stiri rock

Vita de Vie se alatura lui Gary Moore la Ciuc Summer Fest

Vita de Vie se alatura lui Gary Moore la Ciuc Summer Fest

Vita de Vie se alatura lui Gary Moore la Ciuc Summer Fest!

Vita de Vie se alatura lui Gary Moore in cea de-a treia zi de Ciuc Summer Fest, fiind cel mai recent nume confirmat in programul festivalului! Ciuc Summer Fest va avea loc in perioada 16-18 iulie pe Stadionul de Atletism Iolanda Balas Soter din Bucuresti, printre artistii care vor mai urca pe scena alaturi de Vita de Vie numarandu-se Suie Paparude, Pink Martini si Faithless.

Vita de Vie, formata in prezent din Adrian Despot, Sorin Danescu, Sorin Tanase, Cezar Popescu si Adrian Ciuplea, este o trupa de rock alternativ care s-a afirmat pe scena muzicala autohtona nu doar prin stilul de muzica abordat, ci si prin profesionalism si promovarea unui puternic mesaj anti-playback. Trupa a fost botezata de Adrian Ordean in studioul caruia membrii acesteia au inregistrat primul demo in 1996. Vita de Vie a debutat in anul 1997, cu albumul “Rahova”, materialul fiind urmat de turneul de promovare “Hollywood Rock Tour” alaturi de Holograf si Timpuri Noi. Au urmat alte 5 materiale discografice ce includ si numeroase colaborari cu artisti cunoscuti ai muzicii underground din Romania precum K-gula, Ganja, Parazitii sau Suie Paparude, precum si un material “best-of” intitulat “9704”, lansat in 2004, dedicat primilor 7 ani de activitate Vita de Vie.

Trupa a fost rasplatita pentru muzica sa prin numeroase premii printre care se numara un premiu Otto acordat de revista Bravo din Germania pentru cea mai buna trupa rock in anul 2000, premiul UPFR pentru “Exxtra”, desemnat cel mai bun album alternativ, dar si doua premii “Best Live Act” la MTV Music Awards in 2004 si 2005. De-a lungul celor 14 ani de existenta, componenta Vita de Vie a suferit mai multe modificari, chitaristul Jojo fiind inlocuit cu Cezar Popescu in anul 2000, bassistul Adrian Ciuplea alaturandu-se si el trupei dupa plecarea lui Mircea Burete Preda inainte de inregistrarea celor mai recente albume al trupei,  “Egon” si“Fetish”.

De-a lungul carierei, Vita de Vie a imbinat muzica cu implicarea activa in diferite campanii sociale precum “Deschide-ti inima”, impotriva discriminarii persoanelor afectate cu HIV, si “Imi pasa” in colaborare cu Asociatia UpDown, pentru strangerea de fonduri si sensibilizarea publicului cu privire la problemele cu care se confrunta persoanele afectate de Sindromul Down.

Vita de Vie va concerta pe 18 iulie, in aceeasi zi cu Gary Moore, la Ciuc Summer Fest, biletele pentru fiecare zi a festivalului - 16, 17 si 18 iulie -  putand fi achizitionate online de pe www.myticket.ro, si din reteaua magazinelor Diverta, la diferite categorii de pret in functie de distanta fata de scena: 90 lei, 160 lei si 220 lei.

Mai multe informatii despre noi confirmari in cadrul Ciuc Summer Fest vor fi facute publice in curand pe site-ul oficial al festivalului, www.summer-fest.ro.



MAI MULTE DESPRE Gary Moore, Vita de Vie
Posted by Cynyc, at 10:19 |  May 15, 2010  | 0 Comentarii  | 7083 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Vita de Vie se alatura lui Gary Moore la Ciuc Summer Fest

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri