fost înregistrat şi mixat de Oliver Weiskopf de la Stonehenge Studios, de master ocupând-se Michael Schwabe şi urmează să fie lansat şi pe vinil luna viitoare. Videoclipul este realizat de artistul german Soheyll Nassary, iar subiectul acestuia este dat de elementele care reies imediat din înțelegerea cuvântului „romantik” şi anume, florile. Este un act vizual format dintr-un singur tip de atmosferă, menit să puncteze caracterul neaşteptat al muzicii.

Valborg este genul de trupă care, pe parcursul întregului drum a dezvoltat un stil greu de definit prin vorbe şi convenții, iar ultima ispravă, Romantik reuşeşte să îi confere şi mai mult mister, marcând un tip de evoluție dramatic, strălucitor şi total imprevizibil. Tom Warrior (Celtic Frost, Hellhammer, Triptykon) spunea la un moment dat următoarele: „ Cruzimea şi nihilismul de care s-a făcut uz pe scenă au reprezentat nişte forme de a crea dependență ascultatorului într-un mod sălbatic. A fost aproape ca şi când aş fi asistat la o combinație de Bohren & der Club of Gore, Black Sabbath în perioada de început si Hellhammer. Cu toate astea, Valborg abundă în originalitate şi unicitate.

Iată că lucrurile s-au schimbat în mod categoric şi de la genul de doom progressive şi greu, Valborg a ajuns la o latură mai apropiată de gothic sau funeral doom, la baza căreia stau sintetizatoarele. Greutatea s-a transformat într-o simplitate captivantă, unde atmosfera urmăreşte un curs natural de desfăşurare într-o dimensiune situată „între mormânt şi cosmos”, aşa cum a precizat chitaristul şi vocalistul, Christian Kolf. 

Sursa: Twilight13media


MAI MULTE DESPRE Valborg
Posted by H., at 11:55 |  May 20, 2015  | 0 Comentarii  | 3040 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: VALBORG: videoclipul piesei 'Sulphur Vitriol Angel' disponibil online

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri